La frontiera cu Ungaria și pe jos mergi mai repede.
Nu știu cum e cu Ungaria, că nu prea am drum pe acolo, dar ceea ce pot să vă spun sigur este că în Timișoara, în ultimul timp mai bine mergi pe jos decât cu transportul în comun, că ajungi mai repede. Sau în cazul cel mai bun, la fel de repede.
De obicei nici nu încerc să merg cu mijloacele de transport în comun, mai ales acum, vara. Dacă văd troleibuzul sau autobuzul în stație, sau îl văd în zare că vine, normal că îl iau.
Dar dacă nu îl văd, o iau frumos pe jos.
Din Calea Girocului până în Circumvalațiunii fac pe jos exact 60 de minute, asta însemnând și o scurtă pauză la Kaufland să-i cumpăr gogoși la maică-mea.
Când mă întorc acasă durează mai puțin, că nu mai cumpăr gogoși.
Cu mijloacele de transport durează 55 de minute, dacă pui și timpul de așteptare.
Parcă e puțin mai rapid cu E3, sau poate îmi place mie de el că e electric și galben. Dar ăsta vine foarte rar.
Asta în timpul săptămânii,
În weekend situația se schimbă.
Ieri de exemplu, aveam niște bagaje și nu aveam chef să le car pe jos așa că, hai să iau troleibuzul din spatele Poștei.
Ajung acolo pe la și 15.
El, troleibuzul trebuia să vină la și 46. Stau puțin și mă gândesc, să-l aștept, să nu-l aștept și să o iau pe jos în soarele ăla. Hai să-l aștept, că era grea sacoșa aia. Mă pun pe o bancă, mă uit la ăia care își făceau poze în parc după ce se căsătoriseră, trece timpul și nici pomeneală de troleibuz.
La și 50 mă uit iar la panoul ăla, și acolo se schimba situația. Vine la și trei minute.
În timpul cât am așteptat până în acel moment aș fi putut ajunge acasă pe jos, puteam să-mi iau cățeaua și după aceea să mă mai întorc încă odată pe jos până la poștă, după care să merg înapoi acasă. Pe jos.
Se face și 3 minute, nimic.
În sfârșit pe la și 5 îl văd că apare.
Se oprește, coboară lumea, urcăm noi, și stăm.
La și un sfert pornim.
Pentru că, spre deosebire de perioada ceaușistă, când ăștia erau plătiți la numărul de curse, așa că nu prea pierdeau timpul prin stații, acum șoferii și vatmanii sunt obligați să stea pe loc în stații sau chiar undeva pe traseu, ca nu cumva să ajungă mai repede.
O căldură în troleibuzul ăla de te topeai. Nu mergea nici aeroterma aia care de obicei suflă aer cald. Toate ferestrele alea mititele erau închise.
În fața mea un domn mare și foarte negru, și țineți cont că oamenii ăștia sunt obișnuiți cu căldura, încearcă să deschidă o fereastră din aia dar nu reușește. Omul nu transpira, dar se vedea că îi este deja și lui prea cald.
Eu și ceilalți băștinași din troleibuz transpiram ca niște porci.
Încerc și eu să deschid o ferestruică din aceea, nici la mine nu merge, e o șmecherie acolo de care nu m-am prins.
Cu două scaune mai în față este o doamnă de pe care curgea apa mai intens decât din artezienele alea reparate de liberali. Pur și simplu îi curgea vopseaua din păr, se ștergea săraca cu o cârpă pe ceafa pe care-i curgea apa din cap și își întindea vopseaua pe gât și pe gulerul de la cămașă.
Sunt sigur este că pe tot traseul 15 nu era decât un singur troleibuz.
Probabil că așa se face eficientizarea la întreprinderea aia, scoatem unul sau două din trei, dar orarul îl lăsăm la fel, că poate nu se prinde pulimea.
Nu știu dacă domnul ăla care e șef acolo la transportul comun este vreo rudă cu un alt domn Cocheci care era pe vremuri ceva profesor universitar.
Pentru că dacă e, totul se explică, poate că universitarii din USR au considerat că trebuie să îl ajute pe fiul sau nepotul fostului coleg, în fond nu e normal să lăsăm fiii vechilor tovarăși să se angajeze la Profi pe 3000 de lei.
