Există frumuseți ale întâlnirilor dintre oameni. De la care, când pleci, chiar de e ploaie, sau deja a început catranul orei, sau al timpurilor, te simti luminat prin încercarea de împreună-facere-de-bine.
Acum un an și jumătate, Biserica Ortodoxă Română făcea un pas înapoi legat de donarea de organe. Prin vocea purtătorului ei de cuvânt de atunci, în concordanță cu viziunea Patriarhului Daniel Ciobotea, aflam că BOR este de acord cu donarea de organe, dar… doar de organe pereche. Ceea ce nu se aplica, așadar, la inimă și ficat, cum întotdeauna la inimă, și deseori la ficat, organele se folosesc de la donori aflați în moarte cerebrală. Și, într-o țară majoritar ortodoxă, această declarație a contat. Nu spre binele celor care așteaptă un transplant.
Totuși, cum teologul Vasile Bănescu s-a dovedit, prin multele sale luări de poziție, un om deschis dialogului și acceptând poziția științei (să ne amintim de îndemnurile sale, decente, din timpul covidului), am început chiar de atunci, de după acea declarație ce a stârnit scântei în lumea medicinei românești, un dialog despre lucrurile care ar trebui să se întâmple pentru ca această poziție a BOR să se schimbe.
De atunci, sub cupola Universității de Vest Timișoara, în coordonarea profesorului dr. Florin Lobonț, de la Filosofie, a fost deschis un ciclu de conferințe care să aducă la aceeași masă a dialogului medici cunoscuți și fețe bisericești, pentru a se explica toate detaliile procedurii de donare de organe și de transplant, în vestul țării.
Cum primii pași pentru a se crea punți de comunicare au fost făcuți, între cei doi mari actanți sociali, Biserica și Medicina, am considerat util să îi solicităm teologului Vasile Bănescu o părere despre cum să se ajungă la o mai bună cooperare pe tema aceasta. Cu toate că nu mai este purtător de cuvânt al BOR, teologul Bănescu rămâne un om stimat și ascultat – o dovadă pentru acest lucru este și faptul că zilele acestea s-a aflat la Timișoara pentru a-și ridica premiul cu numele fostului nostru coleg, Ion Monoran, din partea Societății Timișoara.
Unii ar spune că ne desparte un ocean planetar. Și, cu toate astea, ne apropie, Pangee, îmi place să cred, lucrările binelui. Așa că, după o discuție mai lungă despre contextul general în care ne mișcăm, în ce privește medicina, înregistrăm o replică pentru un material de presă. După, înțeleg încă un strop mai bine pe filosoful Vasile Andru, care spunea că acolo unde două sau mai multe persoane povestesc ne-contradictoriu se creează un cumul de soartă bună.
*
– În calitate de teolog, rămâneți o voce care înseamnă foarte mult pentru multă lume din zona ortodoxiei, și nu numai, în România. În momentul în care suntem, trecuți de un covid în care România a avut o rată de vaccinare absolut ciudată, arătând că nu înțelegem știința, care credeți că ar fi pasul spre a lupta cu propria dumneavoastră afirmație (pe care, în momentul în care ați făcut-o, înțeleg de ce ați făcut-o)? Și anume că BOR ar fi de acord cu donarea doar de organe pereche. Cum credeți că s-ar putea ca în România să se ajungă la o deschidere mai mare dinspre reprezentanții clerului – mai ales ortodox – pentru donarea de organe, legat de toate organele? Ce ar trebui să facem? Pentru că, până la urmă, avem nevoie, spun eu, de pasul ăsta medical.
– Problema pe care o puneți este, fără îndoială, una dintre cele mai importante din punct de vedere și medical și moral. Cele două lucruri nu trebuie să fie în tensiune, și cred că, în contextul în care puneți această întrebare, trebuie pornită reflecția de la acest punct: e vorba de salvarea unei vieți! De salvarea multor vieți! În momentul în care o altă viață se stinge, sau deja s-a stins. Aici cred că devine foarte importantă argumentația pe care o pot aduce medici proeminenți, medici care au asistat, de-a lungul vieții lor, care au operat un transplant, care au mărturisit ce se întâmplă în cazul unui transplant și care este miza cu adevărat reală a unui transplant.
Din această perspectivă, cred că implicarea publică a unor personalități medicale incontestabile ar juca un rol esențial. Și din acel punct ar putea începe un dialog real, argumentat, cu reprezentanții zonei teologice din spațiul științelor morale care se predau în facultățile de teologie.
Din punct de vedere strict teologic, niciodată nu se va pune problema suprimării accentelor morale. Nu putem cere asta Teologiei, nu putem cere asta Bisericii. Dar putem ajunge la o concluzie comună, cu bunăvoință, cu onestitate intelectuală și morală, privind spre un punct comun: viața celuilalt. Salvarea vieții cuiva. Din această perspectivă și lumina Evangheliei indică în aceeași direcție, sau luminează aceeași direcție. A-ți pune viața pentru aproapele tău înseamnă, sau poate însemna, și a înțelege că poți salva o viață în măsura în care tu ți-ai pierdut-o deja din punct de vedere biologic, sau ți-o vei pierde la nivelul câtorva minute, în contexte tragice și, evident, nedorite.
Așadar, dialogul la care vă gândiți este foarte important și binevenit în societatea românească. Dialogul dintre – repet – medici proeminenți, medici incontestabili în onestitatea lor, medici morali în viața lor, și care pot argumenta de ce e important să acceptăm că putem renunța, în favoarea salvării unei vieți, la lucruri pe care altfel nu le înțelegem, pentru că nu ne punem problema. E foarte important să conștientizăm conținutul acestei probleme. Cei mai mulți au o reticență, sau poate chiar ajung la refuz în legătură cu transplantul, tocmai pentru că nu și-au pus problema, anterior. Și te trezești în fața unor situații evident neașteptate în care, desigur, propensiunea morală a persoanei transcende, probabil, în situațiile respective, această nevoie de a ajuta pe celălalt.
Cred că e foarte important și, în acest moment, deocamdată prioritară este, cred eu, reacția, sau mai precis ieșirea acestor medici proeminenți în spațiul public, pentru a argumenta din punct de vedere medical. Dar nu doar medical – eu spun de medici proeminenți gândindu-mă la niște oameni care, datorită culturii lor medicale, și datorită prestigiului pe care îl au, nu pot să nu fie și oameni conectați la moralitatea cea mai înaltă. Ori miezul moralei creștine este viața, nu este moartea. Așadar, întotdeauna viața va avea prioritate în fața morții. Și din această perspectivă cred că se justifică această întreagă delicată discuție despre transplant.
*
Simt că din întâlnirea de azi s-a născut un înger șchiop – poate nu are puterea de a se sprijini pe el, și aripa lui atârnătoare (să ne gândim la vocile care au cerut îndepărtarea unui om așezat, ca Vasile Bănescu, de la funcția de purtător de cuvânt al BOR, deși erau voci de pușcăriabili), dar cu siguranță va ocroti pe alții.
Facerea și desfacerea sunt părți ale unui întreg. Recitesc Eclesiastul, înainte de a publica pagina asta. Or fi toate deșertăciune, dar „aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. Doar o minte cu lumină se poate oferi a ajuta în a i se desaface propriile cuvinte, din drag înspre binele altuia. Cred că există posibilități de a explica, de a schimba, de a convinge, legat de ce înseamnă și mai ales cât contează donarea de organe.
Ramona Băluțescu
Foto credit: Societatea Timișoara
