De ar fi western, aș sta cu un Colt vechi, acum, cu butoiaș prăfuit și șase șcătule pentru gloanțe, l-aș roti, aș ținti și aș vedea ce iese. Dar e o bătălie modernă, legată de știință, cea despre care vorbesc cu Ada Roseti, fondatoarea lui „Games of Science”, care va avea o nouă ediție la Timișoara, săptămâna viitoare. Dar senzația despre dificultatea alegerii rămâne, cu șase gloanțe în butoiaș, cum Ada mi-a dat măcar tot atâtea replici memorabile, din care să pot scoate un titlu de articol, încât să nu știu ce să aleg.
Hai să facem o chestie: le pun pe acestea șase aici, văd mai încolo ce titlu aleg, dar să pornim prin a le vedea, chintesență a unei munci admirabile, care face ca vorbele astea importante, „cercetare” și „vizibilitate” să ajungă ca scrijelite pe un copac, într-o inimă cu săgeată: „cei pe care îi văd sunt dedicați, curioși, generoși, implicați”, ”„se face cercetare de înaltă clasă în România, din păcate nu știm de ea”, „când i-am întrebat pe alumnii noști ce e Games of Science, 97% dintre ei ne-au spus că e o comunitate”, „avem prea puțini cercetători care sunt deschiși dialogului cu publicul, cu societatea”, „avem prea puține modele pentru tineri și prea puțini oameni care să își facă munca asta fascinantă publică și deschisă”, „o societate modernă, democratică, nu pune știința dincolo de ziduri groase și uși încuiate”.
Recitesc. Cam agresivă treaba până aici – gloanțe, scrijelituri pe copaci. Dar, credeți-mă, ca om implicat în cercetare și în popularizarea științei, sunt exasperată de luptele ce încă sunt de dat, la noi, pentru a se explica de ce Pâmântul nu e plat, de ce vaccinurile ajută și de ce apa… oh, dar să nu intrăm în politică… Așa că… Nu doar viața e o luptă, cum zice Coșbuc, ci și știința. Și, de ai știință pe raft (ceea ce e foarte util), trebuie să o și explici. Și să te faci înțeles. Că altfel iar ajungem la… Of, nu, fără politică… Doar luăm ideea asta, că știința nu trebuie să șadă în turn de fildeș, ci să fie înțeleasă. De aici, ideea cu Șeherezada, din text. Care nu-i place prea tare Adei – o să vedeți de ce.
Am fost anul trecut la Games of Science, în Timișoara, am făcut parte din juriu. Voi fi și anul ăsta. Cum… povestea se întâmplă în România, vreau să adaug ceva, înainte de dialogul cu Ada, ca să fie folositor celor care se gândesc să participe anul acesta: primul lucru pe care l-am întrebat, când am auzit de chestia asta, anul trecut, a fost: „dar e pe bune concursul, da?” Că și asta e apăsător, în România, pe lângă tâmpenia celor ce neagă știința: impostura unora dintre cei care trebuie să decidă/jurizeze/categorisească. Am fost asigurată că va fi „pe bune”. Și a fost. Și am încredere că așa va fi și anul ăsta. Așa că… Go for it! Încolonarea, vă înscrieți pe www.gamesofscience.org, vă așteptăm cu drag!
*
– Lucrezi cu tineri cercetători, avizi a-și arăta lumii proiectele. Ce concluzii ai până acum despre cercetarea românească academică – se poate face și cu bani puțini? Nu stăm deloc bine la bănuții alocați cercetării, din ce am văzut în statistici. Și totuși, ce vezi de la tineri?
– Cei pe care îi văd la Games of Science sunt un grup auto-selectat de studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători tineri. Ei vin la training și la concurs pentru că vor să vorbească despre cercetările lor, pentru că le place cercetarea, o consideră importantă, sunt mândri de ceea ce fac. De aceea probabil m-am întâlnit doar cu tineri cercetători admirabili și extraordinari. Cei pe care îi văd sunt dedicați, curioși, generoși, implicați, mă fac să am speranțe pentru viitor, să cred că lucrurile vor merge tot mai bine, la noi și în general. Majoritatea fac cercetări în mediu universitar, majoritatea au fost expuși la cercetare nu doar românească, au fost în programe Erasmus sau au participat la proiecte internaționale. Ca să răspund la întrebare: se face cercetare și cu bani puțini, mai ales acolo unde la banii puțini de la noi se adaugă finanțări și colaborări internaționale, când accesul la informație și date e deschis. Se face cercetare de înaltă clasă în România, din păcate nu știm de ea și, în loc să ne bucurăm de cei care chiar fac o treabă bună și să cerem să fie finanțați mai bine, ne grăbim să îi criticăm și să le cerem mai mult, cu resurse mai puține.
