Pentru că a fost weekend și nu s-a întâmplat nimic suficient de important încât să scoți din el o revistă a presei, ziarele s-au văzut nevoite să producă singure evenimentul. Și l-au găsit: președintele Nicușor Dan, participant la nu știu ce întâlnire oficială, și-a aranjat o șosetă.
Nu a declarat război nimănui, nu a semnat vreun tratat secret și nici nu a vândut o bucată din țară – sau cel puțin despre aceste lucruri nu a pomenit presa românească.
Și-a tras puțin șoseta. Atât.
Știrea a fost însă preluată cu entuziasm de toată presa, analizată din toate unghiurile și servită publicului ca și cum imaginile ar fi surprins începutul unei lovituri de stat. Formatorii de opinie au cercetat gestul cu seriozitatea unor specialiști care examinează filmarea asasinării lui Kennedy și mai că n-au cerut suspendarea președintelui pentru atentat la prestigiul funcției.
Mărturisesc că nu prea am înțeles indignarea.
În fond, un asemenea gest este cât se poate de firesc.
O șosetă al cărei elastic te strânge poate provoca tot felul de neplăceri, de la o simplă jenă până la împiedicarea circulației sângelui.
Iar președintele, oricât ar fi el de președinte, continuă să aibă două picioare, două șosete și, din când în când, câte un elastic care îl strânge.
Este om, nu un android produs de industria chineză.
Constituția nu prevede că, odată ajuns la Cotroceni, omul trebuie să înceteze să mai aibă mâncărimi, crampe, nas înfundat sau șireturi desfăcute.
Mă întreb ce ar fi scris ziarele dacă președintele ar fi strănutat.
Probabil am fi aflat că strănutul dovedește lipsă de fermitate în politica externă, că poziția capului sugerează supunere față de Bruxelles și că absența unei batiste brodate în culorile drapelului reprezintă o insultă la adresa poporului român.
Iar dacă, Doamne ferește, ar fi tras o bășină — una dintre acelea atât de plastic descrise de Salvador Dalí în „Arta pârțului” — televiziunile ar fi intrat în ediție specială. Unii ar fi cerut convocarea CSAT, alții ar fi analizat direcția vântului, iar experții în geopolitică ar fi încercat să stabilească dacă incidentul a fost provocat de ruși, de americani sau de fasolea servită la protocol. Sau pur și simplu de natură, că de la o anumită vârstă organismul nu mai poate fi controlat ca în tinerețe.
În Parlament s-ar fi cerut constituirea unei comisii de anchetă, care, după doi ani de audieri și câteva milioane de lei cheltuite, ar fi ajuns la concluzia că zgomotul a existat, dar autorul nu poate fi stabilit cu certitudine.
Dincolo de glumă, această reacție exagerată este un simbol destul de exact al vremurilor în care trăim.
Politica a fost golită de conținut și transformată într-un spectacol despre gesturi, costume, grimase și fotografii.
Nu mai contează atât de mult ce hotărâri ia un conducător, ce interese apără sau lângă ce oameni se afișează.
Poate sta la aceeași masă cu personaje care își sărăcesc popoarele, pornesc războaie, bombardează civili ori calcă în picioare drepturile oamenilor.
Important este să stea drept, să aibă cravata potrivită și să nu-și aranjeze șoseta în fața camerelor.
Ni se cere să judecăm politica după croiala costumului și moralitatea după lungimea pantalonului.
Un lider poate participa fără să clipească la cele mai murdare înțelegeri, atâta vreme cât știe să zâmbească protocolar și să țină corect paharul cu șampanie.
În schimb, dacă își scarpină nasul, își îndreaptă șoseta sau se împiedică pe o scară, avem imediat dovada că țara este condusă de un incompetent.
Poate că tocmai aceasta este și rostul unor asemenea „știri”: să ne țină ocupați cu șoseta, ca să nu ne mai întrebăm ce făcea președintele la întâlnirea respectivă, cu cine se întâlnea, ce s-a discutat și ce obligații și-a asumat în numele nostru și pe banii noștri.
Pentru presă este mai simplu să comenteze un elastic decât o politică externă, iar pentru public este mai distractiv să râdă de un gest stângaci decât să înțeleagă o decizie despre care nu prea este informat.
***
Fico: „Ne confruntăm cu un pericol mortal”. Premierul slovac acuză „șoimii războiului” din NATO
Într-un mesaj video publicat sâmbătă pe rețelele sociale, Robert Fico a afirmat că Europa se confruntă cu riscul unei escaladări majore a războiului din Ucraina.
„Ne confruntăm cu un pericol mortal”, a declarat premierul slovac, acuzând Occidentul că „toarnă gaz pe foc” prin continuarea sprijinului acordat Kievului.
Fico a susținut că ceea ce el descrie drept „eșecul strategiei de distrugere a Rusiei prin războiul din Ucraina” i-ar fi determinat pe unii politicieni occidentali să urmărească declanșarea unei confruntări directe între NATO și Rusia.
„Anumiți șoimi ai războiului din NATO încearcă, cu orice preț, să transforme acest război într-un conflict între Rusia și NATO”, a afirmat Fico. Premierul slovac nu a prezentat dovezi că state sau lideri NATO ar încerca deliberat să provoace un asemenea conflict și nu a nominalizat politicienii la care se referă.
Extrema dreaptă AfD câștigă un nou scrutin în Germania. Partidul Stângii iese victorios la Berlin. Reacția lui Merz: „Un dezastru”. Ultimele rezultate exit-poll

