1387: Petru Mușat, domnul Moldovei, recunoaște suzeranitate poloneză.
Deoarece Lațcu (Laszlo ← Ladislau ← Vladislav domn al Moldovei iulie 1368 – 1375) nu a avut copii, Petru al II-lea, fiul Margaretei Mușata, numit și Petru Mușat, succede la tron fiind nepotul de soră al acestuia.
A fost în bune relații cu regele Poloniei, Vladislav al II-lea Iagello. În 1387, în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci printr-un act omagial făcut la Liov, Petru a recunoscut suzeranitatea acestuia.
Petru al II-lea a extins teritorial Moldova mult spre sud. Lui i se atribuie construirea Cetății Sucevei, unde va stabili scaunul domnesc al Moldovei. A construit mănăstirea Bistriței. Cetatea și Mănăstirea Neamțului, biserica Mitropoliei din Suceava și a sprijinit construirea mănăstirii dominicanilor de la Siret, ctitorită de mama sa. (Poza de jos este imaginară, nu se știe cum arăta omul ăla)
1580: Sir Francis Drake se întoarce în Anglia după o călătorie în jurul lumii pe mare care a durat trei ani.
Francis Drake s-a născut în 1540 în Crowndale în apropierea orașului Tavistock (comitatul Devon), într-o familie săracă de agricultori protestanți. A fost primul născut din cei 12 copii a lui Edmund Drake (1518-1585) și ai Mariei Mylwaye. A primit numele nașului său Francis Russel, al II-lea conte de Bedford. În timpul revoltelor catolice din 1549 familia a fost constrânsă să se refugieze în Kent.
La vârsta de 12 sau 13 ani se îmbarcă pe o navă comercială modestă și astfel începe cariera sa de marinar. Petrece începutul carierei în dificilele ape ale Mării Nordului, iar comandantul său este așa de mulțumit de conduita sa și impresionat de inteligența sa, încât îi lasă moștenire corabia. La moartea căpitanului navei, preia comanda ambarcațiunii. Avea 20 de ani. La 23 de ani face prima sa călătorie în Lumea Nouă, cu o flotă deținută de familia Hawkins din Plymouth, în compania verișorului său sir John Hawkins.
În 1577 Drake este trimis de regina Elisabeta I într-o expediție împotriva spaniolilor, de-a lungul coastelor Americii de Sud ale Pacificului.
A plecat în 15 decembrie, la bordul navei Pelican împreună cu alte patru nave și 164 de oameni.
La 26 septembrie 1580 Drake a aruncat ancora la Plymouth, Anglia cu 59 de supraviețuitori la bord. Nava era plină cu condimente și cu comorile spaniole capturate în America de Sud. Jumătatea din pradă care a fost oferită reginei, depășea veniturile coroanei pentru tot anul 1580. Drake a fost sărbătorit ca primul englez care a efectuat circumnavigația pământului.
În 4 aprilie 1581, Elisabeta I a Angliei a urcat la bordul vasului Golden Hind, care se afla la Depford și i-a cerut diplomatului francez monsieur Marchaumont să-l ridice la rangul de cavaler pe Drake; Marchaumont se afla în Anglia în vederea negocierilor căsătoriei reginei Elisabeta cu fratele regelui Franței, François, Duce de Anjou. Implicarea unui diplomat francez la înălțarea la rangul de cavaler a lui Drake, a dus la sprijinul politic implicit al francezilor față de acțiunile lui Drake. În septembrie 1581, Drake a devenit primar al orașului Plymouth și în același an a fost ales membru în Parlament pentru o circumscripție necunoscută (poate Camelford), apoi în 1584 a reprezentat Bossiney, iar în 1593 a reprezentat Plymouth.
În 1585 a izbucnit războiul între Anglia și Spania. Drake a plecat în Lumea Nouă, a prădat portul Santo Domingo și a capturat Cartagena de Indias. În 6 iunie 1586, în timpul călătoriei de întoarcere, a atacat fortul spaniol San Augustin, în Florida spaniolă. Aceste atacuri l-au încurajat pe Filip al II-lea al Spaniei să planifice o invazie a Angliei.
