Fostă glorie a lui Dinamo și antrenorul care a salvat Poli Timișoara de la retrogradare, Gheorghe Mulțescu, a încetat din viață astăzi-dimineață, a anunțat fostul ofițer de presă al clubului din București, Ionel Culina.
În vârstă de 72 de ani, Mulțescu era internat în spital din cauza unei pneumonii severe care, se pare, i-a agravat și celelalte afecțiuni de care suferea.
Născut în comuna teleormăneană Botoroaga, Gigi Mulțescu a început fotbalul la juniorii Stelei, iar la seniori a jucat pentru Jiul Petroșani (1971-1979 și 1985-1987), Dinamo (1979-1985), CSM Suceava și Autobuzul București (1987-88), UTA (1988-89) și Poiana Câmpina (1991-92). A fost triplu campion și câștigător a doua Cupe ale României, toate cu Dinamo, evoluții care l-au propulsat la echipa națională. Memorabilă este dubla cu Hamburg, marea echipa a Germaniei din anii 80 și, la acel moment, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni. Mulțescu a marcat golul de 2-0 pentru Dinamo, în urma unui șut de la peste 35 de metri, în fața a 75.000 de spectatori.
Demon și Înger pentru Poli
Pentru Timișoara, Mulțescu a fost atât demon, cât și înger. Mai întâi a fost demon, în finala ediției 1973-74 a Cupei României, când a contribuit decisiv la câștigarea trofeului pentru Jiul Petroșani. Mulțescu a marcat două goluri în poarta lui Poli, apărată atunci de Mihai Jivan, în minutele 32 și 47. Apoi a venit la Timișoara pe post de salvator al echipei, în sezonul 2002-03, când Poli se zbătea în mlaștinile clasamentului. A reușit să ducă echipa la baraj, unde Poli a evitat retrogradarea, după două victorii (3-1 și 5-3) cu Gloria Buzău. Avea să plece la finalul sezonului, după ce și-a îndeplinit misiunea. A revenit pe malul Begăi în stagiunea 2004-05, când a rezistat pe banca tehnică doar 10 etape. În cele două mandate la Poli, Mulțescu a adunat 21 de partide, din care 7 victorii, 3 remize și 11 înfrangeri, golaveraj 23-34.
Ca antrenor, Mulțescu s-a remarcat doar prin abilitatea de a salva echipele de la retrogradare Poli (2003), Petrolul (2012) și Gaz Metan Mediaș (2013), motiv pentru care a și fost poreclit SMURD. În cariera sa de antrenor, a avut două momente de referință:
– 17 august 1986, Jiul – FCM Bacău, scor 1-1. La primul meci că antrenor, Mulțescu s-a enervat și a făcut o schimbare inspirata. A intrat chiar el în teren și a marcat golul egalizator.
– 30 aprilie 2006, Dinamo – Sportul 4-5. Ajuns în Ștefan cel Mare că adversar, a scos-o pe Dinamo din cursa pentru titlu într-un meci de… Preinfarct. Atât la figurat, cât și la propriu. Sportul avea 3-0 la pauză, dar, în ultimul minut, Dinamo a egalat la 4. În prelungiri, Curelea a marcat golul victoriei pentru Sportul, iar, din cauza încărcăturii emoționale, Mulțescu a suferit un preinfarct. După ce a primit îngrijiri la marginea terenului, „SMURD” a părăsit stadionul în ambulanță.
Dumnezeu să-l odihnească!
Noi credem că toată lumea merită acces la informații de calitate. De aceea, nu impunem nicio taxă pentru accesarea site-ului InfoTimișoara. Dar, pentru a ne menține independența editorială și a continua să vă oferim conținut interesant, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră: