Sunt o mulțime de știri interesante în presa ultimelor 24 de ore, dar probabil că cea mai interesantă este una despre care presa nu prea a scris, deoarece spațiul editorial era ocupat de știrile despre faptul că Nicușor Dan mănâncă tot ce i se pune în farfurie.
Știrea la care mă refer este una care pune în discuție poate cel mai celebru paradox științific al secolului XX: pisica lui Schrödinger.
Se pare că, în ciuda teoriilor de fizică cuantică și a interpretărilor excesiv metafizice care ne-au chinuit zeci de ani, cercetătorii încep să revină la ideea că pisica respectivă e fie moartă, fie vie.
Nu ambele.
Altfel spus, uneori bunul simț bate ecuațiile.
Iar faptul că am simțit asta și fără doctorat în fizică teoretică ne dă o șansă.
Și acum, că am scăpat pisica din cutie, să trecem la celelalte vești.
Pe frontul nevăzut al lumii medicale, vin câteva știri care în alte vremuri ar fi fost în toate ziarele, dar azi se pierd între AI și campanii electorale.
Cercetătorii australieni anunță o moleculă care blochează moartea celulară – potențial tratament pentru Alzheimer și Parkinson.
Nu vorbim de suplimente cu spirulină, ci de știință serioasă care ar putea salva minți și vieți.
În același timp, Pfizer cumpără cu miliarde un medicament chinezesc anti-cancer. Semn că, în ciuda conflictelor globale, boala rămâne cel mai globalizat dușman.
Fac o paranteză aici, cu toții vedem că tot în China se întâmplă lucruri pe care în urmă cu 20 de ani le credeam de domeniul fantasticului.
Dacă vă uitați în jur, acum, în timp ce citiți aceste rânduri, nu veți vedea ceva care să nu fi fost produs în China.
Fac lucruri, fac medicamente anti-cancer, fac poduri peste ocean, dacă în urmă cu nu mulți ani principala lor problemă era să asigure zilnic un bol de orez pentru fiecare cetățean acum au ajuns la un nivel de trai la care alții pot doar să viseze.
Și totuși, în loc să învățăm din eficiența lor și să colaborăm, liderii UE nu s-au putut gândi la altceva decât să pună o suprataxă pe produsele cumpărate de la Temu.
Tot din America vine și o veste despre vaccinurile anti-COVID: accesul va fi restricționat, iar studiile vor fi mai stricte pentru cei sub 65 de ani.
La trei ani după ce lumea s-a oprit, pare că începem să ne uităm înapoi cu ochelari ceva mai limpezi.
În schimb, Ucraina pare să fie prinsă într-o combinație toxică de corupție și geopolitică pe repede înainte.
Sute de milioane de dolari s-au dus pe armament care n-a ajuns sau n-a funcționat.
Brigăzi antrenate în Franța sunt suspectate de delapidări.
Iar fostul premier Azarov afirmă că Zelenski a primit „instrucțiuni” să înceapă conflictul.
Dacă toate acestea sunt adevărate, conflictul din Ucraina s-ar putea dovedi nu doar tragic, ci și tragic absurd.
În alt registru, Comisia Europeană nu prelungește termenul pentru PNRR, ceea ce în România se traduce prin „n-ai înțeles, dar e grav”.
La fel de grav e și că România e campioană la inflație în UE pentru a doua lună consecutiv.
Iar dacă cineva mai spera că măcar în sectorul privat se mai mișcă ceva, trebuie să afle că statul iar plătește mai bine.
Statul gras, privatul slab – o realitate care, spre deosebire de pisica lui Schrödinger, nu e deloc probabilistică.
În final, AI-ul, acest nou zeu digital, continuă să se infiltreze în tot: în telefoane, în Windows, în File Explorer, în viețile noastre.
O treime dintre locurile de muncă din Europa sunt expuse transformării de către AI.
Ceea ce poate este normal, o persoană care poate fi înlocuită de un algoritm poate nu merită postul pe care îl are.
Cât despre Google, a reușit să transforme orice plimbare cu telefonul în tur ghidat live, iar la volanul unei mașini Street View e deja mai interesant decât în Parlament.
Poate ar trebui să vă întrebați din când în când: „Oare nu cumva știați deja cum e pisica în cutie, dar v-ați făcut că nu vedeți?”
***
Statele Unite schimbă politica privind vaccinurile anti-COVID-19
SUA au anunţat că vor restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19 şi că vor cere companiilor farmaceutice să realizeze studii clinice privind beneficiile vaccinurilor pentru persoanele sănătoase sub 65 de ani.
Speranță pentru bolnavii de Parkinson și Alzheimer: o moleculă care blochează moartea celulară, descoperită de cercetători australieni
Cercetători australieni au identificat o moleculă care blochează moartea celulară, un pas major în dezvoltarea unor posibile tratamente pentru bolile neurodegenerative. Descoperirea oferă noi speranțe pentru pacienții cu Parkinson și Alzheimer, transmite agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
Pfizer va licenția un tratament împotriva cancerului, dezvoltat de o companie chineză
Brigada ucraineană „Anna de Kiev”, antrenată în Franța, în mijlocul unui scandal. Proastă gestionare și suspiciuni de fraudă
Brigada ucraineană „Anna de Kiev”, antrenată în Franța, va fi ținta unei inspecții oficiale, în urma dezvăluirilor din presă legate de plăți fictive, delapidări de fonduri și dezertări.
Cum a pierdut Ucraina sute de milioane de dolari pe care i-a plătit pentru arme defecte sau care nu au mai ajuns niciodată pe front
O investigație Financial Times bazată pe documente de stat, dosare din instanță și zeci de interviuri cu oficiali de la Kiev, detectivi, comercianți și producători de arme a dezvăluit cum Ucraina a pierdut sute de milioane de dolari plătiți către intermediari străini din industria de apărare pentru echipamente militare ce ar fi putut fi vitale în lupta contra Rusiei, dar care s-au dovedit a fi defecte sau care nu au mai fost livrate niciodată.
Fost premier ucrainian: USAID i-a dat ordine lui Zelenski: Trebuie să intrați într-un conflict militar cu Rusia

Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) i-a dat lui Vladimir Zelenski instrucțiuni specifice chiar la începutul președinției sale, în 2019, pe care acesta le-a urmat întocmai, a declarat fostul prim-ministru al Ucrainei (2010-2014), Nikolai Azarov. De exemplu, instrucțiunile conțineau o cerere de a declanșa un conflict armat cu Rusia pentru Donbas.
Trump va finanța deportarea a 200. 000 de ucrainieni

Viața lungă începe în intestin: microbiota, scutul invizibil care oprește îmbătrânirea și păzește mintea și mușchii
Descoperă cum sănătatea microbiotei intestinale influențează longevitatea, memoria și vitalitatea. Cheia unei bătrâneți fără boli s-ar putea afla chiar în intestin.
Google actualizează Gemini AI cu funcții live și integrare în aplicații
Începând de marți, utilizatorii de Android și iOS primesc acces la funcțiile Gemini Live, care permit conversații verbale aproape în timp real cu AI-ul, prin intermediul camerei telefonului sau al partajării ecranului. Această funcționalitate, alimentată de Project Astra, oferă utilizatorilor posibilitatea de a interacționa cu Gemini în timp ce filmează obiecte sau locuri. De exemplu, în timp ce explorează un oraș nou, un utilizator poate îndrepta telefonul spre o clădire și întreba despre arhitectura sau istoria acesteia.
Revoluție în Windows 11. Microsoft aduce AI direct în File Explorer

