Luni, 29 iunie, a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), condusă de Premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32.
Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.
Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.
De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în “zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.
Hotărârea 32 este disponibilă aici: HCNSU 32
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la
locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din
13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020,
își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene.
Art.2 Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în
vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează:
– activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice,
centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi
pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru
avizat de direcțiile județene de sănătate publică;
– instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare
pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță
sanitară nu sunt respectate;
– permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor
colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal,
inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al
ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătățiiși aplicabile pentru Liga
I de fotbal;
– permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți
precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri
europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de
distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării
naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a
maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;
– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul
diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie
asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și
respectarea regulilor de protecție sanitară;
3
– înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților
desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi
profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor
componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.