1147: Moscova este menționată pentru prima dată în consemnarea istorică, când este numită ca loc de întâlnire pentru doi prinți.
Această mențiune apare în cronicile vremii și este legată de un eveniment politic: întâlnirea dintre cneazul Iuri Dolgoruki și un aliat al său, Sviatoslav Olgovici. Iuri Dolgoruki, fiul lui Vladimir Monomah, era atunci conducătorul Suzdalului și încerca să-și extindă influența asupra cnezatelor vecine. Întâlnirea a fost probabil o consfătuire strategică, desfășurată într-un loc sigur și ușor de apărat.
Moscova de atunci nu avea nimic din măreția viitoarelor sale epoci. Era doar o mică așezare de lemn, cu fortificații rudimentare, situată pe râul Moskva. Dar importanța sa geografică, aflată la răscrucea unor rute comerciale și de comunicație, avea să devină evidentă în secolele următoare.
Deși Iuri Dolgoruki este adesea considerat fondatorul orașului, Moscova nu a devenit imediat un centru de putere. Abia în secolul al XIII-lea, sub conducerea descendenților săi, va începe să crească în importanță, devenind capitala unui cnezat și, mai târziu, a întregii Rusii.
1459: Tratat de pace între Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) și reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei, recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan.
Contextul tratatului era legat de luptele interne din Moldova. Ștefan cel Mare îl învinsese și alungase de la domnie pe unchiul său, Petru Aron, însă acesta nu renunțase la pretențiile sale asupra tronului și găsise refugiu în Polonia. Susținut de regele Cazimir al IV-lea, Petru Aron reprezenta o amenințare constantă pentru noul domn al Moldovei. Tratatul din 1459 a stabilit încetarea ostilităților dintre Moldova și Polonia, impunând și îndepărtarea lui Petru Aron de la granițele moldovenești.
Un alt punct important al tratatului a fost recunoașterea de către Ștefan a suzeranității regelui Poloniei. Această concesie nu era neobișnuită în epocă și nu însemna o pierdere totală a independenței, ci mai degrabă o recunoaștere formală menită să asigure pacea și sprijinul polonez împotriva altor amenințări, cum ar fi cea otomană.
Cu toate acestea, relațiile dintre Moldova și Polonia vor continua să fie fluctuante în timpul lungii domnii a lui Ștefan. Deși în 1459 el a acceptat suzeranitatea poloneză, în anii următori va adopta o politică mai fermă de apărare a independenței Moldovei, iar conflictele cu Polonia nu vor întârzia să reapară. Tratatul din 1459 a fost, așadar, mai mult un armistițiu strategic decât o alianță durabilă, dar a oferit lui Ștefan timpul necesar pentru a-și consolida poziția în Moldova.
1581: După încheierea călătoriei în jurul lumii, navigatorul englez Francis Drake este înnobilat de regina Elisabeta I a Angliei.
Drake nu era doar un explorator, ci și un corsar de temut, atacând navele și posesiunile Spaniei, marele rival al Angliei. Expediția sa a fost mai mult decât o simplă aventură maritimă – a fost o misiune strategică și economică. Plecând din Plymouth în 1577, Drake a traversat Atlanticul, a navigat prin strâmtoarea Magellan și a jefuit așezările spaniole de pe coasta Pacificului sud-american. Încărcat cu comori, a continuat călătoria prin Oceanul Indian și s-a întors în Anglia în septembrie 1580, devenind al doilea om din istorie care a înconjurat globul (după Magellan, ale cărui echipaje finalizaseră călătoria în 1522).
Regina Elisabeta I, conștientă de importanța sa, l-a primit pe Drake la curte și, într-o ceremonie fastuoasă din aprilie 1581, i-a acordat titlul de cavaler la bordul navei sale, Golden Hind. Acest gest a fost un semnal clar pentru Spania că Anglia sprijinea acțiunile lui Drake, chiar dacă acestea includeau pirateria împotriva Imperiului Spaniol.
1818: Congresul american a decretat arborarea unui steag cu câte o stea pentru fiecare stat al SUA.
