Știri pozitive, știri care arată că lepădături care au făcut atât de mult rău omenirii nu se astâmpără, mult prea multe știri, după gustul meu, despre Covid.
Să începem cu partea neplăcută: Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Slovenia, Cipru, Letonia, probabil până apuc eu să scriu și voi să citiți vor mai fi și alții, suspendă vaccinarea cu AstraZeneca. Medicii/autoritățile din România spun că vaccinul e bun și vaccinează în continuare populația cu așa ceva. Or fi știind ei ce fac, poate învățământul medical românesc, cel în care se învață despre homeopatie, este mult superior celor din Germania, Franța, Italia…
Dar, mă întreb, oare la oamenii ăștia le-a spus cineva că la un moment dat totul se plătește? Că uite la madam Udrea, și ei i-o fi spus cineva să stea liniștită și să nu-și facă probleme, iar acum nu o mai cunoaște nimeni.
***
Există în Marea Britanie niște oameni care ar trebui pur și simplu judecați pentru trădarea poporului britanic, duși într-o piață și decapitați pentru ceea ce au făcut în privința Brexitului. Acum tot ăia vor să relanseze un nou război rece, împreună cu verișorii lor de peste ocean.
Din păcate cei care trebuie să facă ceva pentru a rezolva problema pățesc ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă cu autoritățile din România, nimeni nu mai face nimic pentru că toate instituțiile sunt ocupate cu autoadministrarea. Curul unei muieri care nici măcar frumoasă nu e și care vrea să o bage și pe ea cineva în seamă este mult mai important decât țara.
***
Și acum veștile bune care ne arată că omenirea totuși progresează. În Sri Lanka se interzice burka și școlile islamice. Da, e o veste bună. Imaginați-vă ce minunată ar fi lumea dacă la ONU sau undeva s-ar da o lege că se interzic orice fel de manifestări religioase în spațiul public, în afara celor tradiționale. Ce frumoasă ar fi lumea. Să nu se înțeleagă că asta ar însemna interzicerea diferitelor credințe, dar, unde poți să comunici mai ușor cu divinitatea decât în singurătate și izolare.
O altă veste bună este că în Spania se experimentează săptămâna de muncă de 4 ore. Da, este o veste bună pentru că oamenii ăia vor avea mult mai mult timp să citească, să se ocupe de pasiunile pe care le au, să se întâlnească cu prietenii. Pentu că ăsta este scopul pentru care trăim, să fim liberi și fericiți, nu cum ne-au învățat unii, să muncim pentru a da patriei cât mai mult cărbune sau tabele în Excel.
Și o a treia veste bună este că Volkswagen AG renunță la 5000 de angajați, Asta înseamnă mai puține mașini, mai puțină poluare, mai puțină risipă din partea celor care își cumpără tot timpul, de parcă nu ar fi normali, mașini noi. Și înseamnă mai puțină risipă și din partea celor care vor trăi poate dintr-un venit mai mic, de asistat social. Acest lucru neînsemnând neapărat că vor fi mai puțin fericiți.
***
Marilen Pirtea îi spune domnului Fritz să se inspire în privință dezvoltării orașului de la Cluj și Oradea.
Nu domnule Fritz. Dacă domnului Pirtea îi place la Cluj și Oradea să se ducă dânsul acolo. Eu, alegătorul dumneavoastră și cetățean ai cărui strămoși au făcut orașul ăsta cărând pământ cu sacii, nu vreau să vă inspirați de la Cluj și Oradea. Eu vreau să vă inspirați de la Viena, de la Barcelona și de la Seul, că uite ce treabă bună au făcut oamenii ăia acolo.
***
Deci, dacă începe cu E se scrie „E” dar se pronunță cu „ie”. Funcționează și la noi, fiți atenți cum pronunțați, de exemplu, “Este”. De fapt spuneți „ieste” cu i-ul ăla puțin ascuns. Sună mai bine, cu „i” parcă e o farfurie cu sarmale care nu mai sunt atât de seci, ci ați pus niște smântână peste ele.
***
Londra îşi va mări arsenalul nuclear, o premieră după Războiul Rece (media)
Premierul Boris Johnson va anunţa marţi că Marea Britanie va majora cu „peste 40%” plafonul focoaselor nucleare pe care este autorizat să le stocheze, au dezvăluit luni seară două mass-media britanice, notează AFP. Downing Street a informat într-un comunicat că Boris Johnson va transmite marţi Parlamentului rezultatele unui raport privind apărarea, securitatea şi politica externă a ţării, care va stabili linia guvernului pentru următorul deceniu. Potrivit cotidianelor The Guardian şi Sun, care au putut consulta acest document cu peste 100 de pagini, guvernul intenţionează să ridice la 260 numărul maxim de focoase pe care ţara este autorizată să le stocheze, după ce s-a angajat anterior să-şi reducă stocul la 180 de focoase până la mijlocul anilor 2020. Potrivit presei britanice, Downing Street invocă o „panoplie în creştere a ameninţărilor tehnologice şi doctrinare” pentru a justifica această schimbare de curs, fără precedent după Războiul Rece.
