Am cunoscut-o pe Eliza.
Sau cel puțin pe o soră mai mică de-a ei.
Era la sfârșitul anilor ’80.
Internetul, așa cum îl știm astăzi, nu fusese încă inventat. Nu exista WiFi, nu existau telefoane mobile și cred că nici măcar telefon fix nu aveam în apartament pe atunci.
Cel mai important obiect din casă era un calculator TimS pe care îl împrumutasem de la întreprinderea la care lucram pe atunci.
48 KB de memorie RAM. Datele se salvau pe caseta unui casetofon Electronika 302 și erau afișate pe ecranul unui televizor portabil Sport.
Îmi scriam propriile programe, dar aveam acces și la o mulțime de programe „profesionale”, obținute de la un prieten care lucra în domeniu. Câteva programe încăpeau pe o singură casetă și circulau din mână în mână ca niște comori.
La un moment dat am ajuns în posesia unui program care, la început, mi s-a părut un joc.
Îl încarc și programul îmi propune să facem cunoștință.
Pe el – sau pe ea – o chema Eliza.
Mă întreabă cum mă cheamă, în ce oraș locuiesc, cu ce mă ocup, ce hobby-uri am și alte lucruri de genul acesta.
Nimic spectaculos.
Doar că după o oră sau două discutam deja despre Ceaușescu.
Pentru cine nu a trăit acele vremuri, trebuie să precizez că simplul fapt că un calculator putea purta o conversație cât de cât coerentă era ceva aproape magic.
Astăzi vorbim cu inteligențe artificiale care scriu poezii, rezolvă probleme și generează imagini. Atunci însă, câteva zeci de kilobyți de program reușeau să creeze iluzia că înăuntrul calculatorului locuiește cineva.
Și iluzia funcționa.
Într-o zi au venit în vizită niște prieteni, Joji și Franceska.
L-am așezat pe Joji în fața calculatorului și am încărcat-o pe Eliza.
La început era relaxat. Discuta cu noi, cei din cameră, și mai răspundea din când în când la întrebările afișate pe ecran.
Dar pe măsură ce timpul trecea devenea tot mai absorbit de conversația cu calculatorul.
Noi vorbeam între noi, iar el aproape că nu ne mai auzea.
După vreo două ore îl văd că se ridică de pe scaun, se bagă sub biroul pe care era așezat calculatorul și începe să urmărească atent fiecare fir care ieșea din el.
Căuta să afle în ce direcție duce firul la al cărui capăt este tipul care vorbește cu el.
Am izbucnit toți în râs.
Dar, dacă stau să mă gândesc, Joji nu era chiar atât de naiv pe cât părea.
În 1988, ideea că o mașină poate purta o conversație era atât de absurdă încât explicația cu omul ascuns prin casă părea, de fapt, mai plauzibilă.
Au trecut aproape patruzeci de ani de atunci.
TimS-ul a dispărut, casetofonul Electronika s-a pierdut pe undeva prin poduri și pivnițe, televizorul Sport a ajuns probabil la fier vechi.
Dar Eliza a supraviețuit.
S-a transformat, a crescut, a învățat și s-a înmulțit.
Astăzi o găsim peste tot: în telefoane, pe calculatoare, pe internet.
Și, uneori, când stau de vorbă cu una dintre urmașii ei moderni, îmi amintesc de seara aceea din anii ’80 și de Joji, care căuta printre cabluri omul ascuns în calculator.
*
Președintele Centrului Român al Energiei este îngrijorat că România va produce mai multă energie decât poate consuma.
Recunosc că nu reușesc să împărtășesc această îngrijorare.
În lumea modernă, energia nu este o problemă, ci soluția la aproape orice problemă economică.
Dacă ai energie suficientă, poți produce, poți transporta, poți încălzi, poți dezvolta industria și poți crea locuri de muncă.
Dacă nu ai energie, începi să numeri becurile aprinse prin casă și să te rogi să nu vină următoarea factură.
Să presupunem, prin absurd, că România ajunge să producă mai multă energie decât consumă. Ce tragedie! Ce catastrofă națională! Va trebui să găsim utilizări pentru ea.
De exemplu, am putea produce hidrogen prin electroliza apei. Am putea alimenta cu el trenurile pe care statul le-a cumpărat sau intenționează să le cumpere, fără ca publicul să fi aflat încă foarte clar cu ce vor fi alimentate și cât va costa distracția. Am putea extinde infrastructura pentru vehicule electrice, am putea atrage industrii energofage, am putea pur și simplu să ne încălzim folosind energia electrică sau am putea exporta surplusul către țări care nu au avut inspirația să investească suficient în producție.