Până atunci, steagul american suferise mai multe modificări. Inițial, în 1777, avea 13 stele și 13 dungi, simbolizând cele 13 colonii originale care își câștigaseră independența față de Marea Britanie. În 1795, odată cu admiterea statelor Kentucky și Vermont, numărul stelelor și al dungilor a crescut la 15. Însă această abordare devenea nepractică pe măsură ce noi state se alăturau Uniunii.
Legea din 1818, propusă de congresmanul Peter H. Wendover și concepută de căpitanul Samuel C. Reid, a stabilit regula care este valabilă și astăzi:
Numărul stelelor va corespunde numărului de state;
Numărul dungilor va rămâne fix, la 13, în onoarea coloniilor fondatoare;
Noile stele vor fi adăugate oficial pe 4 iulie, Ziua Independenței.
Primul steag conceput după această lege avea 20 de stele, deoarece în acel moment SUA cuprindea 20 de state. De atunci, steagul american s-a schimbat de mai multe ori, ajungând în prezent la 50 de stele, odată cu admiterea statului Hawaii în 1959.
1850: Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înființat Corpul Jandarmilor.
La mijlocul secolului al XIX-lea, Moldova, ca și celelalte principate române, nu avea o forță organizată de menținere a ordinii. Siguranța publică era adesea asigurată de formațiuni locale slab pregătite, iar drumurile și satele erau adesea expuse atacurilor tâlharilor. Inspirându-se din modelele europene, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a decis să creeze o structură specializată, organizată pe principii militare, care să acționeze atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Noul corp de jandarmi era subordonat direct autorităților centrale și avea atribuții clare: menținerea ordinii publice, protejarea cetățenilor, supravegherea transportului de bunuri și capturarea infractorilor. În scurt timp, Jandarmeria a devenit o componentă esențială a administrației moldovenești, contribuind la creșterea securității în regiune.
1920: A fost realizat primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună”.
1944: Bombardament masiv al aviației anglo-americane asupra Bucureștiului, soldat cu mari distrugeri materiale și mii de morți.
În acea perioadă, România era aliată cu Germania nazistă, iar Bucureștiul găzduia importante obiective militare, industriale și noduri feroviare esențiale pentru aprovizionarea frontului. Raidul din 4 aprilie a vizat în special Gara de Nord, aerodromuri, rafinării și alte infrastructuri strategice. Cu toate acestea, multe bombe au lovit zone civile, distrugând cartiere întregi și lăsând în urmă un peisaj de groază.
Atacul a fost executat de bombardiere American B-17 și B-24, escortate de avioane de vânătoare. Deși apărarea antiaeriană română și germană a încercat să riposteze, superioritatea aeriană a aliaților a fost covârșitoare. Pagubele materiale au fost enorme: clădiri prăbușite, incendii devastatoare și infrastructură distrusă. Cel mai grav, însă, a fost bilanțul uman – mii de civili și-au pierdut viața sau au fost răniți.
Bombardamentele asupra României au continuat și în lunile următoare, culminând cu atacuri asupra rafinăriilor din Ploiești, vitale pentru aprovizionarea Germaniei cu petrol. În cele din urmă, aceste atacuri au contribuit la slăbirea regimului Antonescu și la schimbarea cursului războiului în România, care în august 1944 a trecut de partea Aliaților.
1945 – Al Doilea Război Mondial: trupele Armatei Roșii sovietice eliberează Ungaria de sub ocupația germane.
Ungaria fusese un aliat al Germaniei naziste până în octombrie 1944, când Miklós Horthy, regentul Ungariei, a încercat să încheie un armistițiu cu Aliații. În răspuns, Germania a lansat Operațiunea Panzerfaust, l-a înlăturat pe Horthy și a instalat un guvern-marionetă condus de Partidul Crucilor cu Săgeți, o formațiune fascistă. Sub acest regim, Ungaria a rămas sub control german, iar represiunea s-a intensificat.
Ofensiva sovietică asupra Ungariei a început în toamna anului 1944, iar luptele s-au concentrat în jurul Budapestei, unde Wehrmacht-ul și aliații săi au opus o rezistență feroce. Asediul capitalei a durat din decembrie 1944 până în februarie 1945 și s-a soldat cu distrugeri masive și pierderi uriașe de vieți omenești.
