Vineri am scris că uneori ai nevoie doar ca să supravețuiești în ziua aia.
Și după aia am șters.
N-am știu cum să explic că o auzit bunica de la cineva că se dau ajutoarele pentru persoanele cu handicap și pentru sărmani și m-o trimis la primărie să întreb, că ÎI DREPTU’ MEU!
De obicei chestiile astea se anunțau ori la televizor, ori la radio, ori în ziar. Noa, noi am auzit de la un vecin.
Bun, am ajuns la primărie, 50.000 de oameni afară, am zis că sun.
Sun, zice doamna MERI REPEDE CĂ LA 1 SE TERMINĂ.
Da’ înainte fă-ți copie după certificatul de handicap și buletin.
Înainte erau liste cu beneficiarii, acuma nu mai îs, bănuiesc că-s greu de făcut 10 liste cu 1.000, maxim, de oameni.
Ajung acolo, după inspecția tehnică făcută de o doamnă care se ocupă cu țipatu’ la oameni, gen CE GRAD AI? DA’ DE CE? CĂ NU ARĂȚI, mi-o zis bine, ia-ți pachetu’.
Pachetu’ de minim 30 de kile. Puteau să aibă un om să te ajute măcar să-l încarci.
Înăuntru mai erau minim 300 de pachete.
Io-s curioasă.
De ce o trebuit să mă grăbesc să le iau la 1 că se termină?
Pentru că nu știe nimeni că se dau?
Ce se face cu alea 300 de pachete de minim 30’j de kile care rămân?
Și de ce nu s-o anunțat nicăieri că se dau?
HA?
Apropo! LA NOI AICI SE DAU PACHETELE DE LA UNIUNEA EUROPEANĂ!
P.S. daacă mai prindeți.
*Nota Redacției: Da, e chiar Ioana Laura Florescu, fata al cărei caz a iscat revoltă în online și a schimbat o lege în România. Este colega noastră și scrie, în stilul ei caracteristic, rubrica „Jurnalul Ioanei”.
Urmăriți-o, citiți-o, o să vă placă.
Ioana e scriitoare, își vinde cărțile sau le dă gratis. Demnă, făcând haz de necaz, aducându-ne zâmbetul pe buze, duce o luptă continuă cu o boală nemiloasă. Una care, din păcate, nu are leac. Doar tratament pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Un tratament foarte scump, dealtfel.