– Pune-te în pielea cuiva care vorbește cu o persoană de vârsta liceului, cu rezultate bune la învățătură dar care nu știe mai nimic despre „cum devine chestia” cu cercetarea academică – cum i-ai putea explica treaba asta? Adică ce face, pe linia asta, cineva care trece de o licență, de un masterat, și sau face un doctorat, sau un post-doc, sau ajunge cercetător în cadrul unei universități. Adică ceva de cenul… ”Dar există ceva și după învățare?”
– Cred că e foarte greu să explici unui elev de liceu azi de ce merită să meargă la facultate, să facă un masterat, un doctorat și să facă mai apoi cercetare. Dar principalul motiv pentru care așa stau lucrurile, e pentru că trăim într-o lume în schimbare, în care nu mai știm foarte bine ce ne rezervă viitorul. Dacă încercăm să le arătăm ce perspective au, riscăm să le arătăm un peisaj mai puțin divers și fascinant decât cel prin care ar putea ajunge să călătorească. Inteligența articificială, tehnologiile cuantice, biotehnologia sunt doar câteva dintre domeniile care ar putea schimba fața lumii în mai puțin de o generație. Cred că ce le putem oferi elevilor de liceu e ocazia de a ne vedea pe noi, cei care implicați în știință și cercetare, cât suntem de pasionați de ceea ce facem. Să le împărtășim din motivația noastră, curiozitatea și fascinația pentru lumea ăn care trăim, ca să îi inspirăm.
– Ai fi amabilă sa explici… în 30 de secunde… scrise… formatul ideii tale de ”Games of Science”?
– La Games of Science participanții vin la un training de comunicare publică, de „public speaking”, pe teme legate de cercetările pe care le fac. Ce îi aduce aici diferă, unii se pregătesc de o susținere în fața unei comisii, alții se duc la conferințe, alții pur și simplu vor să aibă mai multă dezinvoltură în momentele în care vorbesc în fața unui grup mai mare, fie ei colegi, prieteni sau necunoscuți. Ce le oferim noi e un exercițiu în învățare între egali, o șansă de a vedea cum funcționează colaborarea pentru îmbunătățirea unor competențe, care, de data asta, se întâmplă să fie în jurul ideei de comunicare publică. Ei vin să învețe să vorbească în public și pleacă parte a unei comunități deschise unui dialog cu publicul larg și colaborării interdisciplinare deopotrivă. Când i-am întrebat pe alumnii noști ce e Games of Science, 97% dintre ei ne-au spus că e o comunitate în primul rând, și abia apoi un training sau un concurs. Concursul la care participă devine, în acest context, doar o ocazie de a pune în practică ce au învățat, un joc în care să se testeze și din care să învețe, din nou, unii de la alții.
Ce m-a determinat pe mine să pornesc acest proiect a fost realizarea faptului că avem prea puțini cercetători care sunt deschiși dialogului cu publicul, cu societatea, deci avem prea puține modele pentru tineri și prea puțini oameni care să își facă munca asta fascinantă publică și deschisă. Și o societate modernă, democratică, nu pune știința dincolo de ziduri groase și uși încuiate.
– Dă-ne și un strop de istorie a fenomenului.
– Anul acesta, Games of Science a ajuns la a patra ediție. Prima a avut loc în primăvara lui 2022, cu toate cele șase ediții „locale” având loc online, pentru că eram la finalul pandemiei și încă încercam să reducem la maximum întâlnirile față în față. Cu sprijinul British Council am realizat parteneriate cu mai multe universități din România și așa am ajuns la primii participanți. Finala, care a avut loc la București, a fost prima oară când ne-am întâlnit o parte dintre concurenți față în față. Din acea primă ediție au rămas alături de noi, ca traineri și membri ai echipei de bază: Andrada Balmez, câștigătoarea primei ediții a Games of Science; Laura Hroștea, al cărei entuziasm ne-a cucerit, Carmen Nicolae, care a fost în echipa acestui proiect din prima zi și este acum project managerul Games of Science și Florentina Pîslan, care s-a alăturat echipei in 2023.
