Aproape jumătate dintre europeni spun că ar vrea un nou loc de muncă, dar se simt nepregătiți pentru pasul ăsta. O cifră care, privită rece, pare statistică.
Privită uman, e o stare de spirit generalizată.
Și, sincer, pot s-o înțeleg foarte bine.
Schimbarea unui loc de muncă nu e niciodată un fleac, nici măcar atunci când „faci același lucru”.
Alți colegi, alte ierarhii, alte reguli nescrise, alte orgolii.
Uneori aceleași programe, dar folosite „altfel”, alte butoane sacre pe care nu trebuie să le atingi, alte proceduri care „așa se fac aici”.
Practic, același job, dar într-o altă limbă organizațională, pe care trebuie s-o înveți rapid, din mers, fără manual.
Devine cu adevărat complicat când schimbarea nu mai e laterală, ci verticală sau, mai corect spus, oblică.
Când lași în urmă ceva ce știi să faci aproape mecanic și intri într-un domeniu nou, unde nu mai ești „cel cu experiență”, ci „ăla care întreabă”.
Unde CV-ul nu mai impresionează, iar încrederea în sine trebuie reconstruită de la zero.
La 20 de ani e un exercițiu de curaj.
La 40 sau 50, devine un act de supraviețuire psihologică.
Peste toate astea vine realitatea pe care nimeni nu prea vrea s-o spună cu voce tare: posturile de șefi sunt cam ocupate.
Foarte ocupate.
Și, de regulă, ocupate pe termen lung.
Mobilitatea există mai ales la bază și la mijloc, acolo unde presiunea e mare, salariile sunt „motivaționale” doar în PowerPoint, iar stabilitatea e un concept exotic.
Sus, în vârf, se schimbă mai greu lucrurile.
Mult mai greu.
Așa că mulți oameni rămân suspendați într-un fel de „aș pleca, dar…”.
Aș pleca, dar nu știu dacă sunt suficient de bun.
Aș pleca, dar nu știu dacă mă descurc.
Aș pleca, dar nu vreau s-o iau de la capăt. Și, mai ales, aș pleca, dar nu e clar unde.
Problema reală apare, și în acest an tot mai mulți oameni se vor lovi de această situație, când plecarea nu mai depinde exclusiv de tine.
Nu se mai pune problema că „aș pleca” ci că „sunt nevoit să plec”.
*
Domnul Bolojan spune că a făcut cele mai mari investiții din ultimii 36 de ani.
Alții spun că aceste investiții au fost realizate pe seama sărăcirii populației.
Dacă lucrurile stau așa, eu, în locul domnului Bolojan, m-aș gândi foarte serios la viitor.
Nu de alta, dar am mai avut în istoria recentă un personaj care se lăuda cu investiții uriașe, făcute „pentru binele țării”, în timp ce populația strângea cureaua până la sufocare.
Știm cum s-a terminat experimentul și nu cred că e un model de urmat.
Pe de altă parte, înainte să ne aprindem sau să aplaudăm, ar trebui să facem un lucru extrem de plictisitor, dar absolut necesar: să analizăm ce fel de investiții s-au făcut.
Pentru că nu orice cheltuială mare este automat investiție, indiferent cât de frumos arată în comunicatele de presă.
O investiție adevărată este aceea care îți aduce, într-un viitor rezonabil, un profit.
Nu neapărat unul spectaculos, dar unul clar.
Într-un atelier de strungărie, de exemplu, investiția înseamnă un strung mai modern: produce mai mult, mai precis, mai repede și cu mai puține rebuturi.
Asta e investiție.
Un covor roșu pus prin mijlocul atelierului nu crește producția, nu îmbunătățește calitatea și nu scurtează timpii de lucru.
Este doar o cheltuială inutilă, cu valoare estetică pentru șefi și valoare zero pentru producție.
Exact la fel stau lucrurile și la nivel de țară.
Parcările, stadioanele ridicate în sate fără echipe, școlile care continuă să producă generații de analfabeți funcționali sau „informatizarea” al cărei unic scop pare să fie crearea de posturi bine plătite pentru oameni care nu produc nimic concret – toate acestea nu sunt investiții.
Sunt, în cel mai bun caz, cheltuieli cosmetice.
În cel mai rău caz, sunt simple mecanisme de drenare a banului public.
O investiție reală pentru o țară înseamnă educație care chiar educă, industrie care produce, infrastructură care ajută economia să funcționeze și tehnologie care reduce munca inutilă, nu care o complică birocratic.
Restul sunt doar panglici tăiate, poze de campanie și statistici umflate.
*
Ca domnul Bolojan să înțeleagă exact ce ar trebui să facă, i-am pregătit un desen.
Două linii, două realități.
Una arată evoluția puterii de cumpărare a celor mai bogați 30 % dintre cetățenii României, cealaltă evoluția puterii de cumpărare a celor mai săraci 30 %.
Privindu-l, te lovește imediat o observație simplă, dar dureroasă: liniile cresc, da, dar cresc în ritmuri diferite.
Și asta spune tot despre economia noastră și despre prioritățile celor care decid ce înseamnă „investiție” și „dezvoltare”.
Ce mi-ar plăcea mie, în primul rând, este să văd ambele linii crescând constant.
Adică toți cetățenii să trăiască tot mai bine, să aibă putere de cumpărare în creștere reală.
Nimeni să nu rămână în urmă.
Nimeni să nu fie forțat să supraviețuiască, în timp ce alții își dublează averile peste noapte.
Dar aici vine partea cea mai importantă, cea pe care domnul Bolojan și colegii săi par să nu o înțeleagă întotdeauna: nu e suficient ca săracii să trăiască mai bine doar „puțin”, în timp ce bogații cresc vertiginos.
Într-o țară normală, într-o democrație care funcționează, liniile ar trebui să se suprapună pe termen lung.
Asta înseamnă ca, procentual, averea și puterea de cumpărare să crească cu același ritm pentru toți: pentru cei bogați și pentru cei săraci.
Dacă vrem să fie adevărată expresia „o economie care funcționează pentru oameni”, aceasta nu înseamnă să investești în covoare roșii, stadioane goale sau „informatizare” care doar mută bani între birouri. Înseamnă să creezi mecanisme prin care toți oamenii să câștige proporțional cu munca lor, cu contribuția lor, astfel încât liniile să nu se mai depărteze.
Pe scurt, domnule Bolojan, gândiți-vă să transformați acest graficîntr-un desen real al României.
Un desen în care toți cresc, dar cresc împreună.
Cam ca în poza de jos.
Nu unul dublându-și averea și altul înaintând ca într-un maraton cu saci în spate.
Când cineva va înțelege asta cu adevărat, atunci putem spune că am făcut investiții pentru oameni, nu pentru statistici sau aplauze de campanie.

