Se pare că doar o rază firavă de speranță privind o eventuală încetare a conflictului din Ucraina, în urma unei întâlniri Trump–Putin, a fost suficientă pentru ca prețul gazului european să mai coboare puțin.
Și atunci întrebarea vine natural: nu era mai simplu să nu fi avut loc acest conflict și să fi respirat mai ușurați cu toții în tot acest timp?
Sau era prea plictisitor pentru liderii noștri să avem stabilitate, prețuri rezonabile și relații comerciale funcționale?
Au existat două acorduri la Minsk, cu semnături, poze, declarații siropoase despre „pace” și „cooperare”.
A existat chiar și North Stream 2, un proiect care ar fi garantat energie mai ieftină pentru Europa.
Și, să nu uităm, au existat ani întregi de dialog UE–Rusia, cu schimburi comerciale de miliarde.
Și totuși, în loc să ținem cu dinții de aceste instrumente de stabilitate, le-am aruncat la gunoi cu un entuziasm demn de o campanie de reduceri la electrocasnice.
Rezultatul a fost că avem facturi astronomice la energie, inflație care mușcă din economii, industrii puse pe butuci și, bineînțeles, profiturile record ale unor companii de armament și ale furnizorilor alternativi de gaze.
Cetățeanul european, în schimb, s-a ales cu lecția clasică: „geopolitica e scumpă, dar voi trebuie să plătiți nota de plată”.
Așa că poate, data viitoare, înainte de a intra cu elan într-o strategie care promite „victorie” dar livrează doar austeritate, ar fi bine să ne întrebăm cui folosește cu adevărat și cine, concret, câștigă din asta.
*
După ce reprezentanții USR au reușit performanța de a transforma înmormântarea lui Ion Iliescu într-o scenă de teatru prost, cu replici ieftine și moralism de vitrină, purtătorul de cuvânt al partidului ne anunță acum, cu o gravitate prefabricată, că „momentul trebuie depășit”.
Păi nu era mai simplu — și infinit mai decent — ca momentul să nu fi existat deloc?
Nu era mai elegant să nu te duci dacă nu îți pasă, și mai ales să nu îți fluturi steagul anticomunismului de carton fix lângă catafalc, acolo unde, bun-simț sau nu, lumea tot așteaptă un minim respect pentru cel care a murit?
Nici eu nu am fost la înmormântarea lui Iliescu, exact cum nu au fost nici USR-iștii.
Diferența e că eu am avut bunul-simț elementar să tac dracului din gură și să nu-mi transform absența într-o demonstrație publică de puritate politică.
Nu am simțit nevoia să-mi ridic poalele anticomunismului de paradă peste cap, să le flutur pe sub nasul celor care, fie din respect personal, fie din respect pentru familie, erau acolo.
*
Hai să vorbim puțin despre anticomuniștii ăștia din lumea artistică.
Mai întâi, să clarificăm ce înseamnă capitalism și comunism, nu doar în artă, ci peste tot.
Capitalismul înseamnă, simplu, că primești o parte din ceea ce reușești să produci și, mai ales, să vinzi.
De exemplu, John Grisham nu are doar ideea să scrie o carte — el trebuie și să o vândă ca să poată pune seara o pâine cu unt pe masă.
Dacă ceea ce scrie nu se vinde, dispare și pâinea.
La comuniști, însă, era altfel.
Să zicem că un scriitor ca Marin Preda scria o carte care avea succes.
Statul, partidul sau cine o fi fost, îi oferea condiții materiale și sociale mult mai bune, ca să poată continua să scrie alte minunate cărți, să ne lase o operă bogată care să ne lumineze capetele.
Scriitorii apreciați ai epocii, chiar și unii care ulterior deveniseră „anticomuniști”, locuiau în vile și case de vacanță, beneficiau de bani și privilegii pe care majoritatea oamenilor nu și le puteau imagina.
Mergeau și în străinătate, fie că primeau premii externe, fie că erau trimiși în „documentări” plătite de statul român, se plimbau cu ogari cenușii sau pe magistrale albastre și ne povesteau cum este acolo, așa cum fac acum vlogherii de călătorii pe YouTube.
Acum, revenind în vremurile noastre: dacă cineva se declară anticomunist, înseamnă, practic, că e capitalist — adică trăiește din arta pe care o produce, exact cum fac și eu sau voi din munca noastră.
Dar aici vine întrebarea: câți dintre numeroșii artiști — cei care scriu cărți despre solenoizi sau fac statui de unică folosință din spumă poliuretanică — pot trăi exclusiv din ceea ce produc?
Fără să primească vreun fel de sprijin, direct sau indirect, fie sub formă de promovări pri ICR sau alte instituții, fie sinecuri sau alte avantaje oferite de stat?
Câți muzicanți ar putea trăi din vânzarea muzicii lor sub formă de bilete de intrare la spectacol, sau vizualizări pe YouTube, dacă nu ar participa la tot felul de șușanele cu parandărăt finanțate de primăriile patriei?
Cei care reușesc asta sunt într-adevăr niște capitaliști adevărați și au dreptul să vorbească despre comunism sau anticomunism, chiar dacă nu întotdeauna au dreptate.
Ceilalți nu sunt decât niște comuniști mici, mascati, care trăiesc din banii publici.
Ieri îl pupau în cur pe Iliescu, de care depindea mizera lor existență.
Apoi, fără nicio jenă, l-au pupat în cur pe Băsescu.
Azi îi ling adidașii președintelui Nicușor & Comp, înjurându-i pe cei de ieri.
Mâine, cu o furie proletară de paradă, îi vor înfiera pe cei pe care îi laudă azi — fie că e vorba de incredibil de inocenta Oana Țoiu, Zelensky, Ursula von der Leyen sau cine or mai fi — și vor striga în piață să le grăbească ghilotinarea.
Și, din înaltele lor turnuri de fildeș ne vor explica că întotdeauna soarele a răsărit dinspre răsărit.
*
Cât despre salariul ăluia de la Horticultura…
Nu mă interesează cât primește leafă, el sau alții ca el.
Dar, aș face cu ei un fel de contract, OK, îți dau salariul stabilit de comun acord, bineînțeles în limitele decenței.
Dar, pe de altă parte, dacă nu îți faci treaba va trebui să înapoiezi salariile necuvenite și să plătești din averea personală stricăciunile produse.
Că nu se poate să avem o balanță cu doar un taler, întotdeauna unde există o recompensă trebuie să existe și răspunderea, fie că vorbim despre grădinari, magistrați sau miniștri.
***
A murit Jim Lovell, comandantul Apollo 13. Povestea misiunii care s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire: „Houston, avem o problemă”