Oricum, asta era așa, ca o paranteză, nu prea ne interesează cum îi cheamă pe oamenii care ne administrează.
Ceea ce interesează este că și domnul ăsta, Cocheci, și domnul primar al orașului ar trebui să știe că transportul în comun sau alte servicii din astea publice, curățenia și ridicarea gunoaielor, sănătatea, educația, sunt servicii care nu este nevoie neapărat să funcționeze pe baza unor criterii strict contabile. Nu faci pierderi, dar nici profit nu trebuie să faci, că transportul în comun nu e butică sau fabrică de ciorapi.
Da, eliminăm risipa sau furturile, dar eficiența, în cazul transportului public, că despre asta vorbim acum, vine de altundeva, din mai puține șosele ocupate, din străzi pe care ai loc să mai plantezi și un copac după ce traficul scade pentru că oamenii folosesc transportul în comun, din mai puține spații de parcare și nu în ultimul rând, dintr un aer mai sănătos.
Nu contul de profit și pierdere trebuie să-l intereseze pe domnul Cocheci sau pe oricine e șef acolo la transportul în comun.
Treaba dânsului este să facă în așa fel încât tot mai multă lume să circule cu troleibuzele, tramvaiele și autobuzele alea.
Iar asta înseamnă ca aceasta să vină exact la minutul din orar, nici mai devreme dar nici mai târziu, frecvența să fie destul de mare astfel încât să nu fii tentat să mergi pe jos sau să iei un taxi, și să fie cât de cât confortabile.
Dacă face treaba asta e bine. Deocamdată nu o face bine și de când e conducerea asta nouă la STPT e mai rău.
El săracul poate nici nu știe cum circulă de fapt troleibuzele și tramvaiele, că nu cred că le folosește.
Poate și asta ar fi o rezolvare, domnule, atât timp cât ești în CA-ul de la STPT, nu ai dreptul să folosești un autoturism, mergi fie pe jos fie cu mijloacele de transport în comun.
Asta v-o spun eu, și eu știu ce vorbesc, pentru că spre deosebire de consilierii locali, primar sau alții din administrația locală, eu chiar merg cu mijloacele de transport. La mine conformarea pentru a avea mai puțină poluare și aglomerație pe străzi este ceva real, nu vorbe goale ca ale celor care ne aburesc cu verdele și cu ecologia, după care se pun cu curul într-o mașină și își văd de treabă.
Eu știu că problemele de la STPT sunt mari și faptul că mai fură unul câte un butoi de motorină este cea mai mică dintre acestea.
De fapt problemele astea au apărut în anii ‘80, când transportul în comun a fost modificat în așa fel încât să deservească ordinea de atunci, să ia muncitorii din cartierele dormitor și să-i ducă pe drumul cel mai scurt la fabrici și uzine.
Dar, au trecut o mulțime de ani de atunci, fabricile și uzinele nu mai sunt acolo unde au fost, iar liniile de transport au rămas la fel.
Poate că acum ar fi mult mai potrivită o rețea de transport în comun cum era cea din anii ‘60-’70, mai multe linii radiale, cum erau 3, 4, 5, 7, 13 și niște linii colectoare, cum erau 1, 2, 6 și 12. Bineînțeles cu un sistem adaptat la zi, că orașul s-a mai modificat de atunci. Cu 13-le văd că au rezolvat-o, cel puțin așa am citit prin ziare.
Pentru asta ar trebui ca cineva, niște specialiști, nu niște membri de partid sau simpatizanți a acestora, nu consilieri locali, să se pună la o masă și să înceapă să facă brainstorming cu harta orașului în față. Eventual să aducă și niște oameni din orașe care au avut aceleași probleme ca și noi și le-au rezolvat, să ne învețe ăia cum se face dacă pe noi nu ne duce mintea…
Eu, dacă aș avea o putere să schimb ceva, aș face în așa fel încât în CA-ul ăla de la STPT nu ar fi decât ingineri specialiști în transporturi sau domenii înrudite, care au dovedit de-a lungul vieții că își cunosc într-adevăr meseria, și poate unul sau doi arhitecți de orașe.
Nu absolvenți de facultăți de management, de teologie și alte rahaturi din astea. Că ăia nu știu cum e cu tramvaiele și cu orașele și probabil că mulți dintre ei nici nu au mers vreodată cu vreun mijloc de transport în comun.
