1451: La Reuseni, Bogdan al II-lea, domn al Moldovei, este ucis de către Petru Aron.
Nu se știe sigur dacă Bogdan al II-lea a fost fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută,(după unii istorici) sau dacă a fost fratele lui Alexandru cel Bun (după alți istorici). Bogdan al II-lea este tatăl lui Ștefan cel Mare. A fost în relații foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susținut la luarea tronului.
Ca pretendent la domnie, Petru Aron a dus mai întâi lupte cu Bogdan al II-lea, pe care îl ucide la Reuseni în octombrie 1451, iar mai apoi cu Alexăndrel, pe care îl învinge la Movile, în martie 1455, și îl silește să se retragă la Cetatea Albă, unde își pierde viața. A fost răsturnat de la putere de Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde provoacă ostilitățile dintre Ștefan cel Mare și Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ștefan cel Mare îl învinge pe Matia Corvin, Petru Aron este prins de Ștefan cel Mare și ucis (probabil în 1469).
1529: Asediul Vienei se încheie când Austria înfrânge forțele invadatoare otomane, punând capăt expansiunii sale europene.
1582: Începe adoptarea calendarului gregorian, ducând în cele din urmă la adoptarea aproape universală.
1783: Étienne Montgolfier a fost primul om care s-a ridicat de pe Pământ cu un balon cu aer cald, construit de frații Montgolfier.
În 1783, frații Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier, doi inventatori francezi dintr-o familie de fabricanți de hârtie, au reușit să realizeze un experiment revoluționar care avea să schimbe cursul istoriei aviației: ridicarea unui balon cu aer cald. Însă povestea aceasta nu a fost lipsită de aventuri curajoase și de puțin umor neprevăzut!
Pe 19 septembrie 1783, pentru a testa balonul lor, frații Montgolfier au lansat primul zbor de test de la Versailles, în prezența regelui Ludovic al XVI-lea și a curții sale. Dar nu au riscat să trimită oameni la bord de la prima încercare. În schimb, au pus în coșul balonului o echipă de pasageri… foarte neobișnuită: o oaie pe nume Montauciel („Urcă-cer”), o rață și un cocoș. Aceste animale au fost primele „astronauți” ai balonului cu aer cald, și după o călătorie de aproximativ 8 minute și 3 kilometri, s-au întors în siguranță pe pământ, spre amuzamentul curtenilor.
Dar cel mai important moment a venit pe 21 noiembrie 1783, când Étienne Montgolfier, împreună cu fizicianul Jean-François Pilâtre de Rozier, au devenit primii oameni care au zburat cu succes într-un balon cu aer cald. Acesta a fost considerat primul zbor controlat al oamenilor, iar balonul lor s-a ridicat la o înălțime de aproximativ 900 de metri și a zburat peste Paris timp de 25 de minute.
1793: Regina Maria Antoaneta a Franței este judecată și condamnată pentru trădare.
Contextul istoric era unul agitat și tulburător, Franța fiind zguduită de Revoluția Franceză. Pe fondul instabilității și al sărăciei, oamenii căutau țapi ispășitori, iar Maria Antoaneta, cunoscută pentru stilul ei de viață extravagant, a devenit una dintre principalele ținte.
Pe 14 octombrie 1793, regina a fost adusă la judecată, acuzată de trădare și conspirație împotriva statului francez. Acuzațiile erau variate și uneori absurde. Se susținea că ar fi conspirat cu puterile străine pentru a distruge Revoluția și că ar fi încercat să fugă din țară pentru a reveni la putere cu ajutorul armatelor străine. Un moment cu adevărat grotesc al procesului a fost când a fost acuzată chiar și de incest cu fiul său, o acuzație care a șocat inclusiv opinia publică. Regina a răspuns acestor învinuiri cu demnitate, afirmând: „Inima unei mame refuză să răspundă unei astfel de acuzații.”
Judecata ei a fost un spectacol controlat de Comitetul de Siguranță Publică și de Maximilien Robespierre, conducătorii Revoluției care încercau să-și consolideze puterea. Procesul nu a fost nici pe departe echitabil. Maria Antoaneta a fost tratată nu ca o regină, ci ca un simbol al vechiului regim pe care revoluționarii îl urau din răsputeri. Încercările ei de apărare au fost inutile; verdictul fusese decis dinainte.
