Facultatea de Arte și Design din Timișoara continuă parteneriatul de peste un deceniu cu orașul Mericourt, Franța, prin lansarea oficială a Parcului Internațional de Sculptură, proiect inițiat de prof. Cristian Sida și susținut de autoritățile locale franceze.
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara consolidează colaborarea internațională cu orașul Mericourt din Franța, începută în 2013, printr-un nou proiect cultural de anvergură: Parcul Internațional de Sculptură.
Inaugurarea oficială a parcului va avea loc săptămâna viitoare în cartierul ecologic Arboretum-La Gare din Mericourt, când vor fi amplasate primele două lucrări realizate de artiști români. Proiectul a fost inițiat în 2024 de prof. univ. dr. Cristian Sida, împreună cu domnul Serge Ternisien, și a fost susținut de Primăria Mericourt, prin primarul Bernard Baude, și de firma locală Rovis et Vasseur.
În cei peste 10 ani de parteneriat, au fost organizate nouă rezidențe artistice internaționale, care au inclus pictură, grafică, gravură, sculptură și tapiserie. Evenimentele s-au desfășurat atât la Mericourt, cât și în Aubusson – capitala mondială a tapiseriei – sub coordonarea prof. univ. dr. Cristian Sida.
Echipa artistică actuală care contribuie la Parcul de Sculptură este formată din lector univ. dr. Dan Visovan, doctorandul Toma Libotyan și prof. Cristian Sida, care are și rolul de organizator și traducător.
„Această inițiativă consolidează poziția internațională a Universității de Vest din Timișoara și a Facultății de Arte și Design, în contextul unei colaborări culturale europene de succes”, au transmis reprezentanții instituției.
Orașul Mericourt se află în apropierea orașului Lens, care găzduiește muzeul Louvre-Lens, considerat al doilea cel mai important muzeu Luvru din lume. Acest lucru adaugă proiectului vizibilitate și valoare pe plan internațional.