Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat, în exclusivitate pentru InfoTimișoara, că garantează pentru construirea stadionului „Dan Păltinișanu”, chiar dacă va fi nevoie de suplimentarea coparticipării instituției pe care o conduce.
„Nu e prima oară când o spun, dar Timișoara are nevoie de stadionul Dan Păltinișanu, atât pentru trecutul ei fotbalistic, cât, mai ales, pentru viitor, pentru ceea ce avem în plan să facem. Consiliul Județean are o cofinanțare de 5%, dar suntem dispuși să creștem procentul. Important este ca acest stadion să se facă. Și, vă garantez, că se va face”, a spus Alfred Simonis.
Declarația lui Alfred Simonis vine după ce premierul Ilie Bolojan a precizat că, pentru proiectele de interes local, autoritățile orașului respctiv vor trebui să cofinanțeze cu până la 25% din valoarea investiției.
„Avem mai multe stadioane în România, despre care fiecare localitate, fiecare oraș mare, spune că este o prioritate pentru el. Perfect. Atunci cred că am putea introduce un program în care, să spunem, în funcție de capacitatea ta administrativă, deci de bugetul pe care îl ai – ai bugete mari, contribui mai mult, ai bugete mici, contribui mai puțin -, aceste proiecte se fac după o cofinanțare și de către primăria respectivă. Pentru că dacă e un proiect important pentru voi, înseamnă că nu vreți să vă vină totul gratuit de la guvern, ci sunteți și voi dispuși să puneți, nu știu, 15%, 20%, 25% din bani, da?”, a spus Ilie Bolojan.
Șeful Executivului consideră că prin această măsură, autoritășile locale vor fi mai atente la oportunitatea investiției.
„Sunt convins că primăria, nu vă dau nume de oraș, se va gândi foarte bine dacă stadionul vrem să fie de 30.000 de locuri sau de 12.000 de locuri. Avem stadioane în România care nu s-au umplut niciodată de când sunt finalizate, în care primăriile s-au angajat că vor duce utilitățile, nu le-au dus, le-a dus tot statul. (…) În momentul în care ai o răspundere, ceea ce se întâmplă peste tot, atunci te gândești foarte bine: chiar îmi este necesar? Da. Cât mi-e de necesar, adică și ca intensitate, și ca mărime? Şi, credeți-mă, primăria atunci își dimensionează corect solicitarea!”, a explicat, ieri, Ilie Bolojan în prima sa conferință de presă ca prim-ministru.
Pe 24 februarie, reprezentanții SMZ Impex din Cluj-Napoca au demarat lucrările de demolare a vechii arene, contract pe care l-a câștigat în urma unei oferte de 12 milioane de lei și un termen de execuție de 8 luni.
În luna mai a acestui an, Compania Națională de Investiții a desemnat câștigătorul licitației pentru construirea stadionului „Dan Păltinișanu”. Este vorba despre asocierea dintre CON-A Operations, Prodesign Engineering & Construction, Con-A, Con-A Productions. Atribuirea contractului a fost contestată de firma Concelex, însă solicitarea acesteia a fost respinsă la jumătatea acestei luni și se așteaptă expirarea perioadei pentru recurs.
Proiectul prevede constuirea unei noi arene, care va avea capacitatea de 32.019 locuir, al doilea cel mai mare stadion al țării, după Național Arena. Consturile lucrărilor sunt estimate la aproximativ 140.000.000 euro.













