1847: Are loc inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureștiului – „Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă”.
1881: Primul Congres Internațional de Electricitate adoptă ohmul ca unitate de măsură pentru rezistența electrică. Îl onorează pe fizicianul german Georg Simon Ohm și munca sa
OHM (Ω) este unitate de măsură a rezistenţei electrice. A fost denumită astfel în cinstea fizicianului german Georg Simon Ohm.
1 ohm este rezistenţa conductorului electric prin care trece un curent continuu de un amper, când la capetele sale este aplicată o tensiune constantă de 1 volt.
1Ω – 1V / 1A
Georg Simon Ohm s-a născut la 16 martie 1787, la Erlangen, în familia unui maistru lăcătuş. Mama a murit când era încă mic. În pofida faptului că nu prea avea de lucru în atelier, tatăl studia matematica şi fizica din diferite cărţi şi, când fiul a început să meargă la liceu, a trezit în el interesul pentru aceste ştiinţe şi i-a dat primele cunoştinţe în domeniul respectiv. La vârsta de şaisprezece ani Ohm a început să studieze matematica, fizica şi filosofia la Universitatea din Erlangen. Din lipsă de mijloace financiare a fost nevoit să-şi întrerupă studiul după un an şi să-şi caute un loc de muncă. A devenit profesor de matematică la Nidau, în Elveţia, apoi la Neuchâtel. Ulterior s-a întors la Erlangen, şi-a terminat studiile, şi în 1813 a obţinut doctoratul. Un timp a rămas la universitate ca docent particular, dar din cauza condiţiilor materiale precare a trebuit să plece din nou şi să accepte un loc de profesor de fizică şi matematică la gimnaziul real din Bamberg. De aici a plecat, în 1817, la gimnaziul din Koln unde a realizat cele mai importante descoperiri.
În cabinetul de fizică, cu aparate modeste şi imperfecte, a efectuat experienţe prin care a verificat tot ce se cunoştea pe atunci cu privire la efectele curentului electric. Experienţele erau complicate de instabilitatea tensiunii electromotoare şi de rezistenţa internă a elementului Volta. De aceea, la sfatul lui Poggendorf, a folosit un element termoelectric din sârmă de bismut şi cupru.
Această sursă de curent electric avea o tensiune electromotoare constantă, astfel încât Ohm a putut studia influenţa rezistenţei diverşilor conductori asupra curentului electric.
Iniţial, şi-a publicat rezultatele experienţelor în referate scurte.
Cea mai importantă descoperire a lui, după care intensitatea curentului electric este direct proporţională cu tensiunea şi invers proporţională cu mărimea care depinde de dimensiunile şi caracterul conductorului, a fost numită mai târziu legea lui Ohm. Ohm a publicat această descoperire pentru prima dată în anul 1826, în lucrarea Stabilirea legii după care metalele transmit electricitatea. Un an mai târziu şi-a argumentat teoretic legea în monografia Circuitul galvanic prelucrat matematic.
Legea lui Ohm a fost întâmpinată cu neîncredere şi o critică aspră. Mai mulţi fizicieni nu au fost în stare să aprecieze corect importanţa acestei descoperiri. Ignorarea rezultatelor lucrării sale, precum şi condiţiile materiale proaste în care era silit să lucreze I-au îndurerat pe Ohm. Ar fi vrut să se întoarcă la universitate, dar nu a reuşit să obţină decât un loc la politehnica din Norimberg (Nűrnberg), unde a petrecut şaisprezece ani, începând din 1833.
În lucrările sale, Ohm a demonstrat, printre altele, că rezistenţa electrică este direct proporţională cu lungimea conductorului şi invers proporţională cu secţiunea sa transversală şi conductibilitatea medie. A mai demonstrat, de asemenea, că sarcina electrică dintr-un circuit se mişcă prin toată secţiunea, nu numai la suprafaţă.
Ulterior, Ohm s-a orientat spre cercetarea fenomenelor acustice şi optice. Dar atunci fizicienii au început să aprecieze importanţa descoperirii lui Ohm pentru electricitate. Au recunoscut lucrările lui Ohm şi acestea au devenit un punct de plecare pentru alte cercetări în electrodinamică.
În anul 1841 Societatea Regală din Londra i-a conferit lui Ohm medalia Copley. În anul 1849 i s-a îndeplinit visul de demult: a fost invitat să predea ca profesor de fizică la Universitatea din Műnchen. Ohm a lucrat relativ scurt timp la universitate, numai cinci ani. La 7 iulie 1854, după o scurtă boală, a murit. Nu a fost căsătorit şi a trăit toată viaţa în condiţii modeste ( Tomas Borek – Bună ziua domnule Ampere)
1937: A apărut pentru prima oară romanul Hobbitul de J. R. R. Tolkien.