***
Imperialismul din curtea din spate al lui Trump nu va funcționa

Operațiunea a fost lăudată pe scară largă de susținătorii lui Trump. Chiar și vocile tradițional anti-intervenționiste au găsit ceva care să le placă, considerând utilizarea puterii militare americane aproape de casă ca o îmbunătățire semnificativă față de deceniile petrecute vărsând sânge și comori în ținuturi îndepărtate și justificată având în vedere că America Latină se încadrează în sfera tradițională de influență a SUA.
Premierul italian Giorgia Meloni îndeamnă Europa să se așeze la masa tratativelor cu Putin

Giorgia Meloni susține reluarea dialogului Europei cu Rusia pentru încheierea războiului din Ucraina, dar consideră prematură discutarea reintegrării Moscovei în G8.
Palestinienii au „dreptul de a trăi în pace pe propriul lor pământ”, afirmă Papa Leon al XIV-lea
Civilii palestinieni au „dreptul de a trăi în pace pe propriul lor pământ” în Cisiordania și în Fâșia Gaza, a declarat Papa Leon al XIV-lea, vineri, 9 ianuarie, în discursul adresat corpului diplomatic, reiterând sprijinul Sfântului Scaun pentru soluția celor două state.
Acordul UE-Mercosur: 25 de ani de negocieri pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume
Consiliul UE a aprobat oficial semnarea acordului de asociere cu Piața Comună Sudică (Mercosur) astăzi, cu majoritate de voturi, iar semnarea acestuia este așteptată în următoarele zile, notează EFE.
Cu câteva ore mai devreme, ambasadorii permanenți ai statelor membre ale UE ajunseseră deja la un acord politic.
Țările membre
Mercosur este alcătuit din Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și Bolivia, iar Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Peru și Surinam sunt membri asociați. Venezuela este suspendată din decembrie 2016.
Separate de peste 10.000 de kilometri, cele două blocuri de țări au o populație combinată de aproximativ 780 de milioane de locuitori și reprezintă aproximativ 25% din PIB-ul global.
Încă două persoane au fost împușcate în SUA de agenții ICE. „Erau afiliați unei bande venezuelene“. Primarul cere oprirea operațiunilor Serviciului