Celebrul astronaut NASA Jim Lovell, care a comandat misiunea Apollo 13, forțată să abandoneze o tentativă de aselenizare în 1970, a murit la vârsta de 97 de ani, relatează CNN. Lovell s-a stins din viață…
Trump anunță că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia vor include „anumite schimburi de teritorii”
UPDATE: Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că întâlnirea sa cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea loc pe 15 august, în Alaska.
Kremlinul a confirmat că Vladimir Putin și Donald Trump se vor întâlni în Alaska pe 15 august, numind locul „o alegere logică”.
„Rusia și Statele Unite sunt vecini apropiați, având graniță comună,” a declarat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov. „Pare destul de logic ca delegația noastră să zboare pur și simplu peste Strâmtoarea Bering și ca un astfel de summit important și mult așteptat între liderii celor două țări să aibă loc în Alaska”.
Detalii ale ofertei de pace făcută Rusiei de către SUA
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a prezentat cu ocazia vizitei recente la Moscova o propunere de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a relatat publicația poloneză Onet, citată de presa ucraineană.
Speranța unei întâlniri pozitive Trump-Putin reduce prețul gazului european
Prețul gazelor europene scade ușor, în așteptarea întâlnirii dintre Trump și Putin. Tensiunile legate de energia rusească și pregătirile pentru iarnă amplifică atenția piețelor.
India nu mai cumpără arme americane și anulează vizita ministrului apărării la Washington

India a decis să renunțe la un plan de a cumpăra arme și aeronave noi din SUA pe fondul tarifelor impuse de Washington, spun surse. New Delhi a anulat, de asemenea, vizita în SUA a ministrului apărării, care plănuise să anunțe achiziții de arme în timpul călătoriei sale. Potrivit agenției, decizia a fost un răspuns […]
Kievul refuză să primească 1000 de prizonieri ucrainieni din Rusia

