Asistăm la o frământare (firească și justificată) în țară, legată de măsurile de austeritate cerute de Guvernul Bolojan. Una din zonele unde se taie și se spânzură vizibil este Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de ministrul Cseke Atilla. I-am urmărit activitatea de o vreme și faptul că Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara i-a acordat în vară titlul de Doctor Honoris Causa (să nu uităm că a activat și ca ministru al Sănătății) a fost un bun prilej de a vorbi și despre un lucru care, cred, are o relevanță aparte: cum este să fii amghiar într-o funcție (sau mai multe) de mare importanță, în România de azi.
Faptul că UMF-ul timișorean a considerat de cuviință să dea cel mai înalt titlu pe care îl poate oferi unui fost misintru al Sănătății care a trecut lăsând urme clare și bune prin minister mi se pare de bun augur. Dar tot așa de mult m-a bucurat, bănățeancă fiind, și scriind de peste trei decenii despre minoritățile etnice și religioase din Banat și din Crișana, să auf vorbindu-se maghiară pe coridoarele Medicinei noastre. (Și, ca să fiu și mai explicită, în patriotismul local – atunci când te felicită și te pupă prof. univ. dr. Margit Șerban, atunci deja ai o decorație în plus la CV).
La ceremonia de decernare, după un admirabil Laudatio prezentat de prof. univ. dr. Dorel Săndesc, domnul Cseke Attila a declarat: ”Este o onoare pentru mine să primesc această distincție, pentru că vine pe de o parte din partea unei universități din Timișoara, și am un respect foarte mare pentru tot ceea ce înseamnă Timișroara, și vine dintr-un domeniu la care țin, pentru că prin mandatul de ministru al Sănătății, sigur, ai o tangență cu domeniul medical și evident, ca și persoană, atunci când primești o asemenea distincție, întotdeauna te gândești la ceea ce ai încercat să faci, ceea ce poate ai reușit să faci și ceea ceea ce e obligatoriu să faci de aici încolo, pentru că o asemenea distincție te obligă. Este și un mandat, este o sarcină dacă vreți de a servi în continuare”.
Să trecem și la interviul de după, care aduce note inedite despre unul dintre miniștrii aflați cel mai sub tir, din toate părțile, și în actualul guvern.
– Domnule ministru, spuneați, când ați preluat Sănătătatea, că era un gest de inconștiență din partea dumneavoastră. Vreau să vă întreb, privind retrospectiv, despre Ministerul Sănătății, care ar fi un lucru pe care ați fi dorit să-l faceți, și nu ați apucat să-l faceți?
– Poate cel mai important lucru pe care cred – nu numai eu – dar cred că ar fi important să-l facem în domeniul medical este acela de a avea o predictibilitate și o continuitate. Ne lipsesc aceste două atribute, dacă vreți. Atunci poți să faci o schimbare radicală. Sau reforme care sunt necesare, sau eficientizări în sistemul medical. Evident că miniștrii sunt diferiți, unii poate au performat mai mult, alții poate mai puțin… Și nu mă refer la persoana mea, că nu eu trebuie să vorbesc despre mandatul meu. Dar atunci când găsim un ministru care vrea să livreze, vrea să facă, își asumă niște răspunderi și niște atribuții și niște schimbări… Unele dintre ele sunt discutabile, câteodată poate dureroase, sunt tot felul de opinii și dezbateri care este foarte bine să fie în democrație. Ar trebui să avem o susținere pentru continuitate și pentru predictibilitate. Eu am fost onorat să fiu ministru al Sănătății, în primul mandat un an și opt luni. Nu vorbesc despre mandatul meu, nu e o nemulțumire în sensul în care n-am avut mai mult timp. Atât a fost, a avunt niște cauze, și așa mai departe. Dar, dacă ne uităm la alte țări, care reușesc să implementeze mai rapid și mai eficient niște lucruri, atunci vedem că miniștrii sănătății au un mandat, două mandate, trei mandate. Și iar, nu spun despre toți că toți merită.
– Mă întorc la ce spuneți. Cuvântul dat e predictibilitate. E un lucru abstract. Putem să mergem mai spre pământ, adică v-ați fi dorit cum această predictibilitate sau ce anume? Uitați, mă uit la cei cu care am făcut materiale, de aici de lângă noi. Plâng după o lege a sănătății nouă. Și un lucru pe care poate vi-l doriți pentru acum?
– Sunt lucruri care pot fi reașezate în sistem. Legea sănătății, sigur, are foarte multe carențe, foarte multe modificări de-a lungul timpului. Eu nu cred în varianta în care fiecare ministru sau mulți miniștri și-au dorit să aducă legea proprie. Trebuie mers la implementare. Poate o bucurie, dacă tot vreți. Nu m-am gândit niciodată la acest aspect – ce ar fi o nemulțumire. Nu am avut, în sensul acesta. Sigur, sunt multe lucruri care puteau fi făcute. Dar unul din lucrurile importante care au fost derulate în mandatul meu și care s-a finalizat cu contract de achiziție a fost achiziția celor șase elicoptere, care a fost un lucru extraordinar în 2011, într-un context bugetar dificil. N-am nemulțumiri. Toate cele șase elicoptere au venit după încheierea mandatului meu.