John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973) a fost un scriitor, filolog și profesor universitar englez, cunoscut în special pentru lucrările sale legate de genul fantastic, precum seria „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”. S-a născut în Bloemfontein, Republica Orange, dar a crescut în Anglia după ce tatăl său a decedat când Tolkien avea doar trei ani.
Tolkien a studiat la Universitatea din Oxford și și-a dedicat o mare parte din viața sa academică cercetării în domeniul filologiei și lingvisticii, devenind expert în limbi vechi și mitologie. Această pasiune pentru limbi și mitologie a avut o influență puternică asupra operei sale literare ulterioare.
Una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Tolkien este „Hobbitul”, publicată în 1937. Această carte a fost destinată inițial copiilor, dar a devenit populară și în rândul adulților datorită povestirii sale captivante și lumii fantastice pe care a creat-o.
„Hobbitul” este o poveste despre un hobbit pe nume Bilbo Baggins, care este chemat să îl ajute pe vrăjitorul Gandalf și o echipă de pitici în căutarea comorii păzite de dragonul Smaug. Prin aventurile sale, Bilbo descoperă curajul și abilitățile neașteptate și devine parte a unui conflict mai mare între bine și rău.
Scriitura lui Tolkien în „Hobbitul” este accesibilă și plină de farmec, folosind un limbaj prietenos și un umor plăcut. Povestea prezintă diverse personaje memorabile, creaturi fantastice și o lume plină de magie, îmbinând elemente de aventură, prietenie și căutarea sinelui.
Această lucrare a fost un punct de plecare pentru creația seriei mai extinse „Stăpânul Inelelor”, care a devenit un fenomen mondial și a consolidat reputația lui Tolkien drept unul dintre cei mai influenți autori de literatură fantastică din secolul XX. (Wikipedia)
1939: Prim-ministrul Armand Călinescu este asasinat, la București, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu.
Ziua de 21 septembrie 1939 a scris o pagină neagră în cartea de istorie a României. Totul se întâmpla la doar trei săptămâni după ce norii celei de-a doua conflagraţii mondiale se adună deasupra Europei şi iată că vremurile tulburi nu iarta nici România.
Aşadar, joi 21 septembrie, ora 14, Preşedintele Consiliului de Ministri, Armand Călinescu, este asasinat fără nicio tăgadă, în timp ce se deplasa cu automobilul, de la Ministerul Apărării spre locuinţă. La intersecţia Străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni, în faţa maşinii apare o căruţă care stă pe loc, iar din spate, automobilul în care se află premierul alături de un agent de-al său şi de şofer, este lovit de un alt automobil.
Armand Călinescu coboară să vadă ce se întâmplă, însă nici nu apucă bine să facă un pas şi este ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de 8 legionari. Imediat după comiterea atentatului, atentatorii s-au urcat într-o maşină de piaţă, după ce au somat pe şofer să oprească, demarând spre Radiodifuziune de unde au oprit emisia în timpul Valsului Imperial şi au anunţat:„ Atenţiune, Primul Ministru Armand Călinescu a fost omorât. El a fost executat astăzi de o echipă de legionari”.
Cel care a pus la cale asasinatul este avocatul Dumitru Dumitrescu, iar cea mai mare parte a atentatorilor este formată din tineri studenţi:Popescu Traian, student anul IV la Drept, Moldovenu Ion, student la Politehnica, Ionescu R. Ion, student la Drept, Popescu Cezar şi Vasiliu Ion, desenator. Toţi cei enumeraţi mai sus erau din judeţul Prahova. De asemenea, cercetările au mai stabilit că de planurile atentatorilor mai ştiau Ovidiu Isaia-fotograf şi Stănciulescu Marin-lăcătuş, cel din urmă fiind trimis de ceilalţi să recunoască terenul unde urma să aibă loc atentatul. În urma descinderii poliţiei la locuinţa lor, Ovidiu Isaia, Stănciulescu Marin şi Paraschivescu Gheorghe (student Politehnica), s-au baricadat, trăgând focuri de armă asupra poliţiei, iar în final s-au sinucis (Historia)
1939: Asasinatele din 21/22 septembrie 1939: În urma uciderii prim-ministrului Armand Călinescu, la ordinul regelui Carol al II-lea, au fost asasinați fără judecată, în lagăre și pe întregul cuprins al țării, de către jandarmi, 252 de persoane, dintre care 105 membri ai Mișcării Legionare. Cadavrele a câte 3, 4 legionari au fost scoase în stradă și lăsate acolo vreme de trei zile.
La aflarea veştii asasinării, Regele Carol al II-lea notează:„ După 6 ani nu m-am aşteptat că trebuie să însemnez o pagină de sânge în istoria politică a ţării. La ora 14, Călinescu a fost mişeleşte asasinat de o bandă de gardişti. (…) Adevărul l-am aflat prin Urdăreanu, care, mergând în oraş, l-a găsit pe Armand căzut jos, cu picioarele încă în maşină. (…) E ceva îngrozitor că după toate măsurile luate în ultimul timp, să se poată întâmpla asa ceva.