De fapt, din acea primă ediție au rămas în comunitate mai multe persoane, cu care continuăm să colaborăm, și care ne ajută cu pregătirea edițiilor locale. Asta ne-a arătat că, dincolo de concursul de prezentări publice organizat ca un campionat de tenis, cu runde eliminatorii care încep de la 15 secunde, dincolo de trainingurile făcute să deschidă gustul pentru interacțiuni cu publicul pe teme legate de știință, Games of Science este și crește o comunitate de cercetători care lucrează, învață și comunică împreună. În anii trecuți am avut câștigători din Cluj-Napoca (Andrada Balmez, masterand în biostatistică), din București (Florin Teleanu, doctorand în fizică cuantică) și din Iași (Otilia Pintilii, studentă la bioinginerie medicală). În fiecare an am avut cel puțin o ediție online, pentru a putea permite participarea tinerilor studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători din toată țara, din orașe în care nu am ajuns, dar și de la universități din străinătate. Avem acum comunități mari și active în București, Cluj-Napoca și Iași și lucrăm alături de voluntarii noștri pentru a crește comunitățile din Timișoara, Brașov sau Sibiu.
– Tu ești din București. Chiar dacă ideea ta (înțeleg că preluată din circuite internaționale de concursuri – tu fiind prima care a aplicat-o în România) e superbă – că eu încă am tendința să încep cu o odă ție, de câte ori aud de Games of Science – ca pentru orice sămânță mai trebuia și sol prielnic. Adică să mergi, să bagi o scobitoare în soneria unor universități din afara Bucureștiului, să spui cine ești și ce vrei. Ai trecut de etapa asta, ideea a prins, dar tot ai nevoie de colaboratori locali. Pentru Timișoara lucrezi cu Universitatea de Vest (cel puțin anul trecut, când ne-am cunoscut, deja așa era, și așa e și anul ăsta). Cum ai simțit interesul celor de la universitatea mea pentru ce faci, cum ai găsit ICAM-ul (Institutul de Cercetări Avansate de Mediu), ce feedback ai despre cum curge povestea dinspre UVT spre celelalte universități timișorene? Și ați implicat și Academia? Că nici instituția aceea nu e doar un hangar de dinozauri.
– Ideea de a antrena cercetătorii să poată și să vrea să comunice mai mult și mai bine cu publicuri diverse nu e nouă. De fapt e veche cât știința (științele). Dar în ultimii 40 de ani a prins un context nou și a devenit o știință interdisciplinară în sine. Și am pornit de la nevoia asta pe care am identificat-o acum mai bine de 10 ani, pe vremea când lucram la biroul local al Discovery Channel și am pornit un proiect, împreună cu Ministerul Educației, numit Școala Discovery, care voia să informeze dar mai ales să inspire tinerii să urmeze cariere în domeniul STEM. Și atunci am văzut că noi nu prea (mai) avem oameni de știință vizibili pentru publicul larg. Așa că am căutat, am lăsat ce făceam și am ajuns la științele educației (acolo e casa mea științifică) și la felul în care pot fi antrenați oamenii de știință să devină și comunicatori de știință. Proiectul Games of Science e însă, pentru că tot ne plan soluțiile românești, integral dezvoltat aici, în Romania.
Cu Universitatea de Vest am avut o colaborare exemplară. Nu doar am fost sprijiniți cu entuziasm, în special de prorectorul Mădălin Bunoiu, care a fost un adevărat ambasador al proiectului (are și un tricou care atestă asta), dar a făcut ca și cei din jurul lui să înțeleagă valoarea pe care o aducem, nu doar prin trainingul și concursul pe care le oferim, ci și prin comunitatea pe care o construim. În plus, anul trecut am fost unul dintre primele evenimente găzduite de ICAM și asta ne-a dat sentimentul că facem și noi, echipa Games of Science, parte din istoria acestui Institut.
Cu Academia nu am luat legatura până acum, pentru că focusul nostru sunt cercetătorii tineri, la început de carieră. Ei sunt mai ușor de convins și au în față mai mulți ani în care să comunice cu publicul. Lucrăm cu universitățile, cu institutele de cercetare. Mă tem că, până una alta, suntem prea mici și prea neserioși pentru a discuta cu Academia.
– Zi-ne și dinspre ce vii tu, ce valori ai, de ce știință și nu… kiwi altoit? Ups, și asta e tot știință. Și totuși, cum de ai ajuns să fii „Seherezada științei”? Pentru că asta e ce faci – sprijini și îndemni pe alții să-și spună frumos povestea.