Drake a fost vice-amiral la comanda flotei engleze (sub ordinele Lordului Howard of Effingham) când englezii au învins Armada spaniolă în 1588. În timp ce flota engleză urmărea Armada în sus pe Canalul Mânecii, Drake a capturat galionul Rosario împreună cu căpitanul său Pedro de Valdés și echipajul său. Galionul transporta fondurile necesare pentru finanțarea armatei spaniole ce lupta în Țările de Jos; Drake a găsit 55000 de ducați de aur, ce reprezentau solda soldaților.
Drake și-a continuat cariera de navigator și după ce a trecut de cincizeci de ani. În 1595 a eșuat în încercarea de a cuceri portul Las Palmas, iar după o campanie dezastruoasă împotriva Americii spaniole, unde a suferit o serie de înfrângeri, a atacat fără succes San Juan din Porto Rico și a pierdut bătălia de la San Juan. Tunarii de pe vasul spaniol El Morro Castle, au tras o ghiulea în cabina de pilot a lui Drake, dar acesta s-a salvat. Câteva săptămâni mai târziu, în ianuarie 1596, moare de dizenterie când avea aproximativ 55 de ani, în timp ce era ancorat în Portobelo, Panama, unde câteva galioane spaniole încărcate cu comori se refugiaseră. După moartea lui Drake, flota engleză s-a retras.
Înainte de a muri, Drake le-a cerut oamenilor săi să-l înmormânteze îmbrăcat în armura sa. El a fost înmormântat în mare, într-un sicriu de plumb, în apropiere de Portobelo.
În Marea Britanie multe locuri poartă numele lui Drake, în particular la Plymouth, Devon, unde se află baza navală HMS Drake și Insula lui Drake. Un sens giratoriu se numește Drake Circus și un mall în apropierea sensului giratoriu, are același nume. O reproducere a navei sale Golden Hind, se află pe Tamisa, la Londra și o alta, în portul Brixham. În Statele Unite în Marin County, California se află Drakes Bay, Sir Francis Drake Boulevard și liceul San Anselmo California. Un complex hotelier pe Union Square, în San Francisco, îi poartă de asemenea numele. În Insulele Virgine Britanice, se află canalul Sir Francis Drake.
1905: Albert Einstein publică a treia lucrare a sa din acest an, „Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”, introducând teoria relativității restrânse.
Teoria relativității restrânse, dezvoltată de Albert Einstein în 1905, este un concept fundamental în fizică care schimbă modul în care înțelegem spațiul, timpul și mișcarea. Iată o explicație simplificată a principalelor idei:
1. Toate legile fizicii sunt aceleași pentru toți observatorii care se mișcă uniform unul față de celălalt, fără accelerație. Adică, dacă tu stai într-o mașină care se deplasează la o viteză constantă, legile fizicii arată la fel de valabile pentru tine ca și pentru cineva care stă pe loc.
2. Toate mișcările sunt relative: Nu există un „punct fix” în Univers în raport cu care să măsurăm mișcarea. Totul depinde de perspectiva ta.
Imaginați-vă că sunteți pe un aeroport, deci într-un punct fix, și trageți un glonț spre un avion care se îndepărtează de dumneavoastră.
Dacă măsurați viteza glonțului veți constata că acesta se mișcă cu viteza de, să spunem, 220 km/oră.
Dacă însă viteza aceluiași glonț este măsurată din avionul care merge în aceeași direcție cu a glonțului, avionul având tot viteza de 220 km/oră, viteza măsurată va fi egală cu 0, deci din perspectiva celor din avion glonțul stă nemișcat în aer, ca prostul. Sau, dacă avionul merge cu viteza de 200 km/oră, din avion veți vedea glonțul trecând încet pe lângă dumneavoastră cu viteza unei biciclete.
3. Constanța vitezei luminii: Viteza luminii în vid (c) este o constantă universală care este aceeași pentru toți observatorii, indiferent de viteza cu care se mișcă ei. Asta înseamnă că, indiferent de cât de rapid te miști sau în ce direcție, viteza luminii va rămâne mereu la c.