***
Sri Lanka va interzice purtatul burka și va închide peste 1.000 de școli islamice din țară ca parte a ultimei serii de măsuri menite să combată extremismul islamist, relatează CNN.
***
Spania va testa săptămâna de lucru de patru zile
Spania ar putea deveni una dintre primele țări din lume care va testa săptămâna de lucru de patru zile, după ce guvernul a acceptat să lanseze un proiect pilot destinat companiilor interesate de idee, informează The Guardian.
***
Este oficial! Gigantul auto concediază 5.000 de angajați
Volkswagen AG va renunța la 5.000 de angajați de la uzinele sale din Germania până la finalul lui 2023, ca parte a unui program de reducere a costurilor, pentru finanțarea tranziției la vehiculele electrice, a […]
***
Germania va opri administrarea vaccinului anti-Covid al AstraZeneca, a anunțat luni Ministerul Sănătății de la Berlin. Germania se alătură astfel mai multor țări europene care au suspendat imunizarea cu acest ser după raportarea mai multor cazuri de îmbolnăvire în rândul celor care au primit vaccinul, scrie Reuters.
***
Campania de vaccinare cu AstraZeneca va continua în România – decizie a Comitetului pentru vaccinare
Campania de vaccinare cu AstraZeneca va continua în România, a decis luni seară Comitetul de coordonare a vaccinării.
***
Vaccinul rusesc Sputnik V va fi produs in Italia, Spania, Franta si Germania. Serul nu a primit inca unda verde de la Agentia Europeana a Medicamentului
Vaccinul Sputnik V va fi produs in Europa de companii farma din Italia, Spania, Franta si Germania. Anuntul a fost facut de Fondul suveran rus (RDIF).
„In momentul de fata au loc alte negocieri pentru cresterea productiei in UE. Acest lucru va permite sa se inceapa aprovizionarea pietei unice europene cu Sputnik V imediat dupa autorizarea sa de catre Agentia europeana a medicamentelor (EMA)”, a mentionat intr-un comunicat directorul RDIF Kirill Dmitriev.
Responsabilul RDIF, societatea care a finantat dezvoltarea vaccinului rus, nu a indicat numele grupurilor europene cu care s-a ajuns la acorduri.
La 9 martie a fost anuntat un prim acord de producere a vaccinului in Lombardia, Italia, cu compania farmaceutica italo-elvetiana Adienne.
Dmitriev a adaugat luni ca Rusia este gata sa „lanseze aprovizionarea tarilor din UE care vor autoriza Sputnik V in mod independent” de EMA, cum a facut Ungaria.
***
Criza locurilor la Terapie Intensivă: Cifrele autorităților se bat cap în cap
Un nou val al pandemiei, aceleași probleme. Nu sunt suficiente paturi de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID-19 deși de un an de zile problema a fost una intens dezbătută, iar autoritățile au raportat creșteri semnificative. Astăzi însă datele se bat cap în cap.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat luni seară că în cursul dimineții erau libere „20-30 de paturi” ATI la nivel național. Dintr-un total de cât? Datele Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției(CNCCI) arată 1.408, cifră publicată de premierul Cîțu și confirmată de Arafat.
Asta în aceeași zi în care, potrivit raportării oficiale erau la Terapie Intensivă erau 1.225 de pacienți. La o simplă scădere, ar însemna că libere sunt 183. Raed Arafat vorbește însă de doar „20-30”.
***
Femeie însărcinată, trimisă acasă de medicii de la maternitate, deși avea contracții! Așa susține cea care ar fi trebuit să devină mamă celui de-al treilea copil al său, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată […]
***
Bella Italia, pubela România. De ce permite statul importurile ilegale de gunoi coordonate de mafie
Valori maxime de poluare încălcate frecvent, indignare publică, declarații neputincioase sau politicianiste ale autorităților. În spatele acestor manifestări la vedere, însă, stau rețele ascunse de trafic de gunoaie de toate felurile. Iar statul român nu prea vrea să le găsească.
De cele mai multe ori, aceste rețele nici măcar nu sunt foarte bine ascunse. Dar statul român nu prea vrea să le găsească.
Unul din cazurile care arată foarte clar cât de ineficiente sunt structurile de control în domeniul mediului din România este cel pe care-l putem numi “Trifa”. După numele care se află în față: Georgeta Trifa, o sexagenară care nu doar că are multiple boli grave, dar care îi îmbolnăvește și pe cei din jur. Nu, bolile ei nu sunt contagioase. Dar gunoiul depozitat ilegal de către firmele ei otrăvește aerul, solul, apa.