– Contează și cine le-a cerut.
– Dar am avut o mulțumire sufletească atunci când am văzut că, totuși, ele s-au achiziționat.
– Aveți 52 de ani, avem aceeași vârstă. Știu ce poate face un om până la 52 de ani. Sunteți maghiar. Un ministru maghiar, în mai multe ministere. Scriu pe vestul țării, am lucrat 10 ani la Oradea Press. Știu ce înseamnă naționalitățile pentru vestul țării. Cred că nu puteau exista multe lucruri bune fără ele. Cum ați simțit să fiți privit ca maghiar care a condus ministere în România? Ați simțit că puteți face o schimbare în bine față de felul în care sunt văzuți ungurii în România?
– Aici sunt două aspecte. În primul rând, un ministru, în Guvernul României, de etnie maghiară, cetățean român, are o dublă sarcină. Sigur, trebuie să livreze pentru țară, și trebuie să livreze și pentru comunitatea proprie. Intenționat nu vorbesc de electoratul propriu, vorbesc de comunitatea proprie.
– Dacă spuneți totuși de electoratul propriu, am văzut felul în care a ieșit UDMR pe Bihor anul trecut înainte de alegeri, dumneavoastră spunând că aveți alături oameni și din etniile sau religiile celelalte. Adică acoperiți toată paleta. Ceea ce mi s-a părut un gest extraordinar.
– Eu cred că una din valorile și frumusețile României (și asta nu este un slogan) este diversitatea. Valoarea diferită, tradițiile. Dacă vreți, și genetica. Dar multe altele, care ne diferențiază pe unii de ceilalți – este un câștig enorm pentru această țară. Dacă putem în continuare să valorificăm și mai mult și diferența de opinie, și diferența de cultură, și diferența de tradiții, de limbă, de orice, și să privim ca pe o valoare pe celălalt care este diferit de mine, pentru că toți suntem până la urmă diferiți, dar și etnic…
– Suntem snopi de particularități.
– Da. Acesta este un câștig extraordinar. Eu cred că, în ultimii ani, în această privință totuși noi am avansat ca și societate.
– Cu felul în care s-a votat masiv AUR, mă întreb dacă aveți dreptate…
– Da dar eu vorbesc de acceptarea ideii ca un etnic maghiar să fie ministru la un minister important.
– Chiar la două.
– Și are o dublă sarcină. Nu vreau să spun că e mai greu decât pentru un etnic român, dar ai și un alt tip de provocare. Pentru că, sigur, lumea se uită la tine, se uită la fiecare virgulă, la fiecare punct pe care îl pui, și este foarte bine, până la urmă te și responsabilizează, și te provoacă să fii cel mai bun, să nu greșești. Adică te și ajută, dar e o concentrare maximă pe tema aceasta. Și acum, dacă e să fac o legătură cu ceea ce s-a întâmplat astăzi, evident că atunci când un ministru etnic maghiar primește o asemenea distincție dintr-o comunitate, important e mesajul pentru persoana mea, e o onoare și o simt ca și persoană. Dar până la urmă totul se translarează și la nivelul comunității din care faci parte, și și acest lucru este important, să ne respectăm unii pe alții. Avem oameni valoroși în toate comunitățile, și acești oameni trebuie… iar, nu vreau să vorbesc despre mine, pentru că nu e atributul meu să vorbesc eu despre mine.
– Așadar feelingul e că ați reușit să aduceți plus valoare în imaginea față de maghiarii din România.
– Aici întotdeauna alții trebuie să dea verdictul sau rezultatul, dar eu cred că, prin ce a făcut UDMR în ultima perioadă, și s-a văzut și la toate alegerile care au avut loc, unde am avut nu numai comunitatea maghiară în spatele nostru la toate alegerile din ultimul an și jumătate, deci am fost printre puținii, câteodată unicii care ceea ce au susținut au și implementat, dar am avut și susținători din comunitatea românească, și acest lucru este important, înseamnă o acceptare a realității că până la urmă lucrurle mari și reformele și tot ceea ce trebuie făcut sunt făcute prin oameni. Noi nu trebuie să așteptăm de undeva de sus să vină să ne organizeze cineva – noi trebuie să ne organizăm. Statul noi suntem, cei care conduc un anumit domeniu sau altul, indiferent de cine este. Statul acesta nu vine de sus, statul se organizează de cei care sunt acolo să-și facă treaba.
Ramona Băluțescu
