Antrenorul pachetului de înaintare al SCM USV Timișoara, Valentin Popîrlan a avut, astăzi, un discurs emoționant la festivitatea de premiere a echipei de rugby de la Universitatea Științele Vieții Regele Mihai I, în care a făcut referire la condițiile de pregătire ale celei mai titrate echipe din sportul timișorean.
„Le mulțumesc băieților căci fără munca și sacrificiile lor nu am fi fost astăzi aici. Și vreau să fac o glumă cam amară. N-am avut gazon în Ronaț, pompa de apă nu a mers, dar sudoarea băieților a făcut iarba să crească”, a spus Valentin Popîrlan, care a contribuit la cucerirea a 12 trofee din cele 15 ale echipei, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Popescu: Rugbyștii reprezintă un model pentru cei care vor să reușească în viață
Rectorul Cosmin Alin Popescu a elogiat performanțele echipei de rugby a SCM Timișoara și le-a spus studenților prezenți în sala „Iulian Drăcea” că jucătorii pot fi luațo ca modele în viață. „Jucătorii m-au impresionat prin caracterul lor, prin inteligență, prin modul în care luptă pe teren, dar și cum se exprimă în afara gazonului. Jucătorii reprezintă un model pentru cei care vor să reușească în viață, în bussines, în management”, a spus Cosmin Alin Popescu.
Acesta a avut cuvinte de laudă și față de staff-ul de conducere al secției, ân mod special managerului Dănuț Borzaș. „Când curge cu bani, toți știm să-i cheltuim, să conducem o afacere. Dar nu știm cât s-au antrenat, prin câte nopți dormite cu dureri au trecut acești sportivi. Când ai un buget limitat și atâtea lipsuri, dar reușești să ți capul sus, să câștigi trofee, asta înseamnă adevărata performanță, iar pentru asta vă felicit domnule Borzaș”, a mai spus Cosmin Alin Popescu.
Jucătorii echipei SCM USV Timișoara au fost premiați, astăzi, în cadrul unei festivități organizate de conducerea Universității pentru Științele Vieții „Regele Mihai I”, pentru câștigarea primei Supercupe din istoria rugby-ului românesc, după 29-28 (19-20), cu Dinamo București, partidă care a avut loc la 29 martie, la București.
De la eveniment au lipsit, din motive personale jucătorii Vlad Neculau, Daniel Plai, David Bălan și Eduard Matei, precum și o parte a staff-ului medical.












