Adevărul este că despre Venezuela știu cam cât știe turistul grăbit despre Paris: Turnul Eiffel și două clisee.
În cazul meu, „ghidul” se numește Henri Charrière și cartea Banco, continuarea lui „Papillon”. Atât.
Știu sigur însă ce nu a fost Venezuela: nu a fost ceva asemănător cu România lui Ceaușescu.
Pentru un motiv foarte simplu și foarte concret – o imagine ca cea de sus nu ar fi putut fi surprinsă la noi nici măcar în zilele Revoluției.
Tocmai de aceea, nu mă simt deloc tentat să comentez ce s-a întâmplat ieri în Venezuela.
Nu din lipsă de opinie, ci din exces de decență intelectuală.
Când nu știi suficient, tăcerea e mai onorabilă decât analiza „din burtă”, mai ales când burta e hrănită exclusiv cu titluri senzaționale și nostalgii ideologice reciclate. Venezuela nu e un slogan, nu e o lecție rapidă despre „așa pățești dacă…”, și cu siguranță nu e material bun pentru certitudini de cafenea geopolitică.
De altfel, cred că în privința motivelor pentru care s-a întâmplat ce ce s-a întâmplat ieri acolo, afirmațiile domnului Donald Trump din primele două titluri de mai jos spun tot ce este de spus.
Când Trump explică realitatea, nu mai e nevoie de subtitrări.
*
Cât despre democrație, să fim serioși.
O țară în care cei care au mai mulți bani fac legea nu este o democrație, ci o plutocrație mascată, cu urne puse strategic ca decor, că poate filmează cineva.
Și asta este valabil și pentru SUA, și pentru majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, inclusiv România, și multe alte locuri.
***
Administrația Trump spune că va „conduce” Venezuela

Președintele Donald Trump a anunțat sâmbătă planurile ca Statele Unite să „conducă” Venezuela până când „va avea loc o tranziție sigură”, după ce forțele americane l-au capturat pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la domiciliul său din Caracas, vineri noaptea.
Trump afirmă că SUA se vor implica „foarte puternic” în industria petrolieră din Venezuela după capturarea lui Maduro
Statele Unite vor fi „foarte implicate” în industria petrolieră din Venezuela după operațiunea de capturare a liderului venezuelean Nicolás Maduro, a declarat sâmbătă președintele Donald Trump pentru Fox News.

„Ce fel de țară sunt, de fapt, Statele Unite?”

Aventurism militar, acuză NY Times. Imperialism de modă veche, spune Financial Times. Ce fel de țară sunt Satele Unite , se întreabă Die Zeit
„SUA e un factor destabilizant în lume în care nimeni nu poate avea încredere. Care va fi reacția noastră când americanii vor ocupa Groenlanda?” / Explicațiile unui politolog român, după evenimentele din Venezuela

Operațiunea din Caracas este „trasă la indigo” cu o intervenție a SUA din 1989, desfășurată în Panama, din timpul administrației Bush, spune politologul Vlad Adamescu, într-o analiză postată pe Facebook și detaliată apoi pentru HotNews.…
Maduro dus la celebra baza Guantánamo Bay din Cuba

Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, capturat sâmbătă la Caracas de Forțele Delta ale SUA, va fi transferat la Guantánamo Bay, Cuba, înainte de a fi transportat cu avionul la New York, a relatat ABC News, citând surse bine informate. În urma operațiunii forțelor speciale de capturare a acestuia, Maduro și soția sa au fost transportați cu […]
Filmul trădării și capturării lui Maduro. Cum a ajuns președintele venezuelean, peste noapte, de conducerea țării în cătușele Americii: Maduro și soția, târâți din pat!
Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a fost capturat și scos din Venezuela, sâmbătă dimineața, după ce Statele Unite au efectuat un atac la scară largă asupra capitalei Caracas, a anunțat președintele american Donald Trump, într-o postare pe rețelele de socializare.
O sursă din CIA a ajutat SUA să localizeze poziția lui Maduro înainte de capturare
Sursa făcea parte dintr-o rețea extinsă de alte informații, inclusiv informații aeriene și semnale, care au contribuit la operațiunea rezultată în urma unei planificări meticuloase de câteva luni și a parteneriatului dintre CIA și Departamentul Apărării.
Cine este Delcy Rodriguez, lider al Venezuelei după capturarea lui Maduro
Conform constituției, indiferent dacă absența este temporară sau absolută, vicepreședintele preia atribuțiilor prezidențiale, potrivit CNN .
Rodriguez, care este și ministru al finanțelor și al petrolului, a preluat funcția sâmbătă după-amiază. La câteva ore după capturarea lui Maduro și a soției sale, Cilia Flores, ea a prezidat o sesiune a Consiliului Național de Apărare, înconjurată de alți miniștri și înalți oficiali, și a cerut „eliberarea imediată” a cuplului, condamnând în timp operațiunea militară americană.
Stând în fața drapelului venezuelean, Rodriguez a declarat că operațiunea de dimineață a zonei o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a suveranității Venezuelei. Ea a adăugat că acțiunea trebuie să răspundă de venezuele și condamnată de guvernele din America Latină.
Vicepreședinta Venezuelei, ieșire publică în care îl contrazice pe Trump / Ce a spus „tigroaica” lui Maduro

