Revista presei cu Anton Kovacs – 02.08.2025

Am citit articolul despre cetățenia domnului Fritz și nu voi comenta prea mult despre omul Fritz, ci despre tehnologia care, deși promite să ne ducă pe Marte, nu reușește să mute un dosar dintr-un birou în altul fără ștampilă și semnătură în dublu exemplar.

Primul lucru care sare în ochi, ca un popic pe parchet, este faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie ne anunță solemn că „Comisia pentru Cetățenie beneficiază de autonomie în ceea ce privește modul de funcționare.”
Aha.
Adică traducere liberă: „Nu vă băgați în oala noastră, că oricum nu ne poate face nimeni nimic.”
Un soi de feudă birocratică auto-suficientă, unde timpul curge altfel, după calendarul vechi – ăla cu sfântul birocrației, ocrotitorul hârtiilor netransmise.

Ca să nu pară că doar noi suntem înceți, ni se oferă apoi un exemplu din Germania, unde tot așa, cetățenia se obține greu.
Corect.
Dar acolo încă mai trag net prin fire de cupru, deci poate nu e cel mai strălucit model când vine vorba de tehnologie.

Și totuși, nu este cam mult peste doi ani pentru un proces care, în mod normal, n-ar trebui să dureze mai mult decât fermentarea unei murături?
Aici deja ne mișcăm în teritorii mioritice.

*

Mi-l și imaginez pe domnul Fritz, în ziua depunerii cererii:
Intră în clădirea Autorității, cu zâmbetul lui calm și un dosar plic sub braț.
În el, cu grijă nemțească, a pus toate actele: certificatul de naștere, dovada domiciliului, ultimele facturi la gaz și curent și dovada achitării la zi a acestora.
La ieșire își face o poză cu clădirea, că doar nu-i eveniment zilnic să depui cerere de cetățenie.
Apoi… așteaptă.

*

Între timp, în biroul de alături, un judecător oftează greu.
Se ridică de pe scaun ca un dinozaur trezit prea devreme din hibernare.
Scrie o cerere de mână, merge la casierie și ridică bani de deplasare.

Urmează misiunea: Germania.

Seara, după apus, îl vedem urcând într-un autobuz ATLASIB cu destinația Lörrach, Baden-Württemberg, orașul de baștină al domnului Fritz, la granița dintre Germania, Franța și Elveția.

Așezat între dealuri verzi și plantații de viță-de-vie, Lörrach e un oraș liniștit, cu case cochete, piețe ordonate și trenuri care vin și pleacă fără întârziere.
De acolo, în zile senine, poți vedea Munții Jura și Alpii în depărtare, iar seara, mirosul de covrigi calzi și bere artizanală plutește peste centrul vechi.

Ajuns acolo, după ce se cazează și mănâncă un șnițel la cantina primăriei, depune o cerere oficială scrisă frumos, caligrafic, prin care solicită date despre domnul Fritz.
Funcționara îl informează amabil: „Veți primi răspunsul în termen legal – 60 de zile lucrătoare, excludem sărbătorile germane, dar și cele românești, din solidaritate.”

Ca să nu piardă vremea, omul se încalță cu niște cizme de cauciuc, închiriază un măgar și un bătrân localnic să-l conducă, și a doua zi pornește spre Görwihl, satul unde a copilărit Fritz.

Aici peisajul se schimbă: suntem deja în inima Pădurii Negre, într-un loc unde pădurile de brazi urcă pe versanți, vacile stau cu clopoței la gât, iar aerul miroase a fân proaspăt și a pin.

Görwihl e un sat așezat între dealuri tăcute, cu case de lemn, acoperișuri abrupte și grădini pline cu margarete.
Dimineața, totul e acoperit de o rouă groasă, iar liniștea e tulburată doar de sunetul unui clopot de biserică și de vocea vreunei bătrâne care hrănește găinile.

Într-o asemenea atmosferă, pe o ploaie rece și sâcâitoare, care la ei se numește Landregen (echivalentul ploii mocănești de la noi), îl găsim pe judecător seara la cârciuma satului.
Stă la masă cu vecinii din copilăria lui Fritz, povestind amintiri care nu-l privesc, dar care par importante pentru dosar.

A doua zi merge la școala primară: vorbește cu fosta învățătoare.
Mai apoi, caută colegi de liceu, colege de cor, unchi îndepărtați și, dacă tot e acolo, vizitează și biserica unde poate-poate Fritz a participat la vreun concert de orgă, unde stă de vorbă cu preotul care este probabil să fi slujit la acea vreme, Dr. Jörg Lichtenberg și cu Pfarrer Bernhard Stahlberger, un alt preot de acolo.