Și dacă cineva chiar dorește să reducă pierderile, poate vă mai uitați la salariile alea, nu ale șoferilor și ale vatmanilor, ci ale șefilor, poate faceți cumva ca troleibuzele să nu mai meargă pe motorină și să-și tot coboare și să ridice troleele alea, să nici nu mai existe nenumărate trasee dublate, ar mai fi și altele. Probabil că nu ați rezolva toate problemele cu asta, dar câte un pic dintr-o parte, un pic din alta, se adună.
La New York cineva a promis că va dărui niște console pentru jocuri și ăia s-au dus acolo înarmați cu lopeți și topoare.
Și acum autoritățile vor să-l pedepsească pe cel care a făcut acest experiment social.
Eu nu l-aș pedepsi, ci aș folosi datele culese în urma acestui experiment.
Iar pe ăia cu topoarele i-aș interna undeva, mai deștepți nu poți să-i faci, dar barem nu-i mai lași pe străzi pe idioții ăia.
Ia să se fi făcut așa la noi, să-i fi băgat la balamuc pe toți cei care credeau că este posibil să depui banii la Caritas și după două săptămâni să-i iei înapoi înmulțiți de 8 ori, acum am fi mai puțini, dar am fi mai inteligenți decât japonezii. Sau pe ăia care și-au pus poze pe Facebook cu umărul dezgolit. Să fi văzut ce creștere economică și evoluție socială am fi avut în România dacă oamenii ăia nu ar mai fi fost lăsați să umble liberi pe stradă.
Am o carte undeva în bibliotecă, se numește “Un război de 30 de bani”, scrisă de Ion Dianu. Bună carte. Am văzut că se mai găsește pe internet în tot felul de anticariate online, ar trebui să vă grăbiți să o cumpărați.
Personajul principal este un escroc.
Mergea de exemplu, ăsta, escrocul, pe holurile tribunalului și găsea doi din ăștia care se certau pe un pământ sau ceva. Îi lua deoparte pe fiecare și promitea că le poate rezolva cazul, bineînțeles contra unei sume oarecare, nu pentru el, ci pentru o persoană care poate înclina balanța justiției într-o parte sau alta.
Dacă treaba nu se poate rezolva, le dă banii înapoi.
Și chiar așa făcea, celui care pierdea îi dădea banii înapoi. Dar îi rămâneau banii celuilalt, că dacă unul pierde, nu se poate ca celălalt să nu câștige.
Dacă s-ar scrie și volumul 2 la cartea asta cred că ar fi inclusă și șmecheria asta cu reîmpropietăririle.
Merge un om care se pricepe la legi și chestii din astea, că trebuie să se priceapă, doar nu credeți că ăia care s-au împropietărit cu mai mult de jumătate de oraș, dar ei nu știau nici să-și scrie numele au făcut de capul lor chestiile astea, și găsește un doritor de palat sau teren. Dacă iese îmi dai plata cuvenită, dacă nu iese oricum nu pățește nimeni nimic, că dacă nu ai luat terenul sau palatul fapta nu există. Ca și cu satul ăla despre care scrie mai jos.
Aflăm că un român care lucrează ca îngrijitor al unui bătrân în Germania ajunge să primească peste 1000 de euro sau chiar mai mult.
Să știți că nici la noi tarifele nu sunt mai mici.
Și e vorba despre bătrâni din ăia ca în poză, cuminți și frumoși, că dacă ai un bătrân care are într-adevăr probleme nu găsești nici pe 1000 de euro pe cineva care să-l îngrijească.
Pe de altă parte, să știți că oamenii ăia care îngrijesc bătrâni, dacă o și fac ca lumea, își merită fiecare bănuț.
Ion Cristoiu ne povestește despre un ziarist interbelic care condamna cititul în tramvai.
Dacă omul ăla ar mai trăi și acum și-ar schimba părerea.
Mai văd din când în când în troleibuzul 15 o fată care are în mână o carte din care citește.
Și întotdeauna mă gândesc, ce fericit va fi bărbatul care o va lua pe fata asta de soție.
***
Haos și nervi întinși la maximum sâmbătă în Vama Nădlac II din județul Arad. Românii care merg în concediu în afară sau revin acasă au stat zeci de minute la vama cu Ungaria. Aglomerație a fost de la prima oră, din cauza unei defecțiuni la sistemul informatic al vecinilor maghiari.
