Ieri, 17 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în urma nerespectării regimului legal de viteză sau efectuării manevrei de depășire în mod necorespunzător.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-20:00 în zonele cu risc ridicat de accidente din Timișoara.
Polițiștii au desfășurat activități de monitorizare a traficului rutier pe principalele intrări în municipiul Timișoara și în localitățile din zona periurbană.
Pe durata acțiunii, polițiștii au legitimat 141 de persoane, au controlat 134 de autovehicule și au efectuat 37 de teste cu aparatul etilotest și 7 teste cu aparatul drugtest. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.180 de lei.
Dintre acestea, 65 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Polițiștii au reținut în vederea suspendării 2 permise de conducere pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și pentru alcool și au retras 1 certificat de înmatriculare. În plus, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.
Polițiștii rutieri au transmis că vor continua activitățile de verificare în trafic, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Asa ar trebui sa arate o zi obisnuita la brigada rutiera, nu o actiune extraodinara anuntata in presa…