– Ce ne mână pe noi, cei împlicați mai mult sau doar ocazional, în Games of Science? În primul rând pasiunea și fascinația pentru științe, pentru felul în care ele funcționează pentru a explica lumea în care trăim fără să-i umbrească nimic din frumusețea ei. În al doilea rând dorința de a împărtăși atât această fascinație, cât și momentele de „aha” intelectual, cele în care am înțeles mai bine un concept sau o ecuație. Și nu în ultimul rând covingerea că împreună suntem mai buni. Mulți am venit în această comunitate convinși că trebuie să ne dezvoltăm pe noi, să fim mai buni individual, și am ajuns să înțelegem că cel mai bine învățăm împreună, că un grup de traineri, de exemplu, e mai bun, pe termen lung, decât cel mai bun profesor. Și asta facem, învățăm împreună, traineri, voluntari, participanți, și încercăm să transmitem asta și celor din jur. Când ai văzut că, în grup, găsești soluții mai bune decât cele oferite de un expert, atunci când lucrează în izolare, vrei să spui asta mai departe.
Eu am venit în zona educației dornică să îi ajut pe alții să comunice mai bine despre știința pe care o fac. Am ajuns însă la concluzia că, înainte de comunicare, e importantă conectarea între noi. Și asta fac acum, conectez oameni animați de valori similare, pentru a putea schimba lumea împreună. Nu Șeherezada, Ioana d’Arc am fost aici!
Despre mine: am un master in Chimie Anorganică de la Universitatea din București de secolul trecut, dar nu am lucrat în domeniu niciun pic. Am fost jurnalist, am lucrat la Pro FM și Pro TV, apoi m-am mutat în funcții de management, la TVR și apoi la biroul local al Discovery Channel. Din 2018 am revenit in universitate, cercetez științific ceea ce fac (inclusiv Games of Science, care are la baza foarte multe soluții „evidence based”) și mă pregătesc să îmi susțin lucrarea de doctorat în științele educației, cu o temă legată, evident, de învățare și comunicare.
*
Dincolo de ce am vorbit cu Ada Roseti despre toată treaba asta, care mie îmi pare deosebit de utilă și de faină, pe linia popularizării științei și îndemnării tinerilor spre cercetare, vreau să adaug două lucruri. Unul e aproape ca un banc, deși s-a întâmplat real. Al doilea… e ceva între o părere, o felie de speranță și un crez personal.
Așa… Vara trecută, dând cu subsemnatul la o poliție comunală (fac și d-astea, ca jurnalist, cum cerusem deschiderea unui caz penal pe distrugerea unui monument), polițistul de acolo, om cu facultate, tânăruț, mă întreabă: – Studii? – Post-doc. (Zic post-doc, că nu mă întrebase de studii absolvite, așa că am zis ce era pe rol). – Adică? – Post-doctorat. – Adică aveți facultate? (Îmi mușc buza de jos, lângă mine e doamna cu care venisem, fost cadru didactic la Politehnică, zâmbește și ea mărunt). – Da, am, să trăiți – asta e puțin mai sus…
De ce am povestit asta? Există și ceva mai sus. Masteratul e la ordinea zilei, azi. Dar tienrii ce vor să ducă mai departe o idee e fain să meargă și la doctorat. Apoi să vadă de există substanță și pentru cercetarea post-doctorală. Sunt idei minunate ce pot rodi, așa!
Iar partea de mai-puțin-banc e asta, un răspuns pe care îmi doresc să-l dau și eu la o întrebare pusă Adei Roseti. Da, se poate face cercetare și cu bani mai puțini. Punțile dintre idei nu țin mereu de bani. Important e să îți cunoști subiectul extrem de bine, și la nivel academic, și dinspre unghiul social, și ai o idee clară despre ce se poate schimba în mai bine, în mai înalt, să găsești un mijloc să faci asta! Eu mi-am găsit casa ideilor la UVT, ținând mereu o privire peste gard, spre UMF, și colaborând cu ei, dar știu oameni ce fac asta la toate universitățile de stat timișorene, și cred în munca lor. Dar, așa cum spune Ada, important e nu doar să clădim la feliuțele noastre, ci să știm și cum să unim plauri, cu colegii, și să și vorbim lumii despre ce facem, pentru un mâine ceva mai bun, ceva mai ferit de… bătaia unui Colt cu șase gloanțe, de atins, tandru, la șold, când încă se spune că… Pământul nu e rotund…
Ramona Băluțescu
Sursa foto: Alex Calotă & Bogdan Croitoru