Intervenţie majoră a poliţiei în centrul oraşului New York, după ce anunțul unui youtuber, privind oferirea unor console de jocuri video, a provocat haos în centrul metropolei americane.
Sporurile de mii de lei din Parlament NU vor fi tăiate
Marea austeritate e doar pentru fraieri! Șefii Camerei Deputaților sunt ocoliți de măsurile de reducere a cheltuielilor și rămân cu sporurile uriașe. 80% dintre ei încasează lunar o mie de lei doar din sporul de doctorat. În plus, cei mai mulți beneficiază și de alte sporuri nesimțite. Cu o gaură uriașă la bugetul de stat, […]
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2023, de 10.310 (plus 29 comparativ cu luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.309 fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.
Camera Deputaţilor cumpără şase sisteme control antitero / Cum explică achiziţia
Camera Deputaţilor cumpără şase sisteme control antitero, în valoare de peste 3 milioane de lei. Motivul este că sistemele actuale sunt vechi de peste 15 ani, se strică des şi pot procesa un număr mic de persoane fără a se bloca.
Aktual24: De ce sunt preturi mai mici în Franța și Germania decât în supermarketurile din Romania
De ce sunt preturi mai mici în Franța și Germania? Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, a explicat pentru aktual24.ro cum s-a ajuns la situația paradoxală, în România, că prețurile din supermerketuri să fie mai mari decât cele din Germania și Franța, unde salariul mediu este cel puțin dublu.
Dosarul de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, cu prejudiciu de peste 28 de milioane de euro, privind retrocedarea ilegală a extravilanului satului Nadăș din județul Arad, a fost închis definitiv în justiție.
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, atacă într-un editorial publicat de Ziarul Financiar subiectul facilităților fiscale dezbătute de autoritățile centrale în aceste zile. Mesajul lui Dragoș Damian este unul categoric: „Membrii coaliției FRATIC (Fraierii care plătesc […]
Bacteriana se tratează cu injecție intraveninoasă sub fermoar
N-am apucat s-o mistui bine pe prima, că vine și a doua perlă: perorând despre țări arabe și deșerturi, dl Banciu pronunță limpede: „cămila bacteriană”.
Mulți români aleg să plece în străinătate pentru a câștiga un salariu decent. Germania este una dintre țările la mare căutare printre imigranți. Dacă unii români pleacă „în afară” pe posturi în multinaționale, sunt și […]
Ion Cristoiu: „Condamn de plano cititul în tramvai”
Peste 200 de kilometri de cabluri aeriene au fost date jos de pe străzile Timișoarei
Primăria Timișoara, prin acțiunile întreprinse, a reușit să elimine de pe stâlpii din oraș peste 200 de kilometri de cabluri aeriene, care erau atârnate peste tot. De vină sunt operatorii de comunicații, care nu au răspuns chemărilor primăriei.
Profesorul timișorean care a dispărut după Revoluție
L-am văzut prima dată acum vreo treizeci de ani, dacă nu chiar mai bine. În vreme ce eu eram un copil, nici măcar un adolescent, el era un bărbat în toată regula, fără îndoială, la cei 28 de ani ai săi de la vremea respectivă.
Venea la școală în fiecare zi de joi, îmi amintesc perfect că era ziua în care ne ținea acel curs de istorie, din simplul motiv că, pe atunci, miercurea era destinată meciurilor de fotbal jucate de echipele noastre în cupele europene. Era vremea „Craiovei Maxima”, echipa nepereche a fotbalului românesc dintotdeauna, dar și a Stelei lui Belodedici și Lăcătuș.
Poate de aceea îmi revine în memorie faptul că și el, tânărul nostru profesor, era pasionat, pe atunci, de fotbal și ne vorbea în primele minute ale orei de isprăvile echipelor respective prin Europa, de cu o seară înainte. Însă cel mai puternic sentiment, care mă face și astăzi să „văd idei”, vorba lui Camil Petrescu, în relația cu acest tânăr, fost dascăl din copilăria mea, este acela că — grație felului în care își ținea lecțiile în fața noastră — am rămas multă vreme, de nu chiar pentru veșnicie, amorezat de istorie, ca poveste de viață, pur și simplu.
