Festivitatea de decernare a premiilor Societăţii Timişoara pe anul 2020, exact la împlinirea a 31 de ani de la intervenţia minerilor în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Cu aceeaşi ocazie se vor decerna şi premiile Societăţii Timişoara pe anul 2019, festivitate amânată din cauza pandemiei de COVID-19.
Şedinţă a Consiliului Local Timişoara – ora 17.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara de pe B-dul C.D. Loga, nr.1. Vor fi supuse votului, printre altele, următoarele proiecte:
- declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație la HORTICULTURA S.A Timișoara,
- declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație la PIEȚE S.A. Timișoara,
- modificarea și aprobarea Statului de funcții pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, Timișoara,
- constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al lui Dan Reșitnec, după ce acesta a obținut prin concurs funcția de șef de cabinet al primarului Dominic Fritz.
La 15 iunie 1929 a murit matematicianul Traian Lalescu (n. 1882), unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică. Din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, al cărei prim rector a fost (1920-1921). Membru post-mortem al Academiei Române din 1991.
Sursă calendar evenimente: rador