Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, susține că România poate recupera decalaje economice majore dacă își concentrează resursele de cercetare și inovare, alături de universități europene și mari companii tehnologice. UVT este implicată direct în proiecte strategice precum HUB-ul Român de Inteligență Artificială și în rețele universitare europene de elită.
Concentrarea resurselor, cheia dezvoltării economice
Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), afirmă că direcționarea clară a resurselor de cercetare și inovare poate deveni un motor real pentru economia României.
Potrivit acestuia, conectarea cercetării la economia reală și la noile tendințe tehnologice este esențială pentru proiectele strategice ale țării.
„Conectarea la noile tendințe din economia reală este un principiu care poate orienta întreaga dezvoltare a proiectelor strategice din sfera cercetării, inovării și transferului tehnologic.”
Rectorul subliniază că România are șansa de a accelera dezvoltarea economică prin colaborări solide între universități, centre de cercetare și mari companii din tehnologie.
„Concentrarea resurselor de cunoaștere și dezvoltare tehnologică poate funcționa ca un accelerator al dezvoltării economice a României, implicând rețeaua de universități europene, centrele de cercetare și marile companii tehnologice.”
Modele din istorie: de la Manhattan la World Wide Web
În argumentația sa, Marilen Gabriel Pirtea face trimitere la exemple istorice în care concentrarea eforturilor de cercetare a dus la rezultate spectaculoase, cu impact global.
El amintește de proiectul Manhattan și de cercetările CERN care au stat la baza dezvoltării World Wide Web, considerând că astfel de modele pot fi adaptate și în prezent.
„Participarea mai multor echipe de cercetare, universități, companii tehnologice și decidenți la alocarea de resurse într-o direcție de inovare precis stabilită ca prioritară […] oferă descoperirilor obținute o imensă putere proiectivă și aplicativă.”
În acest context, rectorul UVT atrage atenția asupra momentului delicat prin care trece Europa.
„Europa este într-un moment de analiză și de grea cumpănă, când are nevoie de soluții curajoase.”
HUB-ul Român de Inteligență Artificială, proiect strategic național
Universitatea de Vest din Timișoara este partener fondator în cadrul HRIA – HUB-ul Român de Inteligență Artificială, considerat cel mai amplu proiect național din acest domeniu.
„Participăm la dezvoltarea proiectului HRIA – HUB-ul Român de Inteligență Artificială, cel mai amplu demers național dedicat dezvoltării unui ecosistem de excelență în cercetarea, inovarea și transferul tehnologic în domeniul Inteligenței Artificiale.”
Rețeaua reunește șapte universități și opt companii inovatoare din domeniul tehnologiei și cercetării românești. Totuși, rectorul consideră că proiectul trebuie extins la nivel european.
„Avem însă nevoie și de o extensie europeană a acestui proiect, prin care cercetarea și economia românească își vor conecta capacitățile cu centrele de inovare ale celor mai dezvoltate centre de Inteligență Artificială ale lumii.”
Experiența UVT în alianțe universitare europene
UVT are deja o experiență solidă în cooperarea internațională, fiind membră fondatoare a alianței europene UNITA – Universitas Montium.
„UVT are experiența a zeci de parteneriate internaționale, pe care le desfășoară pe termen lung, dar și experiența unei cooperări europene extinse.”
Din această colaborare au rezultat proiecte comune și granturi cu impact internațional. Pe baza acestui model, a fost lansată și o inițiativă națională.
„Am propus tuturor colegilor din universitățile românești integrate unor alianțe similare […] să ne concentrăm resursele și să ne distribuim rezultatele într-o rețea universitară românească de top – RO European Universities.”
Rețeaua reunește 21 de universități din România și este gândită ca un spațiu de coordonare strategică a resurselor academice.
România și miza strategică europeană
În concluzie, rectorul UVT leagă dezvoltarea României de capacitatea de a se alinia marilor strategii europene în domeniul cercetării și tehnologiei.
„Dezvoltarea României, ca țară membră a Uniunii Europene, într-un format de cooperare cu partenerii săi internaționali, depinde mai cu seamă de claritatea unei abordări strategice care vizează concentrarea resurselor de cercetare.”
El consideră esențial ca România să participe activ la proiectele europene majore, inclusiv în domenii emergente precum tehnologia cuantică.
„Este vital ca la această evoluție a proiectului Uniunii Europene să participe și România, care poate contribui la progrese graduale, în mai multe domenii tehnologice.”
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:









