1604: Astronomul german Johannes Kepler a observat în constelația Ophiuchus Supernova din 1604 („Steaua lui Kepler”). El a publicat mai târziu concluziile sale în cartea De Stella nova in pede Serpentarii.
Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp, în afara planetei noastre (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler consideră că soarele exercită o forță care scade proporțional odată cu îndepărtarea de o planetă, „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele.” În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea Mysterium Cosmographicum („Misterul lumii cosmice,” 1596).
Din cauza presiunilor exercitate de Contrareforma catolică, Kepler este nevoit să plece din Graz și, în 1600, acceptă oferta de a lucra la Praga ca asistent al lui Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. Calitățile de observator ale lui Tycho Brahe sunt acum completate cu cunoștințele excepționale de matematică ale lui Kepler. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stellus a Noua in pede Serpentarii („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”).
În lucrarea Astronomia Nova („Astronomia nouă,” 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua sa lege, „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede.” În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea Harmonices Mundi („Armonia lumii,” 1619). În ultimul capitol al acestei cărți, pe baza observațiilor și calculelor efectuate, enunță a treia sa lege a mișcării planetelor, „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare.”
În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă și a calculat forțele naturale care intervin în creșterea structurilor geometrice și care vor fi aplicate în studiul cristalografiei. A lucrat și în domeniul opticii, unde se poate aminti invenția sa numită „luneta lui Kepler.”
Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, la vârsta de 59 de ani. În memoria sa, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität.”
1771: La Milano are loc premiera operei Ascanio in Alba a compozitorului în vârstă de 15 ani Wolfgang Amadeus Mozart. Opera a fost comandată de împărăteasa Maria Tereza pentru nunta fiului ei, arhiducele Ferdinand Karl, cu Maria Beatrice d’Este
1777: Bătălia de la Saratoga: Trupele americane, comandate de generalul Gates, le-au învins pe cele britanice conduse de generalul Burgoyne.
Bătălia de la Saratoga este considerată de mulți istorici ca un punct de cotitură în istoria americană. Ea fost o bătălie hotărâtoare în evoluția Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii. În primăvara anului 1777 trupele engleze ocupă forturile Crown Point (New York) și Ticonderoga, obligând trupele răsculate americane să se retragă. Trupele regulate engleze sosite din Canada în vara anul 1777, cu un efectiv de 10.000 de soldați, erau sub comanda generalului John Burgoyne. Țelul lor era de a ocupa orașul Albany, New York pentru a prelua controlul asupra regiunii văii râului Hudson și de a o izola de restul coloniei. Înaintarea trupelor britanice a fost încetinită printr-o tactică de acțiuni sistematice de hărțuire, blocare a drumurilor și distrugerea podurilor. În regiunea lacurilor Champlain și Lake George, englezii au reușit să înainteze numai câțiva kilometri pe zi. Trupele coloniale engleze conduse de Burgoyne, care aveau acum un efectiv de 15.000 soldați, au fost oprite de trupele americane conduse de generalul Horatio Gates, în nordul văii Hudson, la Saratoga (New York). Rezultatul bătăliei a fost un dezastru pentru armata engleză, la sfârșitul luptelor generalul englez s-a predat.
1878: În România este acreditat primul ambasador străin, în persoana contelui László Hoyos-Sprinzenstein, reprezentantul Austro-Ungariei.
1907: Marconi începe primul serviciu comercial fără fir transatlantic.
1912: Bulgaria, Grecia și Serbia declară război Imperiului Otoman în Primul Război Balcanic.
1931: Al Capone a fost condamnat pentru evaziune fiscală și închis pentru 11 ani.
1933: În urma preluării puterii de către naziști în Germania, Albert Einstein s-a refugiat în Statele Unite ale Americii.
1957: Scriitorul francez Albert Camus primește Premiul Nobel pentru Literatură.