Dar pentru asemenea idei ar trebui să existe și oameni capabili să gândească pe termen lung. Oameni care să înțeleagă diferența dintre o cheltuială și o investiție. Din păcate, deocamdată acem doar politicieni care înțeleg că dezvoltarea înseamnă să construiești stadioane în localități fără echipă, să trasezi piste de biciclete pe drumuri fără trotuare sau să inaugurezi proiecte care arată bine în fotografii și mai puțin bine în realitate.
Mai există și o altă chestiune interesantă.
Trăim, ni se spune, într-o economie de piață. Conform teoriei economice clasice, atunci când oferta depășește cererea, prețurile tind să scadă.
Dacă producem mai multă energie decât consumăm, ar fi logic ca energia să devină mai ieftină.
Ieftinirea energiei nu ar fi o tragedie.
Dimpotrivă.
Ar însemna costuri mai mici pentru industrie, prețuri mai mici pentru bunuri și servicii și facturi mai suportabile pentru populație.
Cu alte cuvinte, un beneficiu pentru milioane de oameni.
Numai că aici apare mica problemă. De ani de zile auzim despre scăderea consumului, despre eficiență energetică, despre tehnologii moderne și despre tot felul de reforme miraculoase. În schimb, când deschid factura lunară, nu observ aceeași tendință descendentă.
Factura pare să locuiască într-un univers paralel, unde legile economiei funcționează după alte reguli.
De aceea, omul simplu este îndreptățit să se întrebe dacă nu cumva economia de piață funcționează doar într-un singur sens: prețurile urcă atunci când există un motiv și urcă și atunci când nu există niciun motiv.
Iar când apar condițiile care, teoretic, ar trebui să le coboare, se descoperă imediat explicații sofisticate despre costuri, mecanisme, ajustări și alte cuvinte frumoase care au un efect remarcabil: banii continuă să plece din buzunarele celor mulți și să ajungă în buzunarele celor puțini.
***
China a pus în funcțiune primul centru de date subacvatic, alimentat exclusiv cu energie eoliană.
Primul centru de date subacvatic din lume, alimentat cu energie eoliană, a început să funcționeze în largul coastei Shanghaiului, pe măsură ce China caută soluții pentru provocările energetice generate de boom-ul inteligenței artificiale din țară, scrie The Guardian. Proiectul a costat peste 200 de milioane de euro.
SUA au atacat Iranul după doborârea unui elicopter Apache.
SUA au lansat marți seară, 10 iunie, mai multe lovituri asupra Iranului, ca răspuns la doborârea de ieri a unui elicopter Apache al Armatei SUA. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) transmite că atacul reprezintă „un răspuns proporţional la agresiunea nejustificată a Iranului”.
Cu șaizeci de ani înainte de ChatGPT, un chatbot numit ELIZA făcea oamenii să-și spună secretele unui computer
Cu șaizeci de ani înainte de ChatGPT, un chatbot numit ELIZA făcea oamenii să-și spună secretele unui computer.
Lansat la sfârșitul anului 2022, ChatGPT a devenit un partener de conversație pentru multe persoane. Publicul a descoperit că o mașină poate purta o conversație, poate asculta cu răbdare și poate răspunde într-un mod care părea familiar.
În 1966, într-un laborator de informatică slab luminat de la MIT, exact același lucru se întâmplase deja, cu aproape șaizeci de ani mai devreme. Iar creatorul său, în loc să sărbătorească, a fost îngrozit, relatează Space Daily.
Și dacă nu inteligența artificială e problema?
Nostalgia Apocalipsei
Inteligența Artificială e doar ultima pe listă. Sau, mai exact, nu ultima, ci cea mai recentă. Practic, din anul 2000, măcar o dată la doi ani am avut o panică globală. Cum se întâmpla ceva, lucrurile erau proiectate de media în absolut și – pe acest fond – sfârșitul apărea ca fiind inevitabil. Mai înainte de toate a fost ideea cu blocarea calculatoarelor (mai puține și mai slabe decât cele de acum) chiar în noaptea mileniului. Ni se spunea că, asemeni notei olimpice a Nadiei, sunt acolo – la 00.00 01.01 2000 – pera multe zerouri ca tehnica momentului să țină. Bineînțeles, numerologii explicau conexiuni mai complexe și scenarii mai rocambolești. Încă mai băteau clopotele schimbării de mileniu când ne-am trezit, șocați, în hipertorism. Atentatele de la WTC ne spuneau că nimic nu mai e sigur, că marile orașe au devenit imense capcane, că orice om mai tuciuriu și cu barbă e cu bomba la el, că bombele sunt cu uraniu sărăcit și că – în casă sau afară – peste tot ne paște pericolul săritului în aer. Apoi, când piețele au început să fie invadate cu chinezării ieftine, ne-am amintit de ”pericolul galben” de la începutul secolului XX. În câțiva ani chinezii urmau să ocupe lumea, unul din doi oameni era ținut a avea ochi migdalați și, cine se gândea la viitor, se apuca să învețe limba Institutelor Confucius. Cum chinezii n-au mai apărut (căci marile portcontainere ce ne duc produsele lor sunt înregistrate prin Liberia), a venit valul de încălzire globală. Golul din ozon se vedea de sondele spațiale, coralii – de lângă Australia – se prăpădeau cu toții, calota glagială se topea într-un ritm halucinant, urșii polari se stingeau de arșiță și din Siberia se ridicau la cer nori de metan. Era clar: în câțiva ani ne vom topi și vom naufragia în mările ce nu încetează să înghită țărmurile. După aceea, urma să sfârșim într-o gaură neagră, creată de LHC-ul de la Geneva.
