Sper că toți cei care au citit afirmația lui Larry Fink au înțeles corect mesajul.
Beneficiile uriașe ale bogăției create de progresul tehnologic în anii ’90 nu au fost niciodată distribuite echitabil.
Incepând cu anii ’80 s-a pus temelia unei economii globale în care productivitatea a explodat, dar salariile au rămas, pentru majoritatea oamenilor, aproape pe loc.
Diferența a fost înghițită de capital, nu de muncă.
A fost marele pariu al capitalismului neoliberal: creștere fără redistribuire.
Astăzi, aceeași ideologie capitalistă împinge inteligența artificială înainte cu viteză maximă, promițând eficiență, profit și „optimizare”.
Doar că direcția este aceeași ca în anii ’90: beneficiile merg în sus, costurile în jos.
AI este implementată în primul rând pentru a reduce costurile cu forța de muncă, nu pentru a elibera oamenii de muncă prost plătită sau pentru a le crește nivelul de trai.
Majoritatea populației, care trăiește din salarii, este din nou invitată să „aibă răbdare” și să creadă în viitoarele beneficii difuze ale progresului.
Aici apare confuzia periculoasă: mulți ajung să vadă AI ca pe un dușman.
O unealtă malefică ce „fură locuri de muncă”.
Dar aceasta este o eroare de diagnostic.
AI nu este problema.
Declarația lui Larry Fink, citită cu atenție, spune exact acest lucru, chiar dacă nu o face într-un limbaj revoluționar. AI va aduce beneficii enorme.
Enorme.
Întrebarea reală nu este dacă aceste beneficii există, ci dacă vor urma aceeași traiectorie ca bogăția din ultimele decenii: concentrate, inaccesibile, justificate prin teorii elegante și promisiuni mereu amânate.
Dacă repetăm modelul anilor ’90, AI va produce mai multă bogăție cu mai puțini oameni, iar diferența va fi absorbită, din nou, de vârful piramidei.
Dar dacă schimbăm sistemul — regulile, taxarea, distribuția, rolul statului și al bunului public — AI ar putea deveni, pentru prima dată în istorie, un instrument real de emancipare socială.
Așadar, nu AI trebuie „oprită”, „reglementată până la sufocare” sau demonizată moral.
Ce trebuie schimbat este ideologia care o conduce exclusiv după criteriul profitului pe termen scurt.
Altfel spus: nu ciocanul e vinovat că cineva îl folosește doar ca să-și construiască palate, în timp ce restul dorm în ploaie.
În concluzie, nu AI, ci sistemul este acela care trebuie schimbat.
*
O companie feroviară din Franța vrea să introducă o zonă premium în care copiii să nu aibă acces.
Și, surpriză: nu e nici fascism, nici ură față de umanitate, nici complot împotriva viitorului planetei.
E pur și simplu o decizie de bun-simț.
Nu vorbim aici despre iubirea pentru copii. Confuzia asta e tipică pentru epoca noastră: dacă nu vrei să auzi țipete timp de 3–4 ore (sau 12–14, în varianta românească), înseamnă că „urăști copiii”.
Nimic mai fals.
Poți să iubești copiii, să fi crescut copii, să-ți fi dedicat viața copiilor și, totuși, să vrei să citești o carte în liniște într-un tren.
Fără un copil care aleargă pe culoar, îți lovește genunchii și țipă ca și cum ar fi într-un parc de distracții.
Copiii nu sunt problema.
Nici părinții, în principiu.
Problema este ideea absurdă că toți trebuie să suporte totul, mereu, în numele unei sensibilități prost înțelese.
Trenul nu este loc de joacă.
Restaurantul nu este creșă.
Magazinul nu este grădiniță.
Important de subliniat: copiii nu vor fi interziși din tren.
Nu vor fi trimiși în vagoane de marfă și nici abandonați pe peron.
Familiile vor putea călători exact ca și până acum, în condiții foarte bune, proporționale — ca în orice societate normală — cu banii pe care își permit să îi cheltuiască.
Singura „crimă” este că li se oferă și altora opțiunea de liniște.
De fapt, măsura nu este deloc revoluționară.
Este o întoarcere la o practică normală, abandonată după anii ’90, înainte de ceea ce putem numi fără mari riscuri Marea Imbecilizare.
Pe vremuri existau vagoane pentru fumători și vagoane pentru nefumători.
Nimeni nu urla că fumătorii sunt discriminați sau că nefumătorii sunt niște tirani morali.
Fiecare își alegea locul, în funcție de nevoi și preferințe.
Exact asta se propune acum. Nu segregare, nu excludere, ci opțiuni.
Ideea poate fi extinsă fără nicio dramă.
Restaurante „fără copii” și restaurante normale.
