Societatea primăriei SC Piețe SA a fost amendată cu suma de 2500 de lei, în urma unei acțiuni de amploare a polițiștilor locali din Timișoara, pentru mizeria din Piața Lipovei. Tot acolo, polițiștii au dat zeci de amenzi comercianților, iar administratoarea pieței a primit nouă amenzi a câte 400 de lei fiecare deoarece a permis ocuparea meselor fără a încasa taxele aferente.
Polițiștii locali au organizat acțiunea cu efective mărite, ca urmare a neregulilor descoperite de-a lungul timpului și care nu au fost remediate de cei responsabili.
„La toți comercianții de la mese, fie persoane fizice autorizate, persoane juridice sau producători agricoli au fost găsite nereguli, respectiv fie nu aveau contracte de închiriere a meselor pe care și-au expus marfa, fie aveau contracte dar au ocupat în plus și alte mese, dar și pentru alte nereguli. Cei 12 comercianți au fost sancționați cu 17 amenzi în valoare de 500 lei fiecare. De asemenea, administratoarea pieței a încasat 9 sancțiuni de câte 400 lei fiecare deoarece a permis ocuparea meselor fără a încasa taxele aferente. Societatea Comercială Piețe SA a fost sancționată cu amendă de 2500 lei pentru neîntreținerea curățeniei în perimetrul spațiului alocat vânzării la punctul de precolectare a deșeurilor. Reprezentanții a cinci societăți comerciale au fost invitați cu documentele firmelor la Poliția Locală pentru verificarea acestora, alți doi fiind sancționați cu 600 lei pentru lipsa acord sediu fix și terasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.
Totodată, polițiștii locali au aplicat și 17 colante pe mașinile parcate neregulamentar, iar patru șoferi au fost amendați la fața locului.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara au spus că aceste acțiuni de verificare a piețelor din oraș vor continua și în perioada următoare.