Nu se poate spune cu certitudine că Trump nu va fi niciodată un aliat al Uniunii Europene.
Poate că nu – în fond, liderii europeni s-au purtat cu el ca niște profesori acri cu elevul rebel din ultima bancă.
Și el, ca orice elev rebel, a răspuns cu ironie și cu ghidușii pe care clasa le-a aplaudat.
Poate că da – dacă interesul Americii o cere.
Politica externă a SUA nu e o operă de caritate, e un Excel uriaș cu coloane de „profit” și „pierderi”.
Dacă în dreptul Europei se adună un plus, atunci prietenia devine brusc posibilă.
Ceea ce putem spune sigur e că Trump nu va fi niciodată „tătucul” UE.
Fișa postului lui e simplă: să facă ce e în interesul alegătorilor lui.
Atât.
Nu să mângâie Europa pe creștet, nu să dea lecții de morală, ci să aducă voturi și bani acasă.
Dacă alegătorii lui câștigă ceva din investiții în Europa, atunci să curgă investițiile.
Dacă alegătorul lui Trump beneficiază din producția de arme, atunci America va produce arme și le va vinde Europei cu profit obscen, iar europenii vor aplauda în timp ce-și fac credit pentru următorul lot.
Dar ce e sigur ca moartea și taxele este că Trump nu va lua niciodată de la gura cetățeanului american ca să hrănească „mărețul proiect european”.
De milogeli și pomeni are grijă Bruxelles-ul singur, nu Washingtonul.
*
Cancelarul German ne spune acum cu aer grav că „trebuie să ne orientăm către alte părți din lume după slăbirea relației cu America”.
Sună ca un plan de strategie globală, dar în realitate e fix genul de frază cu care îți poți împacheta eșecurile.
Cine a slăbit relația cu America?
Marțienii?
Nu, chiar voi, liderii europeni, care ați reușit performanța să transformați parteneriatul transatlantic într-un șir de reproșuri, taxe și certuri de familie. Americanii își văd de treaba lor, de Asia-Pacific, de China, iar voi vă certați la Bruxelles pe câte grade trebuie să aibă termostatul iarna ca să salvăm planeta.
Bun, și dacă nu America, atunci unde?
„Alte părți din lume”, spune cancelarul.
Tradus: BRICS.
Adică Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și toți ceilalți care s-au lipit la club.
Numai că aici intervine mica problemă: de dimineață până seara îi faceți dictatori, autocrați, corupți, regimuri retrograde.
Îi porcăiți în discursuri oficiale, le puneți sancțiuni, le blocați conturi.
Și după aia vă mirați că nu vă vând nici măcar un kilogram de neodim la preț „frăţesc”.
O să ajungeți să cumpărați magneți de pe Temu ca să aveți resurse pentru mașini electrice, turbine eoliene, sau ce o mai fi.
Occidentul s-a obișnuit să creadă că toată planeta trăiește pentru a-i furniza resurse ieftine, pe care el le rafinează și le vinde apoi cu adaos de lux.
Dar surpriză: BRICS joacă acum alt joc.
China decide prețul la pământuri rare, Rusia dă drumul la robinetul de gaze doar pentru cine-i convine, India își face propriile reguli, Brazilia are agricultura mondială în buzunar.
Așa că orientarea „către alte părți” riscă să se transforme într-un mare du-te-vino: UE se uită spre BRICS cu mâna întinsă, iar BRICS îi întinde degetul mijlociu.
Și atunci ce mai rămâne? O Europă prinsă între America, care s-a săturat să joace rolul de frate mai mare, și BRICS, care nu are chef să fie băiatul de mingi.
Uniunea Europeană a ajuns un fel de adolescent răsfățat, certat și cu părinții, și cu vecinii, care visează să conducă lumea, dar nu e în stare să-și facă singur temele.
*
Uniunea Europeană riscă să se prăbușească.
Nu din cauza vreunui cataclism cosmic, ci din cauză de… complicație cronică.
O structură suprapusă peste alta, regulamente peste directive, directive peste tratate, tratate peste antipatii istorice.
Rezultatul: un mecanism care merge doar pentru că fiecare rotiță încearcă să tragă în altă parte.
Teoretic, e un spațiu al libertății – circuli fără pașaport, muncești unde vrei, te muți unde-ți convine.
Practic, e un teritoriu cu inegalități uriașe, ceea ce exclude din start ideea de popor european.
Legislația europeană este scrisă nu pentru eficiență, ci pentru a mulțumi pe toată lumea.
Adică pentru a nu mulțumi pe nimeni.
În loc să fie un set de reguli clare, avem un puzzle în care fiecare țară a pus câte o piesă, dar imaginea finală arată ca o pictură abstractă pe care numai funcționarii de la Bruxelles pretind că o înțeleg.
Viktor Orban, cu ideea lui de „Europa în trei cercuri concentrice”, poate că n-o spune din dragoste pentru democrație, dar are dreptate într-un punct: dacă nu se simplifică, UE se rupe.
Nu poți să faci o casă în care unii locatari stau la etajul de lux, alții la subsol cu igrasie, dar toți plătesc aceeași întreținere și primesc aceeași listă de reguli.
Astăzi, Uniunea seamănă mai degrabă cu o Românie mai mare: un conglomerat de populații, fiecare încercând să tragă spuza pe turta ei.
Solidaritatea europeană sună frumos pe hârtie, dar în realitate e ca și cum ai cere parlamentarilor români să renunțe la pensiile speciale „pentru binele comun al românilor”.
Și atunci, ce avem? O mare națiune europeană?
Nu. Avem o piață comună cu reguli complicate, o colecție de interese naționale puse la grămadă și vândute ca „unitate”.
Dacă nu se simplifică, Uniunea riscă să devină exact ce nu voia să fie: un muzeu al iluziilor politice.
*
Nu cred că firmele din România refuză foștii bugetari.
De fapt, dacă ești un om care chiar știe ceva și a muncit, găsești loc de muncă mai repede decât găsești un loc de parcare în centrul Timișoarei.
IT-istul care a lucrat ani de zile prin primării, cu servere învechite, softuri făcute în Visual FoxPro și imprimante care scoteau fum la fiecare raport, e deja un mic erou.
Dacă a supraviețuit birocrației românești și a reușit să facă sistemul să nu pice măcar o dată pe zi, angajatorii privați ar trebui să-i pună covor roșu.
Contabilul, dacă stie să citească o balanță contabilă sau o fișă de cont fără să aibă nevoie de 3 luni de „training” sigur îșî va găsi un loc de muncă plătit decent.
Profesorul de fizică pasionat la fel.
Omul ăsta nu are nevoie să se roage de nimeni.
Poate foarte bine să facă ce a făcut și fostul meu profesor de la Loga, cândva după Revoluție : să se ducă în Dubai, unde era (cred că e demult ieșit la pensie) plătit regește să scoată olimpici.
Medicul bugetar? Firmele private de sănătate se bat pe el cu oferte mai ceva ca Black Friday.
Dacă e bun, își face și cabinet propriu și are programul full din prima săptămână.
Nici instalatorul de la școală nu rămâne pe drumuri.
Ăla știe să repare de toate: de la arzătorul Bunsen sau balanța din laborator până la clanța de la cancelarie.
În privat, oamenii care chiar știu să facă ceva cu mâinile lor sunt aur curat, mai căutați decât cei care au două doctorate.
Problemele încep abia de la categoria „specialiști în nimic”.
Ăia care au rezistat în sistem doar pentru că știau să spună „Da, șefu’” și să semneze condica la timp.
Ăia care visează să fie șefi peste alți șefi, dar fără să știe exact ce ar trebui să facă șî nici nu știu să facă nimic.
Ei bine, în privat funcțiile de șefi sunt deja ocupate.
Nu mai e loc de încă un „coordonator de coordonatori” care să stea cu mâna în buzunar și cu ochii pe ceas.
Dar și ei au o șansă, se pot califica la locul de muncă pe un șantier sau, dacă știu să meargă cu bicicleta pot deveni niște elemente de bază a societății care ne livrează mâncare.
***
Premierul Franței a fost demis de Parlament. Francois Bayrou ceruse un vot de încredere pentru reforma bugetară

