Avem astăzi câteva știri interesante și, cred eu, cu o tentă pozitivă.
Prima dintre acestea o puteți afla chiar din poza de mai sus, o poză generată chiar de subiectul știrii.
Și mai urmează și alții în acest Olimp al noilor zei inteligenți și artificiali.
*
Impresara Anamaria Prodan dezvăluie că tatăl ei a fost securist.
Astfel am aflat de unde provine averea unuia dintre cei 90000 de milionari în dolari din România. Mai rămân 89999.
Nu că ne-am imagina că ăștialalți au ajuns bogați prin muncă, sau că ar fi lucrat înainte de Revoluție la secția „Sculărie” de la IJTL.
*
Mai aflăm astăzi că în Piața Libertății se plantează copaci, ceea ce nu este deloc rău.
*
De vreo 2 ani un titlu care apare în mai multe ziare locale îmi zgârie creierii, este cel despre „deșeurile periculoase din menajer”.
Nu pot să înțeleg cum într-o intreprindere mare, în care oamenii, vorbesc de cei pe care-i vedem pe stradă chiar și în aceste zile când în România nu mai crește nici iarba, își fac cu conștinciozitate treaba, nu s-a găsit între atâți șefi plini de ifose și foarte bine plătiți cineva care știe cât de cât să se exprime corect în limba română și să reformuleze acest titlu, să spună, de exemplu, „deșeurile menajere periculoase”.
Pentru mulțumiri sau, de ce nu, cadouri de sărbători, le recomandăm să ne contacteze telefonic, prin e-mail sau pe Facebook. Promitem că reformulăm gratuit și alte titluri. 😊
*
De la 1 ianuarie, intră în vigoare noi reguli de TVA pentru IMM-uri. Evident, asta a declanșat și în rândul autorităților un val de activitate frenetică, cam ca atunci când îți amintești că ai un proiect de predat mâine dimineață. Parcă îl și văd pe vreun șef dintr-o instituție, cu aerul unui student care mâine trebuie să-și predea lucrarea, exclamând: „Vai de mine, e deja 28 decembrie! Cred că ar fi cazul să facem și noi ceva cu TVA-ul ăsta”.
***
NASA transmite că sonda spațială Parker funcţionează normal, după ce a încheiat cu succes misiunea de a se apropia de Soare la cea mai mică distanță de până acum, de 6,1 milioane de kilometri.

Agenția spațială americană transmite că sonda spațială Parker este în siguranță și funcționează în parametri normali, după ce a finalizat cu succes operațiunea de apropiere de Soare. În urmă cu trei zile, sonda a ajuns la doar 6,1 milioane de kilometri de suprafața Soarelui, cea mai mică distanță la care s-a apropiat vreodată vreun obiect realizat de om.
RECORD MONDIAL Chinezii au lansat mașina cu 2. 300 km autonomie – FOTO

Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat acum cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu…
„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021
Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina: Noi nu suntem împotrivă

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani…
Preşedintele german anunță dizolvarea parlamentului și fixează data alegerilor legislative. Când vor avea loc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri, 27 decembrie, dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul de încredere pierdut de acesta din urmă, relatează AFP şi dpa.
Criză politică totală în Coreea de Sud: parlamentul a votat pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo

Parlamentul Coreei de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, aruncând țara într-o criză politică fără precedent, în timp ce Curtea Constituțională a anunțat că îl va judeca rapid pe președintele suspendat…
Ultima formă a „ordonanței-trenuleț”: înghețarea salariilor bugetarilor și a pensiilor speciale. Angajările la stat, permise doar în situații excepționale

Proiectul de „ordonanță-trenuleț” prevede limitări substanțiale ale cheltuielilor statului în anul 2025, care pornesc de la înghețarea salariilor bugetarilor, a burselor pentru studenți sau indemnizațiilor pentru veterani sau revoluționari până la blocarea angajărilor la stat…
Impresara Anamaria Prodan, dezvăluiri șocante: „Tatăl meu securist a murit în birou, otrăvit”. Dă vina pe revoluționari
Program magazine de Anul Nou 2025. Unde poți face cumpărături pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie
Toate magazinele din România au anunţat programe de funcţionare speciale de Anul Nou, la fel ca în perioada Crăciunului. Dacă nu ai apucat să faci toate cumpărăturile de care ai nevoie înainte și după Revelion, iată care este programul magazinelor (supermarketuri și hipermarketuri) pe 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie. Vezi unde e deschis înainte și în primele două zile ale noului an în marile magazine din țară: Lidl, Mega Image, Kaufland, Auchan, Carrefour, Profi și Penny.
Ziua in care s-a nascut unul dintre cei mai straluciti primari din istoria Timisoarei. A aratat unui continent ca lumina vine de la Timisoara. FOTO

TIMISOARA. A venit pe lume in comuna aradeana Vinga, intr-o perioada in care localitatea facea parte din Imperiul Austro-Ungar, si a fost unul dintre cei mai straluciti primari pe care i-a avut Timisoara. A condus orasul timp de 9 ani, venind in scaunul de edil dupa Carol Kuttel si Franz Steiner.
Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO

Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo se plantează în aceste zile mai mulți arbori maturi, cu dimensiuni care ajung și la cinci metri. Parte a proiectului de reabilitare a Pieței Libertății, plantarea de arbori va deveni vizibilă în curând. Primarul Dominic Fritz a anunțat operațiunea care…
Peste 600 de câini recenzați în Timișoara după aproape 3 luni de recensământ

Datele centralizate arată că, din totalul de 610 câini recenzați, 477 sunt de rasă comună, dintre care 266 sunt sterilizați și 211 nesterilizați. În ceea ce privește identificarea, 227 sunt microcipați, iar 250 nu au microcip. Ceilalți 133 de câini recenzați sunt de rasă cu pedigree, aceștia fiind, în general, în conformitate cu cerințele legale […]
Cum, când și unde pot fi predate legal și gratuit deșeurile periculoase din menajer
RETIM Ecologic Service S.A. și ADID Timiș informează locuitorii din Zona 0 Ghizela, județul Timiș, despre importanța colectării separate a deșeurilor periculoase din menajer. Acestea trebuie colectate separat de alte categorii de deșeuri. NU trebuie depuse în recipientele destinate altor tipuri de deșeuri, pe domeniul public sau în spații neautorizate. Ele pot fi predate GRATUIT în cadrul campaniilor trimestriale de colectare a deșeurilor periculoase din menajer.

