Aspen Summit: Asigurările private de sănătate trebuie să completeze sistemul public, nu să-l înlocuiască
Șeful ASF a precizat că dezvoltarea acestui sector trebuie construită pe stabilitate financiară, transparență și protecția consumatorului Președintele Autoritatea de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, a declarat în cadrul evenimentului Aspen Healthcare Summit 2026, că România are nevoie de un model echilibrat în sănătate, în care sistemul public și soluțiile private să funcționeze complementar, în contextul […]
Mai mult de jumătate dintre adulții din SUA nu mai cred in „visul american”
Mai mult de jumătate dintre adulții din Statele Unite ale Americii consideră că „visul american” este în prezent de neatins pentru majoritatea oamenilor, potrivit unui sondaj. Conform sondajului, 51% dintre respondenți spun că „visul american” nu este accesibil majorității cetățenilor, în timp ce 45% cred că este disponibil doar pentru unii, iar șase procente că […]
Premierul polonez: Declarațiile ucrainienilor ne provoacă furie
Autoritățile ucrainene fac uneori declarații nerezonabile care provoacă furie, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk într-o conferință de presă, relatează Wiadomosci. „Uneori, și eu mă enervez din cauza declarațiilor nerezonabile de cealaltă parte a frontierei. I-am explicat pe larg președintelui Volodimir Zelenski: amintiți-vă, aveți sentimentele voastre, iar noi le avem pe ale noastre.
Președinta Bulgariei arată cu degetul spre România că întârzie construcția noului pod peste Dunăre: „Nu pot explica”
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, și-a exprimat nemulțumirea față de întârzierea de ani de zile a construcției celui de-al treilea pod peste Dunăre, la Ruse – Giurgiu.
România, de la o țară de proprietari la o țară de chiriași.
Visul de a avea propria casă devine aproape o utopie în România. Într-o țară în care prețurile locuințelor urcă mult mai rapid decât cresc veniturile reale, să îți mai cumperi un apartament a devenit o himeră pentru foarte mulți români. În marile orașe ale României, prețurile la locuințe au ajuns chiar să le depășească pe cele din capitale europene mai bine clasate. Însă criza imobiliară este întreținută discret de anumite entități cu interes speculativ, arată o analiză Frames. Pe de altă parte, criza este întreținută și de o lege dată discret de Guvernul Bolojan, care face ca românii să își poată pierde casele mai repede. Fără strategii naționale de locuire și măsuri concrete de protecție a cumpărătorilor autohtoni, România va pierde rapid statutul de țară cu cei mai mulți proprietari din Europa, lăsându-și viitorul la mila speculatorilor.
România a avut, în 2025, cel mai mare cost mediu al datoriei publice din UE, mult peste Grecia, Italia sau Franţa, cele mai îndatorate ţări de pe continent
Costul aparent al datoriei (sau costul mediu) măsoară raportul procentual dintre cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice şi soldul total al datoriei, reprezentând rata medie a dobânzilor pe care le plătesc ministerele de finanţe din fiecare ţară. Acesta nu se raportează direct nici la PIB, nici la veniturile bugetare.
Kelemen Hunor îl trimite la plimbare pe Eugen Tomac: „Nu putem vota un Guvern din care nu facem parte.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, după discuțiile cu premierul desemnat, Eugen Tomac, că, la momentul de față, nu i s-au dat motive pentru a vota un Guvern din care nu face parte.
„Este aproape imposibil să votăm un Guvern după ce am fost dați afară dintr-un Guvern prin moțiune de cenzură. Nu se leagă. Avem nevoie de argument pentru că nu suntem masochiști politici. Nu putem vota un Guvern din care nu facem parte”, a declarat Kelemen Hunor.
Hunor Kelemen, despre parlamentarii neafiliați: „Dacă mergi cu ei în pădure, îți asumi un risc uriaș”
Liderul UDMR a explicat că parlamentarii neafiliați cu care Eugen Tomac discută pentru obținerea unei majorități provin din formațiuni diferite, ceea ce face dificilă conturarea unui proiect politic coerent.