Și astfel trec doi ani. Și încă un pic.

*

Dar… noi suntem în secolul XXI.

Statul român a cheltuit în ultimii 35 de ani între 25 și 30 de miliarde de euro pe informatizare.
Nu vorbim de Facebook-uri instituționale și bannere animate, ci de baze de date, rețele, servere, cloud guvernamental și un milion de consultanți cu diplome în PowerPoint.
Peste toate astea îl mai avem și pe Ion.

Teoretic, în 2025, instituțiile statului ar trebui să fie interconectate, nu doar între ele, ci și cu cele din UE.
Cererea de cetățenie se depune online.
Verificările între MAI, Justiție, SRI, Ministerul de Externe și Sănătate, să aflam dacă domnul Fritz s-a vaccinat anti-Covid,  se fac într-o săptămână. Și nu pentru o singură persoană ci pentru mii, zeci de mii de oameni în paralel.
Dacă tot nu avem încredere în AI, punem o comisie umană.
Trei oameni, fiecare cu câte-un iPad, verifică datele în pat, seara, înainte de somn – n-ar trebui să dureze mai mult de o săptămână.

După care se trece la jurământ.
Online, cu semnătură digitală.
Total estimat? 16 zile. Maxim.

Dar dacă acest lucru nu se întâmplă, dacă încă facem cereri de mână, dacă încă nu avem o fișă medicală unică accesibilă oricărui medic de pe planetă, dacă nu știm cine face evaziune deși avem toate datele, dacă nu știm nici măcar dacă mâine plouă în Târgu Ocna… înseamnă că acele miliarde s-au evaporat.
Sau, mai probabil, au fost furate cu tehnologie de ultimă generație, dar cu suflet mioritic.

Caz închis.

PS: Cu ocazia culegerii datelor necesare scrierii acestui text am constatat că atât domnul Fritz cât și strămoșii mei provin din aceleași locuri. Între Geislingen, de unde au venit ai mei în urmă cu câteva sute de ani, și Lörrach, de unde este domnul Fritz, sunt vreo 160 de km .
Poate că strămoșii nostri au fost șogori.
Așa că data viitoare, dacă ne întâlnim, pot să-l salut cu „Bună vecine”.

*

Quel surprise!

Sute de mii de agenți economici s-au trezit vineri dimineața, odată cu soarele, că nu pot emite bonuri fiscale.
Motivul? Casele de marcat habar n-au că, de azi, există și cote de TVA de 21% și 11%.
Ce șoc, ce uimire!

La televizor, spectacolul continuă: oameni care nu pot cumpăra, pacienți care pleacă din farmacii cu mâna goală, bonuri fiscale inexistente.
În loc de medicamente, primești scuze. În loc de pâine, primești un zâmbet trist de vânzătoare.

Și totuși, de ce?
Simplu: casele de marcat nu se reprogramează prin aer.
Nu vin actualizările fiscal-miraculoase pe calea undelor.
Nu se coboară Dumnezeu-Fisc din cloud să le spună „hei, de azi ai 11%!”.

Firmele care se ocupă de programare au câți oameni au: 2, 3, poate 10.
Cât să funcționeze decent.
Niciunul nu are rezervă 1000 de tehnicieni pregătiți să intervină în noaptea de 31 iulie, între ora 22:00 și 7 dimineața.

Dar e bine. Suntem în control. Până la următoarea criză legislativă spontană.

*

Reclama la paharele de plastic este una din cele mai frumoase pe care le-am citit de mult timp, poate că nu am mai citit așa ceva de pe vremea reclamelor la mobilă Claude Dalle, spirtoase franțuzești și ceasuri de lux din cărțile lui Gérard de Villiers.
Merită să o citiți, așa ar trebui să fie toate reclamele.

*

Câtă ipocrizie.

Farmaciștii – sau, mai exact, asociațiile de lobby ale industriei farmaceutice – s-au trezit brusc cu inima frântă pentru bieții bolnavi care ar putea renunța la tratamente dacă TVA-ul la medicamente crește de la 9% la 11%. Lacrimi de crocodil, turnate cu precizie de farmacie industrială.

Să lămurim puțin contextul: într-un caz extrem, un medicament scump, să zicem 1000 de lei cu TVA inclus, ar ajunge să coste 1018 lei. O creștere de 18 lei.
Nu e puțin pentru cineva sărman, dar nici catastrofa pe care o plâng „îndurerații” din industrie.
Or, un medicament de 1000 de lei are deja încorporat un lanț de adaosuri și comisioane de toată frumusețea: producător, importator, distribuitor, farmacie – toți își trag partea.
Uneori, adaosurile cumulate depășesc 800% din costul de producție.
Dar niciun reprezentant al industriei n-a spus vreodată: „În numele solidarității, vom reduce și noi puțin din profit ca să nu punem presiune pe bolnavi.”

