Minivacanța de Paște s-a încheiat, atât pentru bugetari cât și pentru angajații din domeniul privat. Elevii se vor întoarce și ei la cursuri mâine, 19 aprilie, pentru ultimul modul din acest an școlar.
- Următoarea minivacanță este programată peste două săptămâni, deoarece ziua de 1 mai, care este nelucrătoare, cade într-o zi de luni.
- Apoi, pe 1 iunie (joi, Ziua Internațională a Copilului), va fi o altă minivacanță până pe 5 iunie (luni, a doua zi de Rusalii), guvernul a declarat liberă și ziua de 2 iunie (vineri), pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.
- În august, va fi o pauză de 3 zile, între weekend și ziua de 15 august (marți), care este Ziua Adormirii Maicii Domnului, ziua d eluni fiind liberă pentru bugetari.
- În plus, mai sunt prevăzute 4 zile libere în ultima parte a anului: 30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei, 1 decembrie (vineri) – Ziua Națională, 25 decembrie (luni) – Crăciunul și 26 decembrie (marți) – a doua zi de Crăciun.