Refuzul autorităților de la Kiev de a primi 1000 de ucraineni în cadrul schimbului de prizonieri este o manifestare de totală imoralitate, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, scrie Life.ru. Potrivit precizărilor sale, regimul de la Kiev refuză în continuare să primească 1.000 de soldați ucraineni luați prizonieri, decizie care împiedică […]
Mega-afacerea pensiilor private: COMISIOANELE

George Moţ, fost angajat al Autorităţii de Supraveghere Financiară, unde a lucrat pe segmentul pensiilor private, iar în prezent administrează platforma desprepensiiprivate.ro, spune conform zf.ro următoarele despre proiectul de lege prin care autorităţile vor să reglementeze cum vor fi încasaţi banii din Pilonul II şi Pilonul III: „Legea de plată a pensiilor private impune o […]
Cum se vor face plățile de la Pilonul II după pensionare și ce se întâmplă cu banii rămași dacă nu ai moștenitori / Toate explicațiile

„Aceste plăţi care se vor face eşalonat vor fi garantate. Niciodată nu vor încasa mai puţin decât au primit când au intrat în fondul de plată”, a dat asigurări Ileana Horvath, director pe sectorul de…
Kelemen: Statul nu poate spune unui om cum să își folosească banii
„Statul nu poate spune unui om cum să își folosească banii”, declară liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Seidler, răspuns pentru PSD după tensiunile ce au urmat funeraliilor: Momentul trebuie depășit
Uniunea Salvați România îi răspunde PSD-ului, care a acuzat-o de lipsă de respect față de Ion Iliescu.
Decizia USR de a nu participa la funeraliile fostului președinte a deranjat Partidul Social Democrat, care a amenințat că nu participă la următoarea ședință a coaliției. Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, spune la RFI că „e o dovadă de maturitate politică să participi la actul de guvernare. Nu a fost un calcul politic, a fost ceva ce a venit natural, pe baza a ceea ce noi credem”.
Ce-a putut să spună Mircea Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu nu ar fi avut întotdeauna o părere proastă despre Ion Iliescu. Ba, din contră.
“Îmi plac, deci, expresia fețelor și felul de a fi ale lui Ion Iliescu și Petre Roman. Intuiția îmi spune să merg pe mâna lor.”, a afirmat Mircea Cărtărescu, în martie 1990, în revista Contrapunct, potrivit lui Robert Turcescu, care a prezentat declarația.
Chestionat de publicația Libertatea cu câteva zile înainte de decesul fostului președinte cum l-ar descrie pe Ion Iliescu, scriitorul a etalat altă opinie.
„Ion Iliescu a făcut studii la Moscova și nu și-a ascuns niciodată atașamentul față de comunism. A fost un «comunist cu față umană», o formă mai perfidă a totalitarismului comunist, corespunzând polițistului bun care-l urma pe cel rău la interogatorii. Fiindcă în definitiv nu există comuniști cu față umană, ci doar comuniști cu mască umană. A luat conducerea României prin lovitură de stat, profitând de valul revoluționar autentic din decembrie 1989 și a imprimat țării o orientare prorusă și populistă. A fost responsabil pentru victimele revoluției, a făcut pactul cu Securitatea, a chemat minerii la București și a reprimat opoziția democratică și prooccidentală, a declarat Cărtărescu.

Controverse la vârful societății Horticultura SA din Timișoara, după ce noul director general interimar, Emanuel David, a fost numit în funcție cu o remunerație substanțial mai mare decât cea a foștilor directori. Informația a fost adusă în spațiul public de consilierul local Roxana Iliescu, care acuză o creștere salarială mascată sub aparența unei reduceri.
Potrivit datelor din contractele de mandat, predecesorii săi, Mircea Vancia și Dan Rusu – ambii susținuți politic de USR – au beneficiat de un salariu lunar brut de 20.000 de lei. În cazul lui Emanuel David, remunerația anuală a fost stabilită la 324.000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de 27.000 de lei, mai mare cu 35%.
Ce facem astăzi, 9 august 2025, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe concerte, la ateliere, inclusiv unul pentru copii sau la un tur ghidat
