Nimeni nu obligă pe nimeni.
Cine vrea o seară liniștită, o conversație coerentă și o masă fără un copil sub scaun sau un scutec schimbat la doi metri distanță, alege primul tip.
Cine vrea atmosfera „familială”, cu tot ce implică ea, o alege pe a doua.
La fel și magazinele. Există deja magazine exclusiviste, cluburi private, spații cu acces limitat.
Interzicerea accesului copiilor până la o anumită vârstă nu este o insultă la adresa copilăriei, ci o recunoaștere a realității: copiii nu au ce căuta peste tot, tot timpul.
Și nu, asta nu le traumatizează dezvoltarea emoțională.
Doar în epoca noastră orice limită devine „discriminare”, orice regulă devine „violență simbolică” și orice cerere de liniște devine dovadă de lipsă de empatie.
În realitate, o societate civilizată funcționează tocmai pentru că recunoaște diferențele dintre nevoi și creează spații diferite pentru ele.
*
Se discută din nou despre „informatizarea sistemului de sănătate”.
Și, ca de fiecare dată, discuția vine la pachet cu promisiunea implicită că vor fi cheltuite sume imense.
Foarte imense. Probabil „istorice”.
Nu e prima dată și, dacă nu schimbăm abordarea, sigur nu va fi nici ultima.
Problema informatizării — nu doar în sănătate — nu este lipsa banilor.
Bani au fost.
Problema este că nimeni nu i-a întrebat pe cei care ar fi trebuit să folosească sistemul ce au nevoie.
Iar când, printr-un miracol birocratic, i-a întrebat cineva, răspunsul a fost confuz sau inexistent.
Nu din prostie, ci dintr-un motiv simplu: majoritatea oamenilor nu știu să formuleze cerințe informatice.
Medicii nu sunt informaticieni.
Contabilii nu sunt arhitecți de sisteme.
Funcționarii nu sunt analiști de procese.
Iar pe de alță parte, informaticianul nu este nici medic, nici contabil, nici funcționar.
Este adevărat, un infomatician bun ar trebui să fie și un bun analist.
Chiar dacă tu nu știi să-i spui ce vrei, el ar trebui să caute să înțeleagă ce ai nevoie și să-ți ofere cea mai bună rezolvare.
Nu una sofisticată, cu „pie-chart-uri” care să-l facă pe el să câștige mai mult, ci una care să-ți ușureze munca și pentru folosirea căreia să nu fie nevoie să-ți iei un doctorat în informatică.
Asta nu e o vină, e o realitate.
De aceea, în loc de sisteme „integrate”, „holistice” și „aliniate strategic până în 2030”, ar trebui să ne întoarcem la întrebarea banală: ce l-ar ajuta pe medic mâine dimineață?
Răspunsul e simplu și deloc futurist: Fișa pacientului.
Nu un ecosistem digital, nu un portal cu 14 parole, nu un dashboard cu grafice colorate.
O fișă.
Digitală, sigur, dar conceptual identică cu cea de carton, pentru că aceea funcționa.
În prima parte: datele de identificare.
Data și locul nașterii, adresa, telefonul, eventual CNP-ul sau un identificator unic.
Nimic exotic.
Aceste date, agregate anonim, ar permite și statistici reale, nu ghicite: câți bărbați născuți între 1950 și 1970, în județul Timiș, suferă de hipertensiune?
Astăzi nu știm. Mâine am putea ști.
În a doua parte: constatările medicale.
Diagnostic, suspiciuni, analize, tratament prescris.
Cronologic, clar, lizibil.
Astfel încât orice medic, indiferent unde se află, să poată vedea istoricul pacientului fără să joace „telefonul fără fir” cu bolnavul: „parcă mi-a spus cineva că acum 5 ani…”.
Această fișă ar trebui să fie accesibilă oricărui medic autorizat — fie că e din cabinetul de lângă, fie că este dintr-un spital din Cape Town.
Medicina este globală, boala nu ține cont de granițe, iar pacientul nu ar trebui să fie arhivarul propriei suferințe.
A doua piesă esențială: Rețetarul electronic.
Medicul scrie rețeta, o semnează electronic, iar aceasta ajunge instant într-o bază de date comună.
Orice farmacist autorizat de pe planetă o poate accesa.
Fără hârtii, fără „n-ați scris bine doza”, fără rețete pierdute sau falsificate.
Și acum vine partea care sperie inutil lumea: AI. Dar nu AI de milioane de euro, nu „platforme inteligente naționale”.
Ce se poate face mâine:
– Un sistem AI simplu care semnalează automat incompatibilități între medicamentele prescrise.
Nu decide, nu anulează, doar avertizează.