Parlamentul Franței nu i-a acordat premierului Francois Bayrou votul pe încredere pentru planul său de reduce datoria publică în creștere, ceea ce adâncește criza politică și îl pune pe președintele Emmanuel Macron în poziția de…
Cancelarul German: Trebuie să ne orientăm către alte părți din lume după slăbirea relației cu America

Europa trebuie să își redefinească interesele și să utilizeze mai agresiv parteneriatele din întreaga lume după schimbările din relațiile cu Statele Unite ale Americii, a declarat astăzi cancelarul german Friedrich Mertz. Într-un discurs la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, el a spus că Europa trebuie să-și redefinească propriile interese, „fără false nostalgii”. „SUA rămâne un […]
Fostul ministru de externe ucrainean Kuleba declară că a fugit din țara sa ca „un hoț noaptea”: ACUZE LA ADRESA LUI ZELENSKI

Fostul ministru ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru Corriere de la Sera că a plecat în Polonia în urma deciziei guvernului ucrainean de a interzice foștilor diplomați să părăsească țara. „Niciodată nu m-am gândit că va trebui să fug din țara mea ca un hoț noaptea”, a spus el. Potrivit lui Kuleba, decretul […]
Premierul Spaniei va implementa o serie de MĂSURI „pentru a pune capăt genocidului din Fâșia Gaza”
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunțat, luni, o serie de măsuri „pentru a pune capăt genocidului din Fâșia Gaza”, inclusiv o interdicție în ceea ce privește vânzarea de arme către Israel și trimiterea de nave de carburant în porturile israeliene.
Guvernul spaniol „a decis să facă un nou pas și să implementeze imediat nouă măsuri suplimentare pentru a pune capăt genocidului din Fâșia Gaza, pentru a-i urmări penal pe autorii acestuia și pentru a sprijini populația palestiniană”, a anunțat Pedro Sanchez.
VIDEO Revoltă a tinerilor din Nepal, soldată cu cel puțin 14 morți și zeci de răniți: „Opriți corupția, nu rețelele sociale”

Cel puțin 14 oameni au murit în Nepal, după ce au izbucnit proteste ale tinerilor contra opririi accesului la rețelele de socializare și a presupusei corupții a guvernului. Poliția nepaleză a tras cu gaze lacrimogene…
Europa ca proiect politic riscă să dispară

Ar trebui să fie clar până acum că Trump nu este și nu va fi niciodată un aliat, avertizează într-un text publicat de Politico JOSEP BORRELL FONTELLES , GUY VERHOFSTADT ȘI DOMÈNEC RUIZ DEVESA.
In articolul menționat, cei trei politicieni atrag atenția că Europa „este expusă riscului real de a deveni vasalul Americii.
(…)Acest lucru a devenit evident după concesiile nereciproce făcute președintelui SUA, Donald Trump, privind cheltuielile pentru apărare și comerțul, precum și după acceptarea de către Europa a unui rol minor în gestionarea războiului din Ucraina. Mai mult, de la Gaza la Nagorno-Karabah, implicarea UE în conflicte din străinătate a devenit în mare parte irelevantă, fie din cauza lipsei sale de credibilitate pe plan internațional, fie din cauza lipsei de unitate.
Viktor Orban: zona euro se va prăbuși

Uniunea Europeană a intrat în stare de dezintegrare. Dacă va continua așa, UE va intra în istorie ca rezultat deprimant al unui experiment nobil, crede premierul maghiar Viktor Orban.
Viktor Orbán toarnă gaz pe foc în Războiul Rece dintre Washington și Bruxelles. „UE este o rață șchioapă”

Rebelul Uniunii Europene nu își dezminte renumele și lansează o nouă rafală de atacuri la adresa liderilor de la Bruxelles. Tema este războiul din Ucraina, care a declanșat un adevărat Război Rece între Casa Albă și Comisia Europeană. Donald Trump și Ursula von der Leyen au poziții diametral opuse în
„Dacă războiul continuă, Uniunea Europeană este o rață șchioapă, incapabilă să se miște pentru că depinde de Statelor Unite din punct de vedere al apărării, a subliniat duminică premierul maghiar, la o reuniune de la Kötcse, judeţul Somogy, organizată de Fundația pentru Ungaria Civică, potrivit Rador.
O nouă lucrare Banksy, desenată pe zidul Curții Regale de Justiție din Londra, stârnește controverse
O nouă lucrare murală a enigmaticului artist stradal Banksy a apărut pe peretele clădirii Curții Regale de Justiție din centrul Londrei. Acesta a confirmat ulterior autenticitatea operei sale pe rețeaua socială Instagram.
Președintele unei țări occidentale a vizitat în secret România. „Nu ni s-a mai întâmplat”
Președintele Cehiei Petr Pavel își petrece vacanța în România, a anunțaț Lia Olguța Vasilescu. Primarul din Craiova a povestit că, acum două săptămâni, cineva a sunat la primărie și a cerut recomandări turistice, spunând că va veni în oraș o echipă de la televiziune națională, însă astăzi a aflat că e vorba despre șeful de stat ceh.
Guvernul revizuiește criteriile de încadrare în grad de handicap. „Am identificat probleme serioase” / Fraude şi nereguli constatate

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a anunţat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap, de la dosare incomplete şi documente falsificate, la încadrări abuzive…
România cumpără o corvetă ușoară din Turcia, de care armata are „mare nevoie”, și pentru care va plăti 223 de milioane de euro