Imaginați-vă un tren care trece printr-o gară cu viteza de 100000 de kilometri pe secundă. Trenul este din sticlă, așa că puteți vedea ce se întâmplă înăuntru.
Dumneavoastră stați acolo și vă uitați la un om care a pornit din ultimul vagon și merge spre primul.
Dacă măsurați viteza acelui om veți constata că față de dumneavoastră el se mișcă cu viteza trenului la care se adaugă viteza sa prin tren.
Adică cele două viteze se adună. Dacă merge invers, de la primul la ultimul vagon, vitezele se scad una din cealaltă.
În cazul luminii însă nu se întâmpla la fel, viteza luminii nu se adună cu viteza trenului. Presupunând că omul din tren aprinde o lanternă în exact aceeași fracțiune de timp cu dumneavoastră, raza lui de lumină va ajunge la țintă exact în același moment în care ajunge și a dumneavoastră, chiar dacă unul se mișcă și altul stă pe loc, iar bunul simț ar ne spune că luminba celui din tren ar trebui să ajungă la țintă cu 1/3 secunde mai repede.
4. Dilatarea timpului: Atunci când te miști cu o viteză foarte mare în raport cu altcineva care stă pe loc, timpul tău începe să treacă mai încet în comparație cu cel al persoanei care nu se mișcă. Cu cât te apropii mai mult de viteza luminii, cu atât timpul tău trece mai încet.
De exemplu, imaginați-vă că aveți un frate geamăn.
Dumneavoastră plecați în cosmos, cu o rachetă care zboară cu o viteză apropiată de cea a luminii (~300000 km/secundă), iar el rămâne pe Pământ.
La întoarcere veți constata că sunteți mai tânăr decât fratele dumneavoastră, deoarece pentru dumneavoastră timpul a trecut mai încet. Sau, putem să facem experioență cu două ceasuri, la întoarcere unul din ceasuri, cel care a zburat cu viteza luminii, va arăta că a trecut un timp mai scurt decât cel care a stat pe Pământ.
5. Contracția lungimii: Obiectele care se mișcă la viteze foarte mari se contractă în direcția mișcării lor, din perspectiva unui observator care stă pe loc. Cu alte cuvinte, ele par mai scurte în direcția mișcării. Acest efect se numește „contracția lungimii”.
Ca să înțelegeți mai bine “contracția lungimii” aduceți-vă aminte de sunetul unei locomotive care se apropie de dumneavoastră. Sau puneți un prieten să treacă pe lângă dumneavoastră în timp ce claxonează.
Pe măsură ce locomotiva sau prietenul cu mașina se apropie frecvența sunetului crește, adică acesta devine tot mai ascuțit, iar pe măsură ce se depărtează frecvența descrește, adică devine mai gravă. Chestia asta se întâmplă din perspectiva dumneavoastră, cel care stați, pentru că ăla din mașină sau din locomotivă aude mereu același sunet, la fel cum pentru cel care zboară cu racheta aceasta rămâne tot timpul la aceeași lungime.
Dacă ne gândim puțin vom constata că este ceva destul de simplu de explicat, și în cazul vitezelor mici (“Efect Doppler”) și în cazul vitezelor apropiate de viteza luminii („Efect Lorentz”). Doar că nimeni nu s-a gândit înaintea lui Einstein și a lui Doppler la lucrurile astea.
În ambele cazuri lungimea variază din perspectiva observatorului, fie că este lungimea fizică a unui obiect, fie că este lungimea de undă a sunetului sau a luminii.
1953 – Se încheie raționalizarea zahărului în Regatul Unit.
Raționalizarea a fost introdusă temporar de către guvernul britanic de mai multe ori în timpul secolului al XX-lea, în timpul și imediat după un război. La începutul celui de- al Doilea Război Mondial în 1939, Regatul Unit importa 20 de milioane de tone de alimente pe an, inclusiv aproximativ 70% din brânză și zahăr, aproape 80% din fructe și aproximativ 70% din cereale și grăsimi. Regatul Unit a importat, de asemenea, mai mult de jumătate din carnea sa și s-a bazat pe furaje importate pentru a-și susține producția internă de carne. Populația civilă a țării era de aproximativ 50 de milioane. A fost una dintre strategiile principale ale germanilor în bătălia Atlanticului de a ataca navele cu destinația Marii Britanii, limitând industria britanică și potențial înfometând națiunea în supunere.
