Imediat după 1990 acolo, ca și pe terenul alăturat care acum este plantație de protecție dar care din motive pe care nu le înțeleg este în fiecare an defrișat, oamenii din cartier își încropiseră niște mici grădini.
În 1996, odată cu reabilitarea întregului parc, a fost reabilitată și acea suprafață. S-a plantat iarbă, s-au plantat niște arbori ornamentali, mai rămăseseră câțiva copaci și din perioada anterioară, înspre strada Lidia se amenajase un mic loc de joacă, după ce vegetația urma să se maturizeze locul nu ar fi arătat rău.
După câțiva ani, prin 2010 parcă, a urmat construirea bisericii, prima agresiune majoră asupra parcului.
A fost un întreg scandal atunci, pe de o parte cetățenii au protestat împotriva distrugerii unei părți din Pădurice, pe de altă parte alții au amenințat că se vor lega cu cătușe de gardul Casei Albe, autoritățile s-au făcut că plouă, că ce nu face omul când interesele familiei sunt în joc, iar în final cei care dețineau puterea în acel moment, adică nu cetățenii, au învins.
Odată cu marea reabilitare din 2015, spre surprinderea mea am constatat că porțiunea de parc dinspre strada Versului nu este cuprinsă în acel plan, cu toate că în documentele primăriei parcul se întindea până la bordura acestei străzi.
A urmat construirea parcării de pe Versului.
S-a mai mutat o conductă dar cei care au lucrat acolo au cam uitat să repare locul distrus…
Iar acum, în condițiile în care fiecare vrea să-și parcheze mașina în dreptul geamului de la bucătărie și indiferent câte locuri de parcare se construiesc acestea tot vor fi prea puține, acel loc care teoretic este încă parc, arată așa:
Acolo unde este mlaștina aceea împuțită fusese odată o alee asfaltată, vezi prima poză.
Domnule primar, domnilor consilieri locali, hai să rezolvăm și problema asta, cred că e o treabă de 2-3 zile pentru niște oameni harnici.
Punem niște oameni cu un motocultor să are acel loc și să planteze iarbă, în porțiunile în care este nevoie, punem alți oameni să planteze niște bolarzi pe marginea trotuarului, astfel încât accesul și parcarea mașinilor în porțiunea aceea de parc să nu mai fie posibile, poate punem și niște copăcei atât acolo cât și la marginea trotuarului și am făcut ordine ca la neamț în șpais.
Că dacă nu facem nimic, astăzi parchează 2-3 mașini, mâine vor parca 10, iar poimâine ne trezim cu mașini parcate pe tartanul de pe spațiul de joacă.