Pe 16 octombrie 1793, la două zile după începerea procesului, Maria Antoaneta a fost condamnată la moarte prin ghilotină, fiind găsită vinovată de trădare. În dimineața acelei zile, regina, îmbrăcată într-o rochie simplă albă, și-a luat rămas bun de la cei apropiați. A fost dusă într-o căruță descoperită prin Paris, în drum spre Piața Revoluției, unde mulțimea agitată a așteptat executarea.
Ultimele ei momente au fost încărcate de tensiune. Pe drumul spre ghilotină, Maria Antoaneta și-a păstrat calmul și demnitatea. La un moment dat, chiar a călcat din greșeală pe piciorul călăului și, cu ultimele sale cuvinte, și-a cerut scuze: „Pardonnez-moi, monsieur, je ne l’ai pas fait exprès” („Iertați-mă, domnule, nu am făcut-o intenționat”).
1815: Napoleon I al Franței își începe exilul în insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic.
După ce soarta sa pe câmpul de luptă s-a frânt la bătălia de la Waterloo, pe 18 iunie 1815, Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari strategi militari ai istoriei, a fost forțat să abdice pentru a doua oară. De această dată, aliații nu aveau să mai lase loc unei a treia reveniri. Pe 15 iulie 1815, Napoleon s-a predat în fața britanicilor.
Decizia a fost clară și necruțătoare: exilul. Dar nu orice fel de exil, ci unul care să îl izoleze complet de restul lumii. Britanicii au ales pentru acest scop insula Sfânta Elena, un loc izolat în mijlocul Oceanului Atlantic, aflat la peste 1.800 de kilometri de cea mai apropiată coastă. Această insulă micuță și stâncoasă era departe de agitația Europei și de câmpurile de bătălie unde Napoleon câștigase atâtea victorii glorioase.
În octombrie 1815, după o călătorie lungă pe mare, Napoleon a ajuns la Sfânta Elena. Acest loc izolat, departe de influențele civilizației și de agitația politică, avea să fie casa sa până la sfârșitul vieții. A fost găzduit într-o reședință numită Longwood House, o clădire simplă și umedă, departe de splendoarea palatelor imperiale de la Paris.
Viața în exil pe această insulă era dură și lipsită de confort. Napoleon, cândva liderul unei mari părți din Europa, se confrunta acum cu o singurătate apăsătoare. Insula era monitorizată cu strictețe de britanici, care erau hotărâți să nu lase nicio portiță de scăpare. Paza în jurul lui Napoleon era constantă, iar vizitatorii erau extrem de limitați. În acest decor auster, împăratul căzut s-a dedicat scrisului și reflecției asupra trecutului său. A dictat memoriile sale, dorind să-și justifice acțiunile și să-și protejeze imaginea pentru posteritate. Unele dintre cele mai memorabile lucrări despre campaniile și strategiile sale militare au fost scrise aici.
Pe măsură ce anii treceau, sănătatea lui Napoleon a început să se deterioreze. Insula Sfânta Elena, cu clima sa umedă și condițiile aspre, a contribuit la agravarea stării sale. În cele din urmă, la 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani, Napoleon Bonaparte a murit pe insula Sfânta Elena, probabil din cauza unui cancer de stomac, deși există speculații că ar fi fost otrăvit.
1917: Primul Război Mondial: dansatoarea olandeză Mata Hari este executată de Franța pentru spionaj.
Mata Hari s-a născut în Olanda în 1876 și, după o copilărie tulburată și un mariaj eșuat, s-a mutat la Paris, unde a reinventat complet identitatea sa. În capitala Franței, a devenit rapid faimoasă pentru dansurile sale exotice, în care își asuma un personaj oriental misterios, fascinând publicul cu spectacole inspirate din tradițiile estice, chiar dacă mare parte din ele erau doar mituri construite în jurul imaginii sale. Mata Hari nu era doar o dansatoare, ci și o femeie care își trăia viața la maxim, implicându-se în relații amoroase cu mulți ofițeri de rang înalt, diplomați și politicieni influenți, atât din Franța, cât și din alte țări.
Această viață plină de conexiuni cu personalități din mai multe națiuni a făcut-o însă suspectă în ochii autorităților franceze pe fondul suspiciunilor de spionaj intensificate de război. În 1916, într-un moment în care tensiunile erau extrem de ridicate, serviciile secrete franceze au început să o monitorizeze îndeaproape. Într-un context în care orice act de trădare reală sau percepută putea fi pedepsit sever, Mata Hari a devenit o țintă ușoară pentru acuzații.
Ea a fost acuzată că ar fi fost agent dublu, lucrând atât pentru Franța, cât și pentru Germania, iar autoritățile franceze susțineau că informațiile furnizate de ea ar fi dus la moartea a mii de soldați francezi. Totuși, dovezile împotriva ei erau neclare și bazate în mare parte pe circumstanțe și speculații. Mata Hari a susținut că nu era vinovată de spionaj și că doar acceptase bani de la germani pentru a putea supraviețui, dar fără să furnizeze informații secrete. Cu toate acestea, judecata ei a fost rapidă și foarte dură, într-un context în care Franța căuta vinovați pentru eșecurile suferite pe front.
În dimineața execuției, Mata Hari s-a comportat cu o demnitate impresionantă. Îmbrăcată într-o haină elegantă și purtând o pălărie cu voal, a pășit calmă în fața plutonului de execuție la Vincennes, lângă Paris. Refuzând să fie legată la ochi, a privit soldații care urmau să o împuște cu un curaj răvășitor. Legenda spune că ar fi trimis chiar un sărut plutonului de execuție, însă acest detaliu rămâne în zona mitului care înconjoară personalitatea sa.
1922: La Alba Iulia, are loc încoronarea Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României.
1969: 250.000 de oameni protestează la Washington, DC împotriva războiului din Vietnam.
Pe 15 noiembrie 1969, Washington, D.C., capitala Statelor Unite, a fost martora unuia dintre cele mai mari proteste din istoria sa, când aproximativ 250.000 de oameni s-au adunat pentru a demonstra împotriva implicării americane în războiul din Vietnam. Acest protest, cunoscut sub numele de „Moratoriul pentru Vietnam”, a marcat un punct de cotitură în mișcarea împotriva războiului și a evidențiat cât de profund împărțită devenise societatea americană în legătură cu acest conflict sângeros.
Contextul era unul tensionat. Începând cu 1965, Statele Unite s-au implicat din ce în ce mai intens în războiul din Vietnam, trimițând sute de mii de soldați pentru a lupta împotriva forțelor comuniste nord-vietnameze și a vietcongului. Războiul, departe de a aduce rapid victoria așteptată, devenise un conflict costisitor și brutal, în care imaginile și poveștile despre distrugere, victime civile și morți în rândul soldaților americani ajungeau zilnic în casele americanilor prin televiziune.
Mulți cetățeni americani, în special tinerii și studenții, au început să pună la îndoială justificarea morală și politică a războiului. De ce ar trebui Statele Unite să se implice într-un război într-o țară îndepărtată, pe care mulți nu o înțelegeau? În acest context, mișcarea anti-război a crescut, alimentată de un sentiment de revoltă împotriva politicilor administrației președintelui Richard Nixon, care continuase războiul, deși promisese să-l încheie.
Protestul din noiembrie 1969 a fost organizat de o coaliție largă de grupuri anti-război, activiști studenți și lideri religioși. Oamenii care s-au adunat în capitala americană proveneau din toate colțurile țării și din toate categoriile sociale – studenți, veterani de război, familii, intelectuali și artiști. Scopul lor era să transmită un mesaj clar: opriți războiul din Vietnam!
Atmosfera la protest a fost intensă, dar relativ pașnică. Mulțimea a mărșăluit prin Washington, iar în fața Casei Albe, demonstranții și-au ridicat pancartele și au scandat sloganuri precum „Hell no, we won’t go!” (Refuzăm să mergem!) și „Bring our boys home!” (Aduceți băieții acasă!). Unul dintre momentele cele mai impresionante ale demonstrației a fost acela când mii de oameni s-au așezat în tăcere în fața Capitoliului, simbolizând moartea soldaților americani și a civililor vietnamezi.
Protestul a fost acompaniat de discursuri puternice și de momente muzicale emoționante. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat lideri religioși, pacifiști și chiar veterani de război care au devenit critici fermi ai conflictului. Activiști proeminenți, precum Coretta Scott King, văduva lui Martin Luther King Jr., au vorbit despre conexiunea dintre lupta împotriva rasismului și cea împotriva războiului, subliniind cum războiul afecta în mod disproporționat comunitățile de culoare și sărace din America.
Protestul din 1969 a avut un impact major asupra opiniei publice și a continuat să pună presiune asupra administrației Nixon. Deși Nixon a rămas ferm în politicile sale pentru o perioadă, protestele de acest tip au contribuit la intensificarea cererilor de retragere a trupelor americane din Vietnam, care s-a finalizat abia în 1973.
1997: Nava spațială americano-europeană Cassini-Huygens este lansată de la Cape Canaveral spre Saturn.