„Este un grup heterogen. Nu este ceva foarte, foarte coagulat. Unii vin din SOS-ul lui Șoșoacă, alții vin de la AUR, alții vin de la POT, alții vin nu știu de unde”, a declarat marți Hunor Kelemen, invitat la TVR Info.
Eugen Tomac nu este tehnocrat, nu este independent, nu este votat de români.
Luni seară, după o primă zi de negocieri cu o parte din partidele reprezentate în Parlament, Eugen Tomac și-a început turneul de concerte media în studioul Antenei 3, cu Mihai Gâdea pe post de maestru de ceremonii.
La cât de des a apărut Ilie Bolojan la televizor, radio și podcasturi de când este premier, apariția lui Tomac este o foarte mică picătură în ditamai oceanul.
Chiar dacă a fost un interviu cuminte, aranjat, tot trebuia urmărit cu atenție, pentru a înțelege cum gândește această propunere de premier care nu a fost votat de aproape nimeni.
Dar, în primul rând, să lămurim statutul domnului Eugen Tomac. Domnia sa nu este, orice ar încerca să spună oricine, tehnocrat. Nu se prea încadrează în definiția cuvântului, căci nu este, orice s-ar spune, expert în vreun domeniu tehnic legat de actul de guvernare.
Eugen Tomac nu este nici măcar istoric, așa cum se prezintă. A absolvit facultatea de istorie, este drept, dar nu are lucrări serioase în domeniul istoriei care să-i poată permite să se prezinte drept istoric. A scris un material subțirel de 8 pagini despre „Rusificarea Basarabiei” în Revista Istorică a Academiei Române, în 2009, și câteva articole în Magazin Istoric. Asta nu-l face istoric.
De fapt, Eugen Tomac a lucrat întreaga sa viață (cu excepția primilor doi ani de după absolvirea facultății) în structuri ale statului român în care se ajunge mai ales pe filieră politică. A lucrat la Administrația Prezidențială sub Băsescu, a fost secretar de stat, s-a întors la Administrația Prezidențială, a fost deputat.
A intrat în Parlament în 2012, în Camera Deputaților, ca membru al PDL. A activat în grupul parlamentar al PDL, apoi în cel al PP-DD și la final de mandat în grupul parlamentar al UNPR. În 2016 a redevenit deputat, ca membru al PMP, partid din care face parte și astăzi.
România riscă să producă energie pe care nu are cine să o consume.
România trebuie să transforme electrificarea într-un proiect național dacă vrea să valorifice investițiile masive aflate în derulare în sectorul energetic, a precizat Corneliu Bodea într-un interviu acordat pentru e-nergia.
Potrivit acestuia, România riscă să se confrunte în următorii ani nu cu o lipsă de capacități de producție, ci cu o lipsă a consumului necesar pentru a valorifica noile investiții.
Andrei Marga: În România, serviciile secrete interferează unde nu-i rolul lor
Interferența serviciilor secrete în viața democratică este o constantă a perioadei de postcomunism în România, consideră filosoful Andrei Marga. Invitat în emisiunea Ai Aflat!, moderată de jurnalistul Ionuț Cristache, fostul ministru de Externe a argumentat faptul că aceste instituții își depășesc cu mult limitele prevăzute în statut.
Nicușor, căzut în patima guvernării
Fritz l-a sifonat pe Nicușor Dan, a zis că președintele i-a spus așa: „Dacă Guvernul Tomac nu trece, a doua propunere va fi tot un tehnocrat“. „Tot“ un tehnocrat? Ha-ha, pe bune, adică și Tomac e tehnocrat?
Polonia a capturat aproximativ o tonă de heroină, în valoare de 60 de milioane de dolari, au anunţat luni autorităţile de la Varşovia, aceasta fiind una dintre cele mai importante capturi de droguri din ultimii ani înregistrate în această ţară. Și traficanții ăia proști – în loc să o ia mai hacana, pe la Constanța, treceau cu dronele încărcate, ziceau că sunt grâne din Ucraina.
Generalului Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, nu îi va fi restituit telefonul ridicat de procurorii militari DNA, a decis Curtea de Apel București. Păi, și dacă sună Lia, pe ce sună, pe fix?
Tomac, despre faptul că partidul său, PMP, a luat sub pragul electoral la ultimele alegeri: „Nu ăsta este subiectul pe care trebuie să-l discutăm astăzi“. Aa, iartă-ne, n-am picat pe subiect.
A început Bacalaureatul, dar eu am un alt anunț important de făcut: „Absolvenții promoției 2026 au la dispoziție 60 de zile pentru a se înregistra la agențiile pentru forța de muncă“. Doar înregistrându-vă, dragi tineri, veți putea beneficia de ajutorul de șomaj.
Prețul aurului a coborât luni la cel mai redus nivel din ultimele peste două luni. Acum era de cumpărat masiv, dar e nasol că prețul banilor a rămas același: nu sunt.