Ancheta este minuţios expusă în ziarul „Universul” din data de 24 septembrie 1939, de unde aflăm că:„Lovitura vine în momente de grave preocupări externe, dar cercetările au stabilit că e vorba de un atentat al ultimelor rămăşiţe gardiste şi nicidecum cu ramificaţii externe sau cu semnificaţie internaţională”.
De altfel, măsurile imediate luate de Rege au fost din cele mai dure, amintind mai degrabă de Evul Mediu:„ Această stare de lucruri nu se poate tolera, vor trebui luate măsuri drastice care să curme această chestie. Lupta s-a deschis din nou, e o luptă pe viaţă şi pe moarte, este momentul de a hotarî cine pe cine.”
Lupta s-a deschis, iar toţi cei 8 care au participat la asasinat au fost prinşi şi executaţi în locul în care au comis crima. La fel şi la nivelul ţării, au fost ucişi câte 2-3 lideri legionari din fiecare judeţ. Leşurile lor au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile. Totalul victimelor aduse de replica Regelui au fost de ordinul sutelor, în rândul legionarilor. Însă trebuie să menţionăm că dacă în zilele noastre o astfel de măsură este inacceptabilă, atât legal, cât şi moral, la acea vreme contraofensiva faţă de legionari a fost „aplaudată” de marea parte a opiniei publice. Desigur, contextul în care se afla România nu era deloc favorabil, ceea ce face ca orice ameninţare la adresa integrităţii sale să fie aspru taxată de toate palierele societăţii.
Regele, conştient de radicalismul măsurii, notează:„ Este o măsură oribilă, de fapt în afară de lege, dar care, în urma celor întâmplate, îşi are justificarea în interesul liniştei ţării. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem târgoveţi viitorul, când primejdii aşa de acute pândesc ţara din înăuntru şi din afară. Este o crimă care nu-i doar o crimă, ci şi un act de înaltă trădare în aceste vremuri.” (Historia)
1942: Boeing B-29 Superfortress își face zborul inaugural. Se va dovedi a fi cel mai mare și mai puternic bombardier din cel de-Al Doilea Război Mondial
Boeing B-29 Superfortress a fost un bombardier greu cvadrimotor cu elice folosit în principal de către Statele Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în Războiul din Coreea. B-29 a fost printre cele mai mari avioane folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un model foarte avansat la vremea respectivă, era dotat cu o cabină presurizată, un sistem de conducere a focului electronic și turele telecomandate. Denumirea „Superfortress” (Superfortăreața) era derivată din cea a predecesorului său, modelul B-17 Flying Fortress (Fortăreața Zburătoare). A fost principalul avion folosit de SUA în campania de bombardamente incendiare desfășurată împotriva Imperiului Japonez în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A fost, de asemenea, bombardierul care a lansat bomba atomică asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki. Spre deosebire de multe alte bombardiere din cel de-al Doilea Război Mondial, B-29 a rămas în dotare și după război, câteva fiind folosite ca transmițătoare de televiziune zburătoare de către compania Stratovision.
B-29 a fost folosit în mai multe roluri în anii 1950. Bombardierul a fost folosit și de către Forțele Aeriene Regale Britanice, fiind denumit Washington, până în anul 1953 când a fost înlocuit de bombardierele cu motoare cu reacție English Electric Canberra. Uniunea Sovietică a fabricat o copie fără licență denumită Tupolev Tu-4. B-29 a stat la baza unei serii de bombardiere, avioane de transport, avioane-cisterne și avioane de recunoaștere proiectate de către compania Boeing. Printre acestea s-a numărat și B-50 Superfortress (un B-29 dotat cu alte motoare), primul avion care a zburat non-stop în jurul lumii. B-29 a fost retras din uz în anul 1960, fiind construite în total 3.970 de exemplare. Deși multe exemplare au supraviețuit până în prezent în muzee, doar un singur exemplar mai este operațional. (Wikipedia)
1964: Malta devine stat independent față de Regatul Unit.
1983: Telefonul mobil Motorola DynaTAC 8000X, în greutate de 800 de grame, a primit aprobare de la Comisia Federală de Comunicații din SUA și va deveni primul telefon mobil din lume.
1990: Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat pe Nicu Ceaușescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicție a unor drepturi și degradare militară. În noiembrie 1992 a rămas în picioare doar acuzația de port ilegal de armă, pentru care a primit 5 ani de detenție și a fost pus în libertate condiționată pe motive medicale.
În 22 decembrie 1989 mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici.
În 25 decembrie 1989 soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.
În 28 decembrie 1989 procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceaușescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.[5]
În 21 septembrie 1990 este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.
În 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.
În 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroză hepatică cronică.
În 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.
În 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil (Wikipedia)
2003: Sonda spațială Galileo a NASA își termină misiunea de studiere a planetei Jupiter și a sateliților săi și este trimisă controlat în atmosfera planetei Jupiter.