Extremele s-au impus în fața centrului în Germania. Extrema dreaptă i-a învins duminică pe social-democrați în Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Partidul Stângii i-a învins pe creștin-democrați la Berlin. În ambele cazuri, Friedrich Merz este cel aflat sub presiune. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile regionale într-un nou land estic – Mecklenburg-Pomerania Inferioară, fiind creditat cu …
Problema locuințelor a adus Partidului Stângii o victorie majoră la Berlin. Promisiunile sunt radicale – și populare

Câștigătoarea alegerilor de la Berlin, lidera locală a Die Linke, Elif Eralp, a promis că va susține trecerea în proprietate publică a aproximativ 220.000 de locuințe deținute de marile companii imobiliare. Alegătorii par că au ascultat-o. Candidata partidului stângii radicale, Elif Eralp, și-a construit campania în jurul crizei locuințelor. Jurista în vârstă de 45 de …
Prețul energiei electrice în Europa explodează înainte de iarnă: cel mai puternic semnal de alarmă de după criza din 2022
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
Porsche pregătește concedieri masive: încă 4. 100 de angajați ar putea rămâne fără loc de muncă
Porsche ar putea elimina încă aproximativ 4.100 de locuri de muncă, pe lângă concedierile deja convenite, în cadrul amplului plan de restructurare al grupului Volkswagen, potrivit cotidianului german Handelsblatt, citat de Reuters.
CNN: „Aproape a declanșat un război între SUA și China”. Un raport fals generat de AI a pus armata SUA la un pas să intercepteze o navă chineză
Incidentul, care ar fi avut loc în primăvara acestui an, scoate la iveală riscurile utilizării inteligenței artificiale în operațiuni militare în care o informație falsă poate produce consecințe geopolitice majore.
O sursă apropiată dosarului, citată de CNN, a descris raportul drept „complet fals” și a afirmat că acesta „aproape a pornit un război” între Statele Unite și China. Informațiile au fost relatate vineri seară și de presa franceză.
Roboți în agricultura în China. Oamenii nu mai smulg buruienile cu mâna, o fac mașinile cu laser. Cum arată „minunea”
E o nouă eră în agricultură pentru chinezi. Munca câmpului nu se mai face demult manual, ci cu ajutorul inteligenței artificiale și a laserelor.
Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post’s poll.
Astfel, roboții agricoli chinezești utilizează camere video și inteligență artificială pentru a distinge buruienile din culturi, apoi direcționează lasere de mare putere către punctele de creștere ale buruienilor, distrugându-le fără a folosi erbicide și fără a perturba solul.
Ungaria umilește Ucraina: Magyar a boicotat summitul Inițiativei Carpatice, președintele Parlamentului ucrainean s-a dus la Budapesta și nu a fost primit de nimeni
La 18 septembrie, în Ucraina, în regiunea Ivano-Frankivsk, s-a desfășurat primul summit al „Inițiativei Carpatice”. Au venit lideri sau înalți oficiali din aproape toate statele pe teritoriul cărora se află Carpații – Polonia, Slovacia, România, Serbia, Cehia și Austria. Este suficient să privim harta pentru a înțelege că din acest tablou lipsește Ungaria. Din partea […]
România va dona Ucrainei rachete Patriot

România confirmă donația de interceptoare Patriot către Ucraina, într-un gest strategic anunțat de Administrația Prezidențială, parte din efortul comun NATO de întărire a apărării aeriene a Kievului.
De ce naționalismul duce la fascism pe înțelesul lui George Simion și Nicușor Dan