Ipocrizia stă în faptul că acești plângăcioși nu se ating nici măcar de o zecime de procent din adaosul lor, dar dramatizează când statul își ia doi lei în plus la buget.
Când se pune problema plafonării prețurilor, aud că „nu e sustenabil”, „ne pleacă investitorii”, „se pune în pericol aprovizionarea”.
Când însă vine vorba de o modificare minoră a TVA-ului, devine brusc un pericol național.

Evident, cei mai vulnerabili suferă cel mai mult, dar nu din cauza TVA-ului.
Suferă din cauza unui sistem de sănătate scump, privatizat discret, în care tratamentele eficiente costă cât o pensie întreagă, iar farmacistul zâmbește doar până ieși din magazin.
Suferă din cauza lipsei de prevenție, a corupției din spitale, a inegalităților sociale – nu din cauza a 18 lei în plus la un medicament de 1000 de lei.

Industria farmaceutică nu e frate cu bolnavul. E frate cu profitul.
Și ar trebui să fim mai atenți la cine își plânge ipocrit grijile „pentru pacienți”.

*

O altă gogoriță este că TVA-ul va duce la dispariția librăriilor.
Hai să facem niște calcule, reale, nu povești librărești:

Să presupunem că o carte „softcover”, adică cu copertă din aia subțire, care se îndoaie, costă în jur de 40 de lei, în varianta cu 5% TVA.
Din banii ăstia 2 lei era TVA-ul
Distribuitorii (librării fizice sau online) iau cea mai mare felie (40-50%), din care plătesc leafa librăresei, spațiul și ce mai au ei de plătit.
Editura: rămâne cu ~16 lei din care plătește:
tiparul (~5-6 lei per exemplar, depinde de tiraj, format, hârtie)
costuri de promovare, transport, salarii, chirii etc.
Autorul primește 4 lei (10% din prețul de raft), dacă este un autor citit, sau poate primește doar 5%, adică 2 lei.

În condițiile în care TVA-ul la cărți a crescut de la 5 la 11% cartea ar urma să coste 42.3 lei.
Mă și imaginez cum intru în librărie să cumpăr ultima carte a lui John Grisham, pe care am așteptat-o de vreo doi ani, de când a fost lansată acolo la ea acasă, dar renunț să o mai citesc pentu că s-a scumpit cu 2 lei și 30 de bani.

*

Domnul Daniel Dăianu menționează într-un articol ideea implicării oamenilor de afaceri în reforma statului.
Un om de afaceri poate, desigur, alege să lucreze pentru binele comun, al întregii societăți. Dar pentru asta ar trebui să renunțe la statutul de om de afaceri.
Altfel, vedem zilnic cum din amestecul între interesele private și funcțiile publice nu poate ieși decât corupție.
Pentru că între logica profitului și logica binelui public este o incompatibilitate fundamentală.

De aceea, ori de câte ori auziți despre implicarea oamenilor de afaceri în administrația publică să știți că cineva vă fură, fără nici o excepție.

***

Pfizergate, noi detalii. Mesajele dintre Ursula von der Leyen și Albert Bourla, „pierdute” după o solicitare de dezvăluire a acestora

Uniunea Europeană a recunoscut pentru prima dată, într-un răspuns pentru New York Times, că un oficial de rang înalt a revizuit mesajele dintre Ursula von der Leyen și șeful Pfizer, Albert Bourla, dar a declarat că nu avea nicio obligație să le păstreze, în ciuda interesului intens.

Încă o țară importantă, India, refuză să stea în genunchi în fața SUA!

Bruxelles-ul confirmă că 18 state membre, inclusiv România, doresc împrumuturi UE pentru cheltuieli de apărare

Bruxelles-ul a anunțat într-un comunicat că optsprezece state membre „inițiale” au solicitat „cel puțin 127 de miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE”.

Aceste țări sunt Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Finlanda, scrie EFE.

„Cea mai mare greșeală din existența lui”: Caramitru, revoltat de decizia lui Nicușor Dan de a contesta legea „Vexler”

Economistul Andrei Caramitru critică decizia președintelui Nicușor Dan de a contesta legea privind propaganda legionară și fascistă, considerând-o „cea mai mare greșeală din existența lui”.