1961: La ordinul șefului poliției pariziene lor Maurice Papon , poliția din Paris masacrează zeci de protestatari algerieni .
Masacrul de la Paris din 1961 [ a ] (numit și masacrul din 17 octombrie 1961 [ b ] în Franța ) este numită uciderea în masă a algerienilor care locuiau la Paris de către Poliția Națională Franceză . A avut loc la 17 octombrie 1961, în timpul războiului din Algeria (1954–62). La ordinele șefului poliției pariziene , Maurice Papon , Poliția Națională a atacat o demonstrație a 30.000 de algerieni pro- Frontul de Eliberare Națională (FLN). După 37 de ani de negare și cenzură a presei, în 1998 guvernul a recunoscut în cele din urmă 40 de morți, în timp ce unii istorici estimează că au murit între 200 și 300 de algerieni. Moartea s-a datorat bătăilor din partea poliției , precum și a înecurilor în masă, în timp ce ofițerii de poliție au aruncat demonstranții în râul Sena .
Masacrul a fost intenționat, după cum a demonstrat istoricul Jean-Luc Einaudi, care a câștigat un proces împotriva lui Papon în 1999 (Papon fusese condamnat în 1998 pentru crime împotriva umanității pentru rolul său sub regimul colaboraționist de la Vichy în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ). Documentația oficială și relatările martorilor oculari din cadrul departamentului de poliție din Paris sugerează că Papon a condus el însuși masacrul. Dosarele poliției arată că el a cerut ofițerilor dintr-o secție să fie „subversivi” în oprirea demonstrațiilor și le-a asigurat protecție împotriva urmăririi penale dacă participau.
1979: Maica Tereza primește Premiul Nobel pentru Pace datorită acțiunilor de sprijinire a săracilor din Calcutta, India.
Maica Tereza, născută Anjezë Gonxhe Bojaxhiu (pronunțat /aˈɲɛzə ˈɡɔndʒɛ bɔjaˈdʒiu/; n. 26 august 1910, Skopje, Imperiul Otoman – d. 5 septembrie 1997, Kolkata, West Bengal, India), a fost o călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat în anul 1950 ordinul Misionarele Carității(en) în Kolkata (Calcutta), India. Timp de peste 45 de ani a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarelor Carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări.
În anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003 și canonizată la 4 septembrie 2016 în Piața Sf. Petru din Roma.
Unul dintre cei mai vehemenți critici ai Terezei a fost ziaristul, criticul literar englez Christopher Hitchens, autorul eseului The Missionary Position: Mother Teresa in Theory and Practice(d) (1995; în traducere, „Poziția misionarului: Maica Tereza în teorie și practică”), care într-un articol din 2003 scria: „Aceasta ne duce înapoi la corupția medievală a bisericii, care vindea indulgențe celor bogați în timp ce săracilor le predica focurile infernului și continența. [Maica Tereza] nu era o prietenă a săracilor. Era o prietenă a sărăciei. Ea spunea că suferința este un dar de la Dumnezeu. Și-a petrecut viața opunându-se singurului leac pentru sărăcie, și anume emanciparea femeilor și eliberarea lor dintr-o variantă animalică de reproducere forțată. El a acuzat-o de ipocrizie pentru că a ales tratamente avansate pentru boala ei de inimă, în timp ce spunea că oamenii pe care-i îngrijea nu beneficiau de tratamentul necesar și erau lăsați să sufere ca Isus pe cruce.
Hitchens afirma că „intenția ei nu era să ajute oamenii”, și i-a mințit pe donatori despre felul în care sunt folosiți banii lor. „Discutând cu ea, am descoperit, și ea m-a asigurat, că nu lucrează pentru a combate sărăcia”, a spus el, „ci lucrează pentru a crește numărul de catolici. Ea a spus: «nu sunt o asistentă socială. Nu fac ce fac din acel motiv. O fac pentru Hristos. O fac pentru biserică.»