„Naționalismul etnic este o doctrină colectivistă, incompatibilă cu statul de drept”, iar „țările colectiviste și xenofobe nu prosperă, sunt săracii agresivi ai lumii”, scrie profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi, într-un articol de opinie semnat pentru cititorii HotNews.ro. Definiția naționalismului depinde de contextul istoric. Un popor aflat sub dominația unui imperiu și care aspiră la …
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan: ”Obiectivul este să reducem inflația, să creștem economia și să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor”.
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan și l-a lăudat pe aceasta, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
”Vom construi pe baza lucrurilor bune făcute de Guvernul Bolojan și vom intra într-o etapă de creștere. Ilie Bolojan a stabilizat țara și a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. Datorită măsurilor luate de acest guvern, putem acum să intrăm într-o nouă etapă, o etapă de creștere. Cred că avem câteva principii sănătoase pe care trebuie să le continuăm: să fim responsabili, să gestionăm cu atenție banul public, să nu risipim banii oamenilor și să investim acolo unde este nevoie. Obiectivul este să reducem inflația, să creștem economia și să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.
Traian Băsescu îi desființează pe liderii politici: Bolojan este „total nepregătit”, Grindeanu, „un demagog ieftin”, Simion, „un om de peluză”
Fostul președinte Traian Băsescu a făcut o serie de comentarii despre actualii lideri politici parlamentari, vorbind despre președintele PNL și premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PSD Sorin Grindeanu și liderul AUR George Simion.
Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. Călin Georgescu, ridicat de DIICOT
Potrivit informațiilor transmise de DIICOT, ancheta vizează trei persoane doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, de 56 de ani – care ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat.
Anchetatorii susțin că gruparea ar fi acționat în România și Marea Britanie și că membrii acesteia s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi, administratori ai unor societăți străine care ar fi putut facilita obținerea unor finanțări importante de la instituții bancare din străinătate.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, este menționat în legătură cu această anchetă.
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
Seria de dezvăluiri privind mafia biletelor de la Muzeul Național Peleș – cel mai vizitat muzeu din România – a condus investigația jurnalistică pe o nouă pistă, ajungând până în anturajul președintelui executiv al PSD, Sorin Grindeanu.
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Nicuşor Dan, ai dreptate, trebuie să fim mai calmi. Nu ştiu cât de calmi sunt executivii din importuri, imobiliare şi divertisment, dar cei din fabrici, uzine şi combinate nu prea au motive să fie calmi
Domnule Preşedinte, aţi realizat probabil că marea majoritate a întâlnirilor cu mediul de afaceri aţi avut-o cu executivi din importuri, imobiliare şi divertisment. Foarte bine, pentru că importurile, imobiliarele şi divertismentul sunt motoarele creşterii economice fără egal din prima jumătate a lui 2026…..
Agentul AI al unei bănci, ieșire nepotrivită la adresa unui client: „Vreau să vorbești cu un om, nu cu mine, idiotule”. Reacția băncii
Lia, agentul bazat pe inteligență artificială care este interfața dintre Libra Internet Bank și clienții acesteia, a avut o ieșire nepotrivită la adresa unui client pe care l-a numit „idiot” în contextul în care nu a reușit să îi rezolve soicitările și a trebuit să îl transfere către un operator uman. Banca a transmis că agentul său AI, la fel ca ceilalți asemenea lui, poate copia „lmibajul la care a fist supus”, în pofida interdicțiilor.
Robo-TAXI în București? „O oportunitate”, consideră Dan Boabeș, patronul Meridian

Mașinile fără șofer se apropie de Europa, iar marile platforme de ride-sharing au început deja să-și ocupe pozițiile. Bolt a anunțat că vrea să introducă cel puțin 25.000 de vehicule autonome în marile orașe europene, Uber oferă deja curse autonome în Zagreb și pregătește servicii similare în Madrid și Zürich, iar Waymo, compania Alphabet care …
Întâlnire importantă despre religie în România. Cum ajunge religia „pe mâna unora care nu citesc, dar sunt miliardari” și vor „încolonarea tuturor oamenilor”

Sute de istorici ai religiilor din cele mai mari universități ale lumii vin în perioada următoare la București, pentru congresul „Religions 360°”. În acest context, istoricul religiilor Eugen Ciurtin vorbește, într-un interviu pentru HotNews, despre un nou proiect teologico-politic „profund abuziv”, care ia avânt în America. Congresul Internațional de Istorie a Religiilor se desfășoară la …
Știri bune din lumea asta rea

Un TIR plin cu cărți s-a răsturnat pe șosea, într-o comună, spre bucuria sătenilor, care s-au repezit cu cărucioarele de butelii să adune cât mai multe volume. „Nu le luăm pentru făcut focul la iarnă, nuuu! Eu, personal, sunt bucuros că am găsit o ediție mai nouă a capodoperei lui Heidegger, Sein und Zeit!”, a spus unul dintre bibliofili.
Doar vești bune din toată țara: locuitorii din Iași s-au bucurat, aflând că vor avea tramvaie suspendate, și mulți dintre ei s-au gândit, plini de satisfacție, la trenurile suspendate japoneze. Acum, ei au aflat că este vorba despre tramvaiele din Copou, suspendate din cauza lucrărilor de reabilitare (*).
Ce facem astăzi, 21 septembrie 2026, în Timișoara?




















