Direcția de Evidență a Persoanelor din Timișoara va avea program extins sâmbătă și duminică, 17-18 mai 2025, pentru ca timișorenii să-și poată face actele de identitate înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.
Timișorenii care au buletinul expirat, pierdut, furat sau deteriorat pot obține un nou act de identitate chiar înainte de votul decisiv de duminică. Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara prelungește programul la sfârșitul acestei săptămâni, astfel încât cetățenii să-și poată exercita dreptul de vot.
„Măsura vine în sprijinul cetățenilor români care doresc să-și exercite dreptul de vot duminică, prin eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării celor deţinute anterior”, transmit reprezentanții primăriei.
Programul special va fi astfel:
Sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 08:00 și 16:00
Duminică, 18 mai 2025, între orele 07:00 și 21:00
Pentru cei care își depun cererea în aceste zile, Direcția a anunțat și termenele exacte de eliberare a actelor:
Cererile depuse pe 16 mai vor fi eliberate pe 18 mai.
Cele depuse pe 17 mai vor fi gata tot pe 18 mai.
Iar cererile înregistrate direct duminică, 18 mai, vor fi procesate și eliberate în aceeași zi.
Cei care vor informații suplimentare pot merge direct la sediul Direcției, pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 15, sau pot suna la 0256.969 (tastele 1-5-1). De asemenea, întrebările pot fi trimise și pe email, la adresa evpers@primariatm.ro.









