Pe net circulă o glumă: Care e diferența dintre o regină și un președinte? Regina face miere, iar președintele face… altceva. Doar că, ghici ce? Cel care a scornit gluma nu prea știa despre ce vorbește. Mierea nu e făcută de regină, ci de albinele lucrătoare.
Acum, să ne întoarcem puțin la cum au apărut regii ăștia. La început, oamenii erau liberi și își vedeau de treabă: unii își cultivau pământul, alții creșteau animale, făceau schimb între ei, fiecare cu ce avea mai bun. Totul mergea cât de cât bine, până când, la un moment dat, a apărut un derbedeu șmecher. S-a adunat cu alți derbedei și le-a spus oamenilor că locul ăla e al lui. Și, evident, dacă nu muncesc pentru el și pentru gașca lui de derbedei cu mușchi (care, mai târziu, aveau să fie numiți „armată” sau „organe de represiune”), îi bat de le sună apa-n cap sau chiar îi omoară. Și uite așa au apărut taxele, vămile și, bineînțeles, regii și domnitorii.
Este adevărat că de-a lungul timpului a existat în unele țări și câte un rege „bun”, dar aceștia au fost rarități și de obicei au fost considerați nebuni. Un exemplu în acest sens este Ludovic al II-lea al Bavariei.
Azi ni se vinde povestea că regii ar fi ceva simbolic, că ei n-ar avea nicio putere, că țările sunt conduse de parlamente și reprezentanți aleși de popor. Dar hai să fim serioși. Regii ăștia trăiesc ca-n povești, cu palate, pământuri și o groază de bani, toți obținuți de la „prostimea” care, chipurile, plătește pentru a păstra un simbol care vorbește cu îngerii, sau își găsește perechea într-un escroc care susține că e reîncarnarea unui faraon.
***
Planeta ciudaților (partea 1)
Prințesa norvegiană Martha Louise s-a căsătorit cu șamanul Durek Verrett. Ea susține că vorbește cu îngerii, el – că a fost faraon într-o viață anterioară
Prinţesa norvegiană Märtha Louise, s-a căsătorit sâmbătă, 31 august, cu un autoproclamat şaman de a șasea generație, americanul Durek Verrett, o uniune controversată, care face valuri în regat, a relatat AFP, preluată de news.ro.
Cei doi au făcut în trecut afirmații bizare, a relatat BBC. Märtha Louise a susținut că este clarvăzătoare și că vorbește cu îngerii, iar până în 2018 a condus și o școală despre care spunea că îi învață pe elevi să discute cu îngerii, iar soţul ei a susținut că este reîncarnarea unui faraon.
Să te înțelegi cu Rusia este bine Trump
Democrații americani i-au pupat inelul lui Soros junior
Aliații europeni fac treburile murdare ale Americii
Una dintre nemulțumirile mele este să observ și să relatez modul în care ideea de 200 de ani de „democrație liberală” dispare în fața ochilor noștri din cauza diferitelor condiții sociale noi care decurg din inovațiile tehnologice. Am scris despre asta de mai multe ori, dar am adăugat încă un punct de date la ideea că „libertatea de exprimare” ca concept este moartă sau moartă din punct de vedere funcțional în zona euro-atlantică.
Suntem, din nou, papagalii Ursulei von der Leyen
Pesedistul Victor Negrescu, propus de Ciolacu pentru postul de comisar european, dar respins de Ursula von der Leyen, ar trebui să regrete că nu este ”gender fluid”. Adică ziua să se simtă femeie, pentru a putea ocupa biroul din sediul Comisiei Europene, iar noaptea să rămână, totuși, bărbat.
Guvernul României a fost încă o dată umilit, la pachet cu bietul Negrescu. Preț de câteva zile, actualul europarlamentar și vicepreședinte al PE s-a simțit în al nouălea cer. Apoi a venit motivația respingerii sale de către șefa Comisiei Europene: nu există paritate bărbați-femei în cadrul viitorului guvern al UE.
Noi tot cu covrigul?!
Noi pe jos. Ei în limuzine sau în avioane private. Noi tot cu covrigul. Ei râzând în fața meselor bogate… (Foto: Facebook Marcel Ciolacu)
Avem speranțe mari cât casa. Urma să fim ca americanii din filme, cu baxuri de bere în frigider, cu banane la alimentara și cu zeci de canale la televizor cu desene animate. Iar unii mai cereau și „democrație”…
În noaptea zilei de 21 spre 22 decembrie 1989, la Hotelul Rozmarin din Predeal, se dormea pe rupte. Toți fotbaliștii din cantonamentul lui taică-meu erau istoviți după antrenamentele grele, desfășurate toată ziua pe trasee montane. Eu nu alergasem cu ei, dar le eram empatic. „Stingerea” se dăduse, ca de obicei, la 10. A doua zi, dis de dimineață, băieții începuseră să se strângă, morocănoși, la micul dejun. Pe lângă faptul că aveau febră musculară, le mai și chiorăiau mațele de foame. Mâncarea era puțină și proastă. Iar noi eram cu toții doar niște copii, nu eram nici măcar juniori. Aveam 13 ani.