Agenți federali ai Serviciul de Imigrare și Control Vamal american au împușcat, joi, două persoane în Portland, Oregon, în timpul unui control rutier, la o zi după ce un ofițer ICE a împușcat mortal o femeie în Minneapolis, relatează The New York Times.
O purtătoare de cuvânt a Departamentului Securității Interne a declarat că agenții efectuau un „control rutier țintit” și că un agent a tras un foc de armă după ce șoferul a încercat să-i calce.
BlackRock: o companie controversată care a ajuns să controleze lumea. Directorul companiei este actualul președinte al Forumului Economic Mondial
BlackRock Inc. este o companie multinațională de investiții înființată în 1988 și cel mai mare administrator de active din lume, cu 12,5 trilioane de dolari în active gestionate. Cu sediul la New York City, compania are 70 de birouri în 30 de țări și clienți în 100 de țări. Larry Douglas Fink este în prezent liderul companiei, care deține și funcția de președinte al Forumului Economic Mondial de când Klaus Schwab a demisionat anul trecut.
Aflat pe locul 210 în clasamentul Fortune 500 a celor mai mari corporații, BlackRock s-a poziționat ca lider în industria ESG (mediu, social, guvernanță). Însă, este o companie controversată și din cauza implicării în industria combustibililor fosili, industria militară, precum și în violarea drepturilor omului în China.

„Nașul” petrolului. De la CIA la traderii care controlează fluxurile de energie

Pe 25 aprilie 1968, pe biroul președintelui Lyndon B. Johnson, a ajuns un plic direct de la Agenția Centrală de Informații. Documentul ultrasecret este un rezumat succint al știrilor mondiale. O versiune CIA a Reader’s…
Aproape jumătate dintre europeni vor un nou loc de muncă în 2026, dar se simt nepregătiți
Anul 2026 debutează cu planuri ambițioase pentru angajații din Europa. Aproape jumătate dintre ei afirmă că își vor căuta un nou loc de muncă. Totuși, realitatea este un pic diferită. Potrivit unei cercetări recente, peste 75% dintre cei care vor să facă acest pas consideră că nu sunt pregătiți pentru procesul de recrutare. Se întâmplă într-un context profesional tot mai competitiv și influențat de avansul inteligenței artificiale, scrie Euronews.
Nicușor Dan explică de ce a votat România acordul Mercosur: „Președintele intervine în scandalul momentului”

Președintele Nicușor Dan a oferit clarificări cu privire la decizia României de a susține acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay). Reacția șefului statului survine în urma criticilor lansate de PSD, care a susținut că votul favorabil reprezintă o „trădare” a intereselor agricultorilor autohtoni.
De 36 de ani ni se repetă același laitmotiv, dar realitatea rămâne: Nu există niciun plan serios de reforme structurale, doar scumpiri, majorări de taxe și impozite și îndemnul final „Dați Cezarului ce-i al Cezarului”
„De 36 de ani ni se repetă același laitmotiv”, dar realitatea rămâne: „nu există niciun plan serios de reforme structurale”, doar „scumpiri, majorări de taxe, majorări de impozite” și îndemnul final „Dați Cezarului ce-i al Cezarului”
Unde alţii văd sărăcirea românilor, premierul Bolojan vede dezvoltare: „Cum am reuşit acest rezultat fără precedent? Este rezultatul unui efort”
Premierul Ilie Bolojan i-au cam murit lăudătorii, în ultima vreme, aşa că a reapărut cu o postare în care se laudă singur. Acesta scris că România a făcut „cele mai multe investiţii pentru dezvoltare din ultimii 36 de ani.”
Potrivit lui Bolojan, „investițiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB. Este cel mai ridicat nivel nu numai din ultimii 5 ani, ci din istoria postdecembristă a României.”
„Din totalul investițiilor publice de anul trecut, 77,4 miliarde de lei, adică 56%, reprezintă fondurile europene.
Claudiu Năsui: „Guvernul nu va face reforme în 2026. Capitalul politic a fost consumat pe taxe”