– Un AI care, pe baza fișei pacientului, sugerează medicului întrebări relevante: „pacientul are antecedente de X, a fost luat în calcul?”
– Un modul care rezumă istoricul medical în 10 rânduri lizibile, pentru situații de urgență.
Toate acestea există deja ca tehnologie.
Nu necesită cercetare, doar bun-simț și implementare modestă.
Și, foarte important: AI-ul nu înlocuiește medicul.
Îl scapă de muncă inutilă, de căutări prin hârtii, de tastat aceleași lucruri de zece ori.
Exact acolo unde medicina modernă pierde timp și energie.
După cum se vede, în propunerea mea nu vorbim despre nimic spectaculos.
Nimic care să necesite investiții de milioane de euro.
Nimic care să aștepte 2030 sau „următorul cadru financiar”.
Totul poate începe mâine.
Dar pentru asta ar trebui, măcar o dată, să nu mai construim sisteme pentru rapoarte și conferințe, sau pentru a-i îmbogăți pe informaticieni, ci pentru oameni.
Iar asta, paradoxal, pare să fie cea mai dificilă parte a informatizării.
***
Cum vede viitorul capitalismul Larry Fink, şeful BlackRock, cel mai influent om de pe pieţele financiare ale lumii: Inteligenţa Artificială ar putea deveni următorul mare eşec al capitalismului.
„Arma guvernării economice” expusă: un pilon cheie al războiului hibrid din SUA, vizibil pentru toți
Jeffrey Sachs și Sybil Fares | 24 ianuarie 2026 | Common Dreams
John Maynard Keynes a scris faimosul text în „ Consecințele economice ale păcii ” (1919): „Nu există mijloace mai subtile și mai sigure de a răsturna baza existentă a societății decât depravarea monedei. Procesul angajează toate forțele ascunse ale legii economice de partea distrugerii și o face într-un mod pe care niciun om dintr-un milion nu îl poate diagnostica.”
Decizia care aruncă Franța în aer: compania feroviară introduce o zonă „premium”, unde copiii nu au acces
Compania feroviară franceză SNCF reușește performanța rară de a enerva pe toată lumea, după ce a anunțat că are de gând să lanseze o zonă „premium” pe trenurile de mare viteză în care copiii sub 12 ani nu au acces.
Potrivit publicației clubferoviar.ro, noua clasă Optimum Plus, introdusă pe anumite curse TGV InOui le promite pasagerilor „maximum de confort”, dar are o regulă de la care nu are de gând să se abată: accesul copiilor sub 12 ani este strict interzis.
SUA: Alex Pretti, bărbatul împușcat de agenții de imigrări era asistent medical la ATI și era dedicat îngrijirii veteranilor bolnavi
Pretti a lucrat ca asistent medical la Terapia Intensivă la Centrul Medical VA din Minneapolis timp de aproximativ cinci ani, potrivit unui coleg care a vorbit anonim, potrivit CNN.
„Alex a fost un suflet bun la suflet care ținea profund la familia și prietenii săi, precum și la veteranii americani pe care i-a îngrijit ca asistent medical la terapie intensivă la spitalul VA din Minneapolis. Alex a vrut să facă o diferență în această lume”, au declarat părinții săi, Michael și Susan Pretti, într-un comunicat. „Din păcate, nu va fi printre noi pentru a-și vedea impactul.”
„E limpede pentru oricine nu e fan Trump”.
Cristian Tudor Popescu a comentat cazul lui Alex Pretti, un cetățean american în vârstă de 37 de ani, care a fost împușcat mortal de agenții federali sâmbătă la Minneapolis. „Un fleac. L-au ciuruit”, a fost…
Ce ar trebui să aducă digitalizarea în sănătate.
Până în 2030 ar trebui să scăpăm de biletele de trimitere, rețetele și dosarele pe care pacienții le plimbă de la un cabinet la altul, dar digitalizarea ar trebui să aducă mult mai mult decât atât. Termenul 2030 este prea îndepărtat, spune Vasile Barbu, reprezentantul Asociației Pacienților.
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Nicuşor Dan, mâine, 26 ianuarie, Ursula vor der Leyen şi Narendra Modi semnează la New Delhi ”the mother of all deals”.
La ce nevoie mai avem de parlament şi guvern, dacă avem judecători? Şi PSD… Şi slugi AUR-iste
La finalul anului trecut, între Crăciun şi Anul Nou, când mai tot românul se odihnea şi îşi făcea planuri pentru revelion, nişte oameni munceau. Şi mă refer la o instanţă a Curţii de Apel Bucureşti, moşia celebrei „Mă sună Lia!”, care suspenda reorganizarea ANCOM. Exact, acea instituţie în care PSD şi PNL şi-au băgat toţi…