Până în aprilie 1945, ultimele unități germane au fost forțate să se retragă, iar Armata Roșie a preluat controlul întregii Ungarii.
1949: Douăsprezece națiuni: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO.
Motivul principal al înființării NATO a fost creșterea influenței Uniunii Sovietice și expansiunea comunismului în Europa de Est. După cel de-Al Doilea Război Mondial, URSS a instalat regimuri comuniste în țările din blocul estic, iar tensiunile dintre Est și Vest au escaladat rapid. Lovitura de stat comunistă din Cehoslovacia (1948) și blocada Berlinului (1948-1949) au accentuat temerile occidentale privind o posibilă agresiune sovietică.
Tratatul prevedea un principiu esențial: Articolul 5, care stipulează că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor și va fi întâmpinat cu o reacție colectivă. Acesta a fost fundamentul strategiei de descurajare a NATO și a asigurat protecția aliaților împotriva unei eventuale invazii sovietice.
NATO nu a rămas o alianță statică – în deceniile următoare, s-a extins și s-a adaptat la noile realități geopolitice. Astăzi, numără 32 de membri și rămâne una dintre cele mai influente organizații de securitate din lume. Crearea sa în 1949 a reprezentat un moment decisiv în conturarea ordinii mondiale postbelice și a stabilit un echilibru strategic care a definit Războiul Rece.
1958: Simbolul păcii este afișat în public pentru prima dată la Londra.
Simbolul a fost creat de designerul britanic Gerald Holtom, un artist și activist convins, care a dorit să transmită un mesaj puternic împotriva pericolului armelor atomice. Inspirația sa a venit din alfabetul semaforic – sistemul utilizat pentru semnalizarea vizuală cu steaguri. Desenul reprezintă literele „N” și „D” (de la „Nuclear Disarmament”), suprapuse într-un cerc, semnificând unitate și pace.
Prima utilizare publică a simbolului a avut loc în cadrul unui marș de protest care a plecat din Londra spre Aldermaston, unde se afla un centru de cercetare nucleară britanic. Mii de oameni au purtat pancarte și bannere cu acest nou simbol, care în scurt timp a devenit emblema mișcării pacifiste din întreaga lume.
Deși inițial a fost legat de dezarmarea nucleară, simbolul păcii a fost adoptat și de mișcările pentru drepturile civile, protestele împotriva războiului din Vietnam și diverse cauze pacifiste din anii ’60 și ’70. Astăzi, el rămâne un simbol universal al speranței, al nonviolenței și al luptei pentru o lume fără conflicte.
1968: Martin Luther King Jr. este asasinat de James Earl Ray la un motel din Memphis, Tennessee.
La 4 aprilie 1968, Martin Luther King Jr., liderul mișcării pentru drepturile civile din Statele Unite, a fost asasinat la vârsta de 39 de ani. King a fost împușcat de James Earl Ray în timp ce se afla pe balconul motelului Lorraine din Memphis, Tennessee, unde se pregătea pentru o demonstrație în sprijinul lucrătorilor din domeniul salubrității, care organizau un protest pentru drepturi sindicale mai bune.
Asasinatul a avut un impact devastator asupra națiunii americane și a provocat o undă de șoc în întreaga lume. Martin Luther King Jr. era cunoscut pentru lupta sa nonviolentă împotriva segregării rasiale și discriminării și pentru promovarea unui mesaj de iubire și egalitate între toate rasele. Moartea sa a întristat milioane de oameni, dar a generat și o furie și o revoltă semnificativă în rândul afro-americanilor și susținătorilor drepturilor civile.
James Earl Ray, care a fost arestat câteva luni mai târziu, a fost acuzat de asasinat, însă circumstanțele exacte ale crimei au rămas subiect de controverse și speculații. Ray a pledat vinovat, dar mai târziu a susținut că a fost o victimă a unei conspirații, fără dovezi clare pentru această afirmație.
1975 – Microsoft este fondată ca un parteneriat între Bill Gates și Paul Allen în Albuquerque, New Mexico .