***
PressOne: Noul rector al Academiei de Poliție, două doctorate, două plagiate
David Nicolae Ungureanu, numit pe 4 martie rector al Academiei de Poliție, a plagiat în ambele teze de doctorat care i-au adustitlurile de doctor în…
***
***
Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea afirmă că Timişoara se poate inspira, ca model de dezvoltare, de modelele date de oraşele din Alianţa Vestului, exemplificând cu Clujul şi Oradea. Adică exact cele două oraşe pe care Timişoara le-ar fi depăşit cu mult, potrivit unui coleg de partid al lui Pirtea, Nicolae Robu. Deputatul Marilen Pirtea…
***
„Bicicliştii răi” ar putea reveni în zona centrală a Timişoarei. Propunerea a trei consilieri locali
După aproape șase ani, bicicliștii ar putea avea acces din nou în Piața Victoriei și străzile pietonale din zona Cetate. Trei consilieri locali USR vor propune un proiect care să elimine restricțiile introduse în timpul administrației Robu.
Un prim pas este anularea Hotărârii de Consiliu Local (adoptat în 2013 şi 2017) care prevede amenzi mari pentru folosirea oricăror mijloace de locomoţie nemotorizată în zona centrală, pe baza cărora sute de timişoreni au fost amendaţi.
***
Autorităţile se gândesc să prelungească măsura de carantină în Timişoara şi în localităţile periurbane. Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, atrage atenţia asupra impactului negativ al carantinei formale.
***
***
„I pak dau știre”… După jumătate de mileniu, Neacșu de la Câmpulung
Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la redactarea acelui act de naștere a limbii române scrise care e „scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”.
Vorbind despre asta, mă întreba cineva recent cum se face că scriem azi che– și chi– și nu folosim ke- și ki-. La urma urmei, alfabetul romanilor poseda litera K, ea chiar este latinească, ba se și folosea obligatoriu în anumite cuvinte, precum, de pildă, kalendae. Da, ca în expresia „ad kalendas graecas”, la calendele grecești, adică „niciodată”, pentru că grecii nu aveau calende, sau kalende, acele zile ale lunii de la care se socoteau datele mergând înapoi cu numărătoarea.
De acolo avem cuvântul calendar, de la kalendarium, registrul, iar romanii îl scriau cu K, pentru că așa moșteniseră regulile scrierii de la predecesorii lor, etruscii. Nimic nu s-ar fi opus, așadar, ca limbile latine să folosească acea literă și altfel decât în împrumuturi savante sau recente precum kilogram, kilometru și kaki.
***
Fosta Securitate, retelele de informatori din mediul medical, planurile de masuri si „patrunderile informative”
Un raport al Securitatii Timisoara, trimis Departamentului Securitatii Statului, pe 26 mai februarie 1982, arata situatia operativa din unitatile sanitare. Raportul Strict Secret prezenta situatia supravegherii informative prin informatori, colaboratori si surse, precum si masurile care trebuiau luate pentru o supraveghere cat mai eficienta.
Pentru Securitate, reteaua de informatori nu era indeajuns de mare, trebuiau facute mai multe racolari. Obiectivul „Sanatate” beneficia de un plan de masuri care trebuiau indeplinite. Raportul, aflat intr-un fond documentar al CNSAS, dosar nr. 9684, vol. 1, ff 270 -273, arata ca, la aceea vreme, judetul Timis avea in evidente 668.067 de persoane, iar Directia sanitara a judetului dispunea „de 9630 de oameni ai muncii din care 1044 medicii, 223 farmacisti si 4893 personal de pregatire medie, restul fiind personal auxiliar dispersati in 13 spitale, cu sanatoriu balnear, doua leagane de copii, 57 crese, doua stationare de sanatate mintala si 12 policlinici”.
***
Andrei Pleșu s-a retras din viața publică de ceva vreme. Era sătul. Nu, n-o zic sarcastic. Din când în când, Internetul mai defulează ici-colo câte un video cu epoca de glorie a anticomunistului nostru. E plastic, înțeapă cu candoare, pălmuiește elegant și cam atât. În rest, trage după el ca pe un cadavru amenințarea comunismului. Un fel de jucărie pentru oameni bătrâni. Periodic, mai scoate câte o carte alături de amicul Liiceanu și morfolesc câteva idei aproximative, aleg niște formulări […]
***
Publicația infotimisoara.ro nu este cea mai mare publicație locală din România, dar vă garantăm că e cea mai corectă și independentă.
🔸SUSȚINE și tu, dacă poți, publicația InfoTimișoara –> https://www.patreon.com/infotimisoara