Guvernul nu va iniția reforme în 2026, estimează deputatul USR Claudiu Năsui, într-o intervenție la RFI. Deputatul USR susține că Executivul nu dă semne de reducere a cheltuielilor și că promisiunile privind reformele au fost abandonate încă de la început de mandat. Fostul ministru al Economiei afirmă că lipsa schimbărilor din administrația centrală, vizibilă și […]
Deputat USR, despre scandalul impozitelor: Nu sunt bâlbe, e bătaie de joc
Fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, critică, la RFI, autoritățile pentru problemele privind impozitele locale.
„Au fost două probleme. În primul rând, a fost problema aceasta foarte reală a creșterii taxelor, despre care noi am tot vorbit, dar până nu au văzut cifrele în sistem, cred că mulți nu au realizat exact ce înseamnă aceste creșteri de taxe și că-i afectează și pe ei”, spune Năsui.
Ghișeul, platforma și puterea. Când statul nu-ți poate toca banii, îți consumă timpul

Un stat care guvernează prin termene (și mai pune și eficiența sistemului de taxare pe agenda publică ca pe o soluție magică), dar eșuează prin sisteme, le transmite cetățenilor un mesaj clar: timpul vostru e de sacrificat, al nostru nu.
Aplombul ignoranței

În România, incompetența nu bâjbâie. Ea guvernează cu certitudine. Aceasta este, poate, una dintre cele mai mari probleme ale politicii noastre: nu lipsa competenței, ci siguranța absolută cu care este afișată. Există o explicație mai profundă pentru această realitate, dincolo de corupție sau populism. Se numește efectul Dunning–Kruger: mecanismul prin care cei mai slab pregătiți sunt…
Înregistrarea fiscală ca plătitor de salarii pentru punctele de lucru cu cel puțin un salariat: „Este absurd”. Situația semnalată de un cunoscut expert contabil

Expertul contabil Cristian Toma a comentat vineri, pe pagina sa de Facebook, noua măsură legislativă referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru, măsură introdusă prin Legea nr. 245/2025, publicată la finalul lunii decembrie în…
Noi reguli la analize medicale: mii de pacienți pierd prioritatea, alții rămân cu analizele minime
Noi reguli noi au fost introduse din această lună în sistemul de sănătate.
Adevărul despre suplimentele alimentare „naturale”: Care sunt riscurile dozelor mari de vitamine
Piața suplimentelor alimentare este în plină expansiune: capsule, pulberi, jeleuri și tablete promit vitalitate, imunitate și sănătate îndelungată. Totuși, convingerea că „natural înseamnă sigur” reprezintă una dintre cele mai riscante concepții actuale. Medicii avertizează că un aport excesiv de vitamine sau minerale poate genera reacții adverse serioase, uneori greu de depistat, mai arată The Guardian.
Plata cu cardul a devenit obligatorie, de la 1 ianuarie 2026. „Vor fi multe controale și amenzi”

Legea nr. 239/2025, apărută în Monitorul Oficial din 15 decembrie 2025, nu mai face diferențe în funcție de mărimea firmei, cifra de afaceri sau domeniul de activitate. Un mic comerciant din piață și o firmă mare sau o instituție publică au aceeași obligație, anume să permită plata electronică. Amenda pentru nerespectarea acestei reguli poate fi între 3.000 și 10.000 lei.
Mari afaceri de corupție din istoria României. Strousberg, Skoda, Bechtel și alte afaceri incredibile care au spoliat Român

De la Afacerea Strousberg până la Afacerea Bechtel, istoria României a fost presărată, la propriu, de mari scandaluri de corupție care au marcat fiecare epocă. Încă de la apariția țării pe harta lumii au fost probleme cu funcționarii și cu contractele din bani publici.
Când muzica clasică se întâlnește cu rockul: turneul MetaVivaldi revine la Timișoara (video)

După succesul repurtat anul trecut la Timișoara, proiectul When Violin Meets Guitar revine cu turneul MetaVivaldi în orașul nostru. Natalia Pancec (vioară) și Emilian Florentin Gheorghe (chitară) le oferă celor interesați o experiență muzicală de neuitat, plină de virtuozitate, rafinament și pasiune, presărată de fiecare dată cu bis-uri. Cei doi artiști amestecă într-un amalgam inedit […]
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale din 19 ianuarie, după actualizarea sistemului informatic

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale în 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Până la această dată, sistemul informatic este actualizat în urma modificărilor impuse de legislația națională, fiind astfel asigurat un calcul corect al obligațiilor fiscale.
Reamintim, actul normativ a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei.
Ce facem astăzi, 10 ianuarie 2026, în Timișoara?


















