De fiecare dată când ajung prin Piața Traian mă cuprinde instantaneu o senzație că am ajuns în altă lume, parcă într-un alt oraș. Un amestec de senzații greu de explicat. Clădiri vechi, povești șoptite de ziduri, decor demn de un roman istoric. Ca un turist rătăcit prin favele, fascinat de misterul locului, dar și îngrijorat de siguranța mea.
Fiecare clădire din Piața Traian are o poveste de spus. Palatul Mercur, cu statuia zeului Mercur veghind de la înălțime, te poartă înapoi în timp, la vremuri de glorie comercială.
Casa Comunității Sârbe te invită să descoperi influența diversă a culturilor care au definit Timișoara.
Palatul Contesei Ana Mirbach, cu aerul său aristocratic, te face să visezi la baluri somptuoase și rochii elegante.
Iar clopotul de piatră pare să răsune încă cu ecoul Revoluției din ’89.
Totuși, dincolo de frumusețea arhitecturală, realitatea mai puțin idilică se ascunde în spatele fațadelor vechi. Clădiri dărăpănate, unele gata să cadă, altele cu tencuiala scorojită și geamuri sparte, creează o atmosferă tristă și de neglijență. Parcă și oamenii par altfel aici, iar sentimentul de insecuritate te face să te simți ca un intrus.
Autoritățile, prin diverse proiecte culturale sporadice de-a lungul timpului, au tot încercat să readucă la viață Piața Traian, dar parcă au fost doar niște flăcări firave în întuneric. Pare că lipsește o strategie coerentă, o viziune amplă și investiții concrete pentru a transforma această zonă cu potențial enorm într-un spațiu mai atractiv.
Colegul Anton Kovacs a prezentat în două episoade cel mai bine situația din Piața Traian și a făcut propuneri de revitalizare a acesteia. În prima parte, Anton Kovacs descrie viața și diversitatea locuitorilor din zona pieței în decursul anilor, evidențiind condițiile precare de locuire și problemele sociale întâlnite. În partea a doua, Anton propune o reamenajare concretă a pieței, cu transformarea ei într-un hub cultural și economic, cu ateliere de meșteșugari, eliminarea traficului auto și implementarea unui sistem de supraveghere pentru prevenirea infracționalității. Anton subliniază că transformarea locului va influența și comportamentul oamenilor, ducând la o comunitate mai prosperă și mai estetică.
Personal, am fost atras de când mă știu de Piața Traian, poate și datorită faptului că m-am născut aici și am părăsit casa cu ai mei, din cauza împrejurărilor și presiunilor sociale, la vârsta când nici nu învățasem să merg. În prezent ajung foarte rar în acest muzeu în aer liber, prăfuit și uitat. Dar de fiecare dată când vin mă simt ca acasă. Când pasul atinge pietrele neregulate ale Pieței Traian, simt cum timpul pare să se oprească pentru o clipă, chiar și în mijlocul acestei comunități pline de culoare și diversitate care cândva m-a făcut să plec.
Pentru mine Piața Traian, așa cum e ea, nu e doar o parte din istoria acestui oraș, e și o parte din istoria mea. Las mai jos primul videoclip pe care l-am postat eu vreodată pe YouTube, filmat în urmă cu 16 ani exact în acel loc:
Foto (c) Viorel Vașadi