Pentru a face față lipsurilor uneori extreme, Ministerul Alimentației a instituit un sistem de raționalizare. Pentru a cumpăra cele mai multe articole raționale, fiecare persoană trebuia să se înregistreze la magazinele alese și i s-a pus la dispoziție un carnet de rații care conținea cupoane. Negustorului i s-a oferit hrană suficientă pentru clienții înregistrați. Cumpărătorii trebuiau să prezinte carnetele de rație la cumpărături, astfel încât cuponul sau cupoanele să poată fi anulate, deoarece acestea se refereau la articolele raționale. Articolele raționale trebuiau cumpărate și plătite ca de obicei, deși prețul lor era strict controlat de guvern și multe alimente esențiale erau subvenționate; raționalizarea limita ce articole și ce sumă puteau fi achiziționate, precum și cât ar costa acestea. Articolele care nu au fost raționale ar putea fi rare. Prețurile unor articole neraționate au fost, de asemenea, controlate; prețurile pentru multe articole necontrolate au fost inaccesibil de mari pentru majoritatea oamenilor.
La 8 mai 1945, al Doilea Război Mondial sa încheiat în Europa, dar raționalizarea a continuat câțiva ani după aceea. Unele aspecte ale raționalizării au devenit mai stricte decât erau în timpul războiului. Pâinea a fost rațională între 21 iulie 1946 și 24 iulie 1948. Greutatea corporală medie a scăzut, iar consumul de cartofi a crescut.
Când dulciurile au fost scoase din rație în aprilie 1949 (dar zahărul era încă raționalizat), a existat, de înțeles, o goană în magazinele de dulciuri, iar raționalizarea a trebuit să fie reintrodusă în august, rămânând până în 1953. La acea vreme, aceasta a fost prezentată. cât de necesar pentru a hrăni oamenii din zonele europene aflate sub control britanic, ale căror economii fuseseră devastate de lupte. Acest lucru a fost parțial adevărat, dar cu mulți bărbați britanici încă mobilizați în forțele armate, un climat economic auster, o economie planificată central sub guvernul laburist de după război și reducerea asistenței americane (în special, închiderea Combined Food Board din 1946), nu erau disponibile resurse pentru a extinde producția de alimente și importurile de alimente.
1973: Concorde face prima traversare continuă a Atlanticului într-un timp record.
1983: Ofițerul Stanislav Petrov al Forțelor de Apărare Antiaeriană Sovietică împiedică un război nuclear când, după ce sistemului său electronic îl avertizează că o rachetă nucleară a fost lansată din Statele Unite Ale Americii, el refuză să-l considere un atac real. Investigații ulterioare au confirmat că avertizarea satelitului a fost cauzată de o defecțiune.
Incidentul a început să fie cunoscut în anii 1990 după publicare în Memoriile lui Votintsev. Raporturile media din Widespread au crescut conștientizare publică al acțiunilor lui Petrov.
Rolul lui Petrov în prevenirea războiului nuclear este discutabilă, mai ales după ce reprezentanții Rusiei au declarat că pentru ca un contraatac să fie lansat, sunt necesare detecții din mai multe surse.
Petrov a declarat ulterior că decizia sa a fost influențată de informațiile deținute: un atac din partea S.U.A. ar fi un atac cu tot arsenalul din dotare, deci un atac cu 5 rachete ar fi un start ilogic, sistemul de detectare era nou și din punctul lui de vedere nu era complet de-încredere și de faptul că radar-ul terestru nu a detectat nici o dovadă solidă, chiar si după câteva minute de așteptare. Oarecum într-un interviu din 2013, Petrov a declarat că la acel timp nu era 100% sigur că alarma era falsă. A simțit că pregătirea sa civilă l-a ajutat să facă decizia potrivită. Colegii săi erau toți soldați de profesie cu pregătire pură militară și cu o inclinație pentru îndeplinirea ordinelor „ca la carte”, ei ar fi raportat atacul nuclear, dacă erau de tură.