Inspirată de cerințele pieței emergente de computere personale, Microsoft a început să dezvolte un limbaj de programare numit BASIC, adaptat pentru Altair 8800. Succesul acestui limbaj a pus bazele companiei și a adus-o rapid în prim-planul industriei.
Pe măsură ce tehnologia avansa, Microsoft a început să își extindă domeniul de activitate, iar în 1980 a semnat un contract crucial cu IBM pentru a furniza un sistem de operare pentru noile lor computere personale. Acesta a fost momentul în care Microsoft a introdus MS-DOS, un sistem de operare care a devenit fundamentul succesului lor comercial.
De-a lungul decadelor, Microsoft a continuat să crească și să inoveze, lansând Windows, un sistem de operare grafic care a revoluționat modul în care oamenii interacționau cu calculatoarele. Aceasta a dus la dominarea pieței de software pentru calculatoare personale și a consolidat poziția Microsoft ca lider global în tehnologie.
Astăzi, Microsoft este una dintre cele mai mari și valoroase companii din lume, având un impact semnificativ în domenii precum software, cloud computing, inteligență artificială și gaming.
1979: Președintele Zulfikar Ali Bhutto al Pakistanului este executat.
Zulfikar Ali Bhutto, fondator al Partidului Poporului Pakistani (PPP), a fost o figură carismatică și influentă pe scena politică pakistaneză, având un rol central în conducerea țării în anii 1970. După ce a devenit prim-ministru în 1973, Bhutto a implementat reforme semnificative, inclusiv naționalizarea industriilor cheie și promovarea unui program nuclear ambițios pentru Pakistan. Totodată, a fost un susținător al independenței și suveranității naționale, dar a avut și adversari puternici, atât în interiorul țării, cât și la nivel internațional.
În 1977, după o perioadă de tulburări politice și economice, Bhutto a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat militară condusă de generalul Muhammad Zia-ul-Haq. Bhutto a fost arestat, iar în urma unui proces considerat de mulți drept politic și injust, a fost condamnat pentru implicarea într-un complot de asasinare a unui politician opozant. Procesul a fost marcat de nereguli și acuzații de tortură asupra martorilor, iar sentința a fost privită cu scepticism atât în Pakistan, cât și în întreaga lume.
Executarea lui Bhutto a avut un impact profund asupra Pakistanului și a lăsat o amprentă adâncă asupra politicii pakistaneze. Mulți au considerat-o o lovitură severă la adresa democrației și drepturilor omului, iar moartea sa a alimentat tensiunile politice și a intensificat conflictele interne. În ciuda acestui fapt, moștenirea lui Bhutto a continuat să trăiască prin familia sa și prin Partidul Poporului Pakistani, pe care fiica sa, Benazir Bhutto, l-a condus și a devenit prim-ministru al Pakistanului în două mandate succesive, în anii 1980 și 1990.
1983: Prima misiune orbitală a navetei spațiale „Challanger” (STS-6).
Misiunea STS-6 a marcat debutul Challenger în programul navetelor spațiale ale NASA, fiind a șasea misiune a acestui program. La bord se aflau cinci membri ai echipajului, inclusiv comandanul Francis Scobee, pilotul Michael Smith și specialiștii de misiune Judy Resnik, Ronald McNair și Ellison Onizuka. Misiunea a avut scopul de a lansa satelitul STS-6, un satelit de comunicații comercial care a fost plasat cu succes pe orbită, fiind un element crucial în dezvoltarea infrastructurii de comunicații globale.
Pe parcursul misiunii, Challenger a demonstrat capacitățile sale tehnice și fiabilitatea sistemelor navetei, dar și complexitatea misiunilor în care navetele spațiale erau folosite. Aceasta a fost prima misiune în care naveta a desfășurat o activitate extravehiculară (EVA), un pas important în explorarea și întreținerea stațiilor orbitale și a sateliților.
Din păcate, în 1986, doar trei ani mai târziu, naveta Challenger a fost distrusă într-o tragedie teribilă în timpul unei misiuni (STS-51-L), în care toți cei șapte membri ai echipajului și-au pierdut viața. Cu toate acestea, misiunea STS-6 a rămas un punct de reper în istoria programului de navete spațiale, fiind un simbol al progresului științific și al curajului uman.