Farmaciştii, despre impactul creşterii TVA-ului la medicamente: „Unii bolnavi ar putea renunţa la tratament”

Creşterea TVA de la 9 la 11% în cazul medicamentelor care intră în sistemul de compensare şi al produselor disponibile fără prescripţie medicală, aşa-numitele OTC, dar şi cea de 12 procente în cazul suplimentelor alimentare şi al unor proteze ortopedice îi afectează şi pe farmacişti, dar şi pe bolnavi, existând riscul falimentului în cazul unor farmacii săteşti sau din oraşe mici şi al renunţării la unele tratamente în cazul bolnavilor, a declarat, vineri, pentru News.ro farmacistul Magda Vihocencu, preşedintele Patronatului Farmaciilor Independente. Potrivit sursei citate, momentan, este „o mare incertitudine la schimbarea TVA-ului, inclusiv în privinţa softurilor”, care la acest moment sunt blocate în cele mai multe judeţe din ţară.

Val de scumpiri la medicamente și suplimente din 1 august – cât vor plăti în plus românii / Dragoș Damian: ‘Aici va fi șocul cel mai mare’

Scandal în politica românească pe tema pensiilor magistraţilor.

Ana Birchall atenționează CSM pentru numirea Liei Savonea la conducerea ICCJ: Era favorita în fruntea secției „Nufărul”, unde corupții își îngropau dosarele

Birchall întreabă de ce, în timpul procedurii de selecție, Consiliul Superior al Magistraturii nu a cerut explicații cu privire la o decizie a Curții Constituționale din 2020, care, potrivit fostei ministre, a constatat că Savonea ar fi folosit în mod abuziv funcția de președintă a CSM pentru a intimida un ministru al Justiției.

„A fost, de fapt, un abuz – o încercare de șicanare și intimidare a unui ministru al Justiției care nu a acceptat jocuri de culise”, afirmă Birchall, referindu-se la un conflict din 2019, când Savonea a sesizat CCR invocând un presupus conflict constituțional între ea și ministrul Justiției de atunci. Curtea a decis că nu a existat niciun conflict de natură constituțională.

Daniel Dăianu: „Rar găsești un asemenea deficit dacă nu ești răvășit de un război”/ Ce crede despre implicarea oamenilor de afaceri în reforma statului

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a afirmat, la Digi24, că deficitul înregistrat de România la finele anului trecut este unul rar pentru o țară care nu a trecut printr-un război sau o catastrofă, scrie digi24.ro.…

De ce „zace pe un teanc de acte” dosarul de cetățenie al lui Dominic Fritz. Răspunsul Autorității Naționale pentru Cetățenie

Președintele USR, primarul Timișoarei Dominic Fritz, care este cetățean german, încearcă de mai bine de un an să dobândească și cetățenie română. Fritz a declarat recent că dosarul său pentru cetățenie „zace undeva pe un teanc de acte, într-o instituţie birocratică depăşită, fără niciun semn de la autorităţi”. Libertatea a solicitat Autorității Naționale pentru Cetățenie să explice situația lui Dominic Fritz, dar și procedura de obținere a cetățeniei române în astfel de cazuri.

Mișcare pregătită: Primăriile să poată plăti facturile restante la energie ale consumatorilor vulnerabili, pentru a evita debranșarea acestora de către furnizori

Primăriile ar urma să aibă posibilitatea legală de a plăti din bugetele locale facturile restante la energie electrică ale consumatorilor vulnerabili de pe teritoriile lor administrative, pentru a evita debranșarea locurilor de consum ale acestora…

Dreptate pentru paharul de plastic: nu e vina lui că e de unică folosință

Cât să mai tacă? Cât să mai suporte? A ajuns bătaia de joc a chiolhanurilor, martirul grătarelor de weekend și ținta criticilor eco-hipsterilor care beau apă de cocos în borcan vintage. Da, vorbim despre un simplu pahar plastic, acel erou condamnat la un destin de unică folosință. Dar nu e vina lui că nu rezistă la […]

Tramvaiele 1, 2, 8 și 9 din Timișoara revin pe traseele normale

Lucrările de modernizare din intersecția Regele Carol I – General Ion Dragalina din Timișoara au fost finalizate mai devreme, afirmă reprezentanții administrației locale. Astfel patru linii de tramvai revin de sâmbătă, 2 august, pe traseele consacrate. „Liniile de tramvai vechi de 30 de ani din intersecția Regele Carol I – General Ion Dragalina au fost […]

Ce facem astăzi, 2 august 2025, în Timișoara?

Sâmbătă, 2 august, continuă evenimentele cu ocazia Zilei Timișoarei. Ne putem bucura împreună de un oraș vibrant, creativ și plin de viață.