Un conflict izbucnit în trafic duminică, în zona Punctelor Cardinale din Timișoara, a fost aplanat de polițiștii locali. Incidentul, care a implicat trei persoane, a dus la intervenția unui echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce unul dintre participanți a folosit un spray lacrimogen.
Ieri, în jurul orei 15:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au observat un conflict în trafic în zona Punctelor Cardinale. La apariția patrulei, scandalul s-a oprit, însă cei implicați acuzau stări de rău, astfel că a fost solicitată intervenția unui echipaj SMURD.
Persoanele implicate au fost identificate ca fiind F.D.I., în vârstă de 27 de ani, din Reșița, F.S.F., de aceeași vârstă, tot din Reșița, și U.P.D.V., de 18 ani, din localitatea Giroc, Timiș. Tânărul din Giroc a fost transportat la spital cu dureri de gât și a recunoscut că a folosit un spray iritant-lacrimogen pentru a se apăra. Polițiștii au constatat că spray-ul a fost folosit în timpul conflictului.
„Toți cei implicați au fost sancționați cu câte 1000 de lei pentru provocare și participare la scandal, conform Legii 61/1991”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Timișoara. Ulterior, aceștia au fost predați Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor.