Probabil că aceasta este cea mai importantă știre de la nașterea Inteligenței Artificiale încoace.
Nu ce face Trump, nu ce a mai declarat Macron sau blonda Ursulina și nici măcar ce a zis Președintele Nicușor nu contează săptămâna aceasta.
Toate aceste personaje, cu tot baletul lor politic și mimica de „lideri responsabili”, pălesc în fața unei singure informații: a apărut un robot umanoid, funcțional, versatil și – atenție – accesibil la preț.
Da, accesibil.
Adică nu doar pentru armate și corporații, ci și pentru omul de rând.
Domnul Ion care are grijă de soția bolnavă sau doamna Maria de la parter, care se roagă să mai reziste coloana încă un an până la pensie, pot spera acum la un ajutor real.
Nu promisiuni de la guverne, ci un robot care face efectiv treabă.
Este exact piesa care lipsea din puzzle.
După ce am inventat o minte artificială care ne gândește mai bine decât toate guvernele și editorialiștii la un loc, acum avem și mâinile care pot face. Nu perfect, deocamdată.
Dar să nu uităm cum arătau telefoanele mobile acum 20 de ani. Uitați-vă la ele acum și imaginați-vă cum va arăta robotul ăsta peste cinci ani.
Poate deja să îngrijească un bătrân singur.
Să-l ridice, să-l hrănească, să-l asculte.
Poate să muncească în locul nostru, în grădină, pe șantier, în spital sau în magazin.
Și, peste puțin timp, va putea să opereze, să construiască, să învețe în câteva secunde lucruri pentru care un om are nevoie de ani și ani de școlarizare.
Și acum vine partea care încântă capitalismul: costurile.
Este mai ieftin să injectezi unui astfel de robot câteva biblioteci de cunoștințe ca să-l faci lăcătuș, medic, zugrav sau îngrijitor, decât să plătești educația unui om timp de 15-20 de ani și, la final, să obții – vorba românului – „un dobitoc cu diplomă”, bun de plantat pe funcție și de semnat hârtii.
Dar poate ce e cel mai interesant la această poveste e altceva: acest robot – ca multe alte realizări uimitoare din ultimii ani – nu a fost creat în vreo țară occidentală, acolo unde motorul suprem este profitul, unde inovația există doar dacă aduce dividende.
Nu. A fost realizat în China. O țară socialistă, în care statul are încă capacitatea de a planifica, finanța și dirija progresul tehnologic nu doar în funcție de bursă, ci și de o anumită idee despre viitor.
Desigur, vor exista mulți care vor spune, cu o ușoară aroganță amestecată cu teamă, că „roboții nu vor putea înlocui oamenii”.
Că doar omul are intuiție, empatie, fler, „ochi format”.
Așa cum au spus și despre ziarele tipărite – că nimic nu poate înlocui mirosul hârtiei proaspăt scoase din tipar.
Și totuși, azi mai găsim presa scrisă doar la benzinării, între gume de mestecat și ulei de motor.
Așa cum au spus și despre cărțile tipărite – că e imposibil să citim pe un ecran, că ochiul se obosește, că „nu e la fel”.
Iar azi avem biblioteci întregi în buzunar.
Și mai recent, cu toții am constatat – chiar dacă nu vrem să o recunoaștem cu voce tare – că nu mai cunoaștem niciun om mai inteligent, mai informat și mai rapid decât o inteligență artificială bine antrenată.
Așa va fi și cu roboții care „fac”.
Într-un timp mai scurt decât ne imaginăm, nu va mai exista niciun chirurg, niciun instalator, niciun mecanic sau tâmplar mai competent, mai precis și mai rezistent decât un robot.
Și ne vom întreba, la fel ca în toate celelalte cazuri: cum de nu am văzut asta venind?
Desigur, din punct de vedere social, această realizare nu vine fără costuri.
Mii, milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă.
Și odată cu ele, capacitatea de a consuma.
Iar fără consum, societatea capitalistă se prăbușește în sine.
Cui mai vinzi?
Cine mai cumpără mașini, mâncare sau roboți?
Aici apare inevitabilul: în locul „societății de consum” trebuie să vină altceva.
O societate în care munca nu mai e o obligație, ci un act liber, ocazional, poate chiar creativ.
Unde plus-valoarea creată de noii lucrători – adică roboții – nu ajunge doar la acționari și la consilii de administrație, ci e redistribuită în mod echitabil.
Și uite-așa, ironic și perfect logic, ajungem la vechiul vis al omenirii și al lui Marx: o lume în care oamenii nu mai sunt robi ai muncii, ci își pot dedica timpul artei, explorării, contemplării sau pur și simplu – de ce nu? – trândăvelii inteligente.
Mașinile vor lucra. Oamenii vor trăi.
Asta da revoluție.