Vicepreședinta Delcy Rodriguez a declarat sâmbătă că Nicolas Maduro este singurul președinte al Venezuelei, ieșirea ei venind după ce Donald Trump a afirmat că ea a depus jurământul de șef al statului după ce Maduro…
Intervenţia SUA în Venezuela: Israelul o laudă, Turcia cere moderaţie. Italia o califică drept „legitimă”, Franţa o vede o încălcare a dreptului internaţional

Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a salutat sâmbătă operaţiunea militară desfăşurată de Statele Unite în Venezuela şi capturarea preşedintelui Nicolas Maduro, apreciind că aceasta pune capăt „tiraniei sale ilegale”. „Israelul laudă operaţiunea Statelor Unite,…
VIDEO Președintele Columbiei solicită ONU să se reunească „imediat” după ce SUA au atacat Venezuela

„În acest moment se bombardează la Caracas. Alertați lumea, au atacat Venezuela”, a scris preşedintele Petro pe X, la scurt timp după ora 2:00, ora locală din Columbia.
Fico se dezice de Trump, spune că atacul SUA e dovada prăbușirii ordinii mondiale

Sanchez a făcut apel la toate părțile să „se gândească la populația civilă, să respecte Carta Națiunilor Unite și să articuleze o tranziție echitabilă și bazată pe dialog”.
Reacția șefei diplomației europene după atacul SUA din Venezueala:UE nu recunoaște „legitimitatea” lui Maduro
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a declarat că Bruxelles-ul îl speță pe Nicolás Maduro „lipsit de legitimitate” ca președinte al Venezuelei, deoarece UE nu este recunoscută victoria în alegerile din 2023.
Ambasadorul României în SUA: Susţin intervenţia Statelor Unite în Venezuela

Ion Cristoiu: Capturarea lui Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, de către americani confirmă adevărul că dreptul internațional sa dus dracului
Gazetarul Ion Cristoiu comentează, în Pastila zilnică, capturarea lui Nicolas Maduro, liderul Venezuelei, de către americani. „Confirmă adevărul că dreptul internațional sa dus dracului”, afirmă jurnalistul.
„Un anunț de ultimă oră de pe rețele sociale a lui Donald Trump nu dezvăluie că Statele Unite ale Americii au lansat un atac pe scară largă împotriva Venezuelei, ba mai mult, președintele PNZL, Nicolas Maduro, împreună cu soția, au fost și scoși din țară.
Deci, o operație ca în Panama, două persoane, deci această operație a vizat cu precădere sau apariție militară capturarea lui Nicolae Maduro. Nicolae Maduro, trebuie să vă reamintesc, este șeful de stat al unei țări independente, Venezuela, membru a ONU. este o noutate, o premieră în politică internațională șef de stat și soția, să fie șeful de stat, luat pe sus, capturat prin urma unui atac al unei țări străine. Față de ce a făcut acum Trump invadarea Ucrainei, mă rog, pare un fapt banal, pentru că, totuși, rușii nu l-au capturat pe Volodymyr Zelenski în urma unei operațiuni speciale. Ce ne spune această…operațiune care contravine ordinii internaționale, cum să spun, ONU, legelor ONU. 1. Ne spune că toată trâncăneala lui Donald Trump despre pace, America, preocupată să nu moară oameni în Ucraina, eo fanfaronadă de tip americană, nu spun că de tip Donald Trump. care ascunde interese precise.
Israelul efectuează mai multe atacuri aeriene în sudul Libanului, încălcând armistițiul
De la semnarea acordului de încetare a focului dintre Hezbollah și Israel la sfârșitul lunii noiembrie 2024, Tel Aviv ar fi comis mii de încălcări ale acestuia, ucigând peste 4.000 de persoane și rănind peste 17.000.
Avioanele de ocupație israeliene au efectuat vineri o serie de atacuri, vizând mai multe locații din sudul Libanului, o încălcare a armistițiului.
Potrivit rețelei de știri Al Mayadeen, cu sediul la Beirut, avioanele de război israeliene au vizat înălțimile Louaizeh din districtul Jezzine, precum și zona Tibna din districtul Saida. Mai la sud, avioanele israeliene au lovit periferia orașului Ansar și zona Wadi Zifta, ambele situate în districtul Nabatieh din guvernoratul Nabatieh, se arată în raport
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 819. O nouă tragedie în Gaza: bunică și nepot de 5 ani, arși de vii într-un cort, în timp ce găteau
O bunică și nepotul ei în vârstă de numai 5 ani au murit arși de vii în Fâșia Gaza, după ce cortul în care locuiau a luat foc în timpul pregătirii mesei. Tragedia are loc pe fondul condițiilor tot mai dificile în care trăiesc mii de palestinieni adăpostiți în locuințe improvizate.
Germania. Al treilea jaf la o bancă Sparkasse din landul Renania de Nord – Westfalia, în două săptămâni. Spargerea a avut loc marți, dar a fost anunțată de autorități vineri. Hoții au avut acces în zona cuțiilor de valori, golind patru dintre ele.

Jaful a avut loc marți, la orele prânzului, însă a fost anunțat de poliție vineri. Spargerea a fost dată la o sucursală Sparkasse din Halle, lângă Bielefeld. Conform informațiilor preliminare, hoții au avut acces la camera unde sunt depozitate casetele de valori, fără a apela la forță, deși nu este clar dacă aceasta era deschisă sau nu.
Nici valoarea prejudiciului nu a fost comunicată. Anchetatorii au mai transmis că ar putea exista martori și au făcut apel la aceștia că am legătura cu poliția.
Ce facem astăzi, 4 ianuarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la expoziții și în centrul Timișoarei.

