Membrii comisiilor de apărare din Parlament au dat aviz favorabil achiziționării unei corvete ușoare, dotată „cu echipament modern, interoperabil NATO”, de către Guvern din excedentul armatei turce, a anunțat luni ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, care…
Ministrul Apărării verifică dacă serviciul secret al Armatei știa despre militarii români cu contracte de mercenari în Congo
Angajații Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA, serviciul secret al armatei) care au ştiut ori au fost chiar implicaţi în operaţiunile prin care militari români au participat ca mercenari la acţiunile din Congo vor fi daţi afară, anunţă ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, într-un interviu acordat News.ro. Situația trebuie clarificată, pentru că în acel episod […]
Liiceanu vrea să-l cloneze pe Bolojan

După ce l-a adulat pe Băsescu, Iohannis, Kovesi vine acum și rândul premierului Ilie Bolojan.
Gabriel Liiceanu propune, într-un articol elogios la adresa primului-ministru, clonarea sa de 40 de ori „pentru a-l face să iradieze la scara întregii țări”.
„Ce se poate atunci răspunde la întrebarea dacă Bolojan poate fi clonat, de fapt înmulțit cu 40 pentru a-l face să iradieze la scara întregii țări. Răspunsul e „da”, dacă i se va da timp, dacă i se vor da anii necesari pentru a traversa deșertul corupției pe care-l locuim”, spune Liiceanu.
Doamnelor și domnilor profesori, nu mai sunt bani. Puteți face câtă grevă vreți. Nu mai sunt bani pentru că nu se mai muncește

Nu mai sunt bani pentru că nu se mai muncește, doamnelor și domnilor profesori. Banii – inclusiv pentru salariile din mediul bugetar, inclusiv pentru salariile Dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori – vin din taxele, impozitele și contribuțiile pe care le plătesc până la ultimul leuț angajații și angajatorii harnici și cinstiți.
Multinaționalele și antreprenorii români refuză foștii bugetari

Premierul Ilie Bolojan spune că angajații de la stat concediați, efect al restructurării administrației publice, se pot angaja, chiar cu ușurință, în mediul privat, unde este mare nevoie de forță de muncă.
Angajații Senatului vor să dea jos antenele de pe Parlament, după ce au rămas fără spor de antenă. Se plâng că sunt „radiați”
Biroul Permanent al Senatului a discutat astăzi solicitarea mai multor angajați care, în lipsa așa-numitului „spor de antenă”, vor să fie demontate antenele de pe clădirea Parlamentului, pe motiv că „generează câmpuri electromagnetice și radiații”. Senatorul USR Ștefan Pălărie susține că acestea nu vor putea fi demontate, fiind vorba despre echipamente de „securitate” ale mai multor servicii.
Marian Nazat: „Iepurele” Zelenski

Cică demult, „iepurele voia să crească.
Zeul i-a promis că o să-l facă mai mare dacă îi aduce o piele de tigru, una de maimuţă, una de șopârlă și una de şarpe.
Primăria Timișoara propune un regulament unitar pentru administrarea cimitirelor municipale

Primăria Municipiului Timișoara a elaborat un proiect de regulament unitar pentru gestionarea celor șase cimitire aflate în proprietatea orașului: Șagului, Rusu Șirianu, Sever Bocu, Stuparilor, Săracilor – Amurgului și Stan Vidrighin. Scopul noilor reglementări este de a asigura un cadru adecvat pentru reculegere și o administrare transparentă și responsabilă a locurilor de veci.
Circulația pe strada Coriolan Brediceanu va fi închisă în perioada 8 – 11 septembrie

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în perioada 8 septembrie 2025, ora 2200 – 11 septembrie 2025, ora 2300, circulația rutieră va fi închisă temporar pe strada Coriolan Brediceanu, pentru realizarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată.
Se închide circulaţia rutieră şi pietonală pe strada Gheorghe Lazăr, la Timişoara. Linia 13, deviată

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în vederea realizării lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată, circulația rutieră și pietonală pe strada Gheorghe Lazăr.
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru proiectarea noului adăpost de câini din Timișoara

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic necesare construirii noului adăpost destinat animalelor fără stăpân din Timișoara. Noul adăpost va fi amplasat în zona Freidorf, pe un teren al municipalității, aflat în apropierea pistei de biciclete Timișoara – Serbia. Suprafața totală a terenului este de peste 20.000 […]
O nouă stagiune spectaculoasă va debuta la Teatrul Național din Timișoara

La Teatrul Național din Timișoara a început o nouă stagiune. Din nou împreună, spectatori alături de actorii Teatrului Național din Timișoara, stagiunea 2025-2026 se deschide cu un program consistent de spectacole și cu o serie de proiecte de viitor. Primul titlu al stagiunii este spumosul spectacol ADEVĂRUL de Florian Zeller, în regia lui Radu Iacoban, […]