Microsoft testează o serie de funcții inteligente integrate direct în File Explorer-ul din Windows 11, menite să simplifice interacțiunea cu fișierele. Microsoft transformă magia în realitate în Windows 11 Utilizatorii din canalul Dev pot deja accesa acțiuni AI rapide din meniul click dreapta, precum estomparea fundalului unei fotografii, ștergerea de obiecte sau căutarea de imagini […]
UE introduce o taxă de 2 euro pentru coletele Temu și Shein. Bruxelles-ul vrea să stopeze avalanșa de mărfuri ieftine din China
Uniunea Europeană pregătește o taxă de manipulare de 2 euro pentru fiecare colet sub 150 de euro provenit din afara spațiului comunitar, în special dinspre platformele chineze Temu și Shein, în încercarea de a tempera fluxul tot mai mare de produse ieftine și greu de controlat
O vedetă pe roți: Cum te simți la volanul unei mașini Street View care ajută Google să filmeze toate colțurile lumii
Descrierea jobului era foarte criptică. Singurul lucru de care era sigur Joe McCallen era că aveau nevoie de un șofer. Misiunea? Era secretă. Când s-a urcat în mașina pe care era montat un dispozitiv negru și înalt și care avea un ecran personalizat ce acoperea toată consola centrală și bancheta din spate era plină de calculatoare, McCallen și-a dat seama că urma să ajute Google să creeze o hartă digitală a lumii, scrie New York Times.
Șeful Telegram, Pavel Durov, anunță că este dispus să depună mărturie pentru George Simion după contestarea alegerilor la CCR: „Sunt gata să vin”

Donald Trump anunță noul ambasador SUA în România. Cine este Darryl Nirenberg
Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, Donald Trump a anunțat noul ambasador SUA în România – Darryl Nirenberg. Liderul de la Casa Albă spune despre acesta că are o experiență de 40 de ani în politica externă și că este „un luptător neobosit pentru agenda America First”.
Lovitură de la Comisia Europeană după alegeri

Sorin Grindeanu este noul președinte al PSD! A fost ales cu 67 de voturi, în timp ce Daniel Băluță a obținut doar 14 voturi

Liderii PSD, reuniți în Consiliul Politic Național, l-au votat pe Sorin Grindeanu să preia șefia interimară a partidului, după ce Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia partidului.
Pentru a doua lună consecutiv, România e campioana inflației în UE

Inflația anuală în Uniunea Europeană a fost de 2,4% în aprilie 2025, în scădere față de 2,5% în martie. Cele mai ridicate rate anuale au fost înregistrate în România (4,9%), Estonia (4,4%) și Ungaria (4,2%),…
Statul plătește mai bine ca privatul. Diferența de salarii crește din nou

În comparație, în perioada 2018–2020, statul plătea cu peste 30% mai mult, decât companiile private Angajații din sectorul public au încasat, în medie, salarii nete mai mari, decât cei din sectorul privat, arată o analiză profit.ro, pe baza datelor oficiale. Deși în ultimii ani, diferența s-a redus treptat, 2024 a adus o inversare a tendinței, […]
Cetățean român, arestat pentru incendiile de la casa și mașina premierului britanic Keir Starmer

Bărbatul în vârstă de 26 de ani din Romford este acuzat în legătură cu o serie de incendii legate de premierul Sir Keir Starmer, fiind a doua persoană bănuită în acest caz, potrivit presei britanice.…
Primăria Timișoara pregătește un adăpost modern pentru câinii și pisicile fără stăpân

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru proiectarea noului adăpost destinat câinilor fără stăpân. Acesta va fi amplasat în cartierul Freidorf, în apropierea pistei de biciclete ce leagă orașul de Serbia, pe o suprafață de jumătate de hectar, și va putea adăposti un număr minim de 550 câini și aproximativ 100 de pisici.
Încep lucrările pe bulevardul Rebreanu din Timișoara. Trafic restricționat pe tronsoane, reparații capitale până la AEM

Primăria Timișoara începe din 25 mai reparații capitale pe bulevardul Liviu Rebreanu. Lucrările vor afecta traficul pe tronsoane, începând cu Drubeta – Brâncoveanu, și vor continua până la AEM.
Săptămână culturală bogată în Timiș! Expoziții, spectacole și recitaluri pentru toate gusturile
Timișoara este în topul orașelor cu cea mai ridicată poluare fonică. Foto și video

Timișoara este în topul orașelor cu cea mai ridicată poluare fonică. Foto și video. Urbea de pe Bega este între primele zece orașe din România, în ceea ce privește nivelul ridicat de zgomot, fie că e vorba de sirenele ambulanțelor, de cele ale autospecialelor de poliție sau pompieri, de zgomotul produs de…