Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat marți că meciurile organizate în România în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune.
Țara noastră era în pericol să piardă organizarea meciurilor dacă nu anunța cât mai repede ce decizie a luat cu privire la permiterea publicului în tribune. Prin urmare, marți dimineață, Ministerul Tineretului și Sportului a transmis un comunicat prin care a confirmat faptul că maxim 13.000 de spectatori (aproximativ 25% din capacitatea Arenei Naționale) vor putea fi prezenți la meciurile din cadrul Euro 2020.
Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la București și Federația Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor pe Arena Națională la cele 4 meciuri după cum urmează:
- Fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului.
- UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la București, pe care îl susține și la care contribuie financiar.
- Suporterii străini care și-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceștia să stea mai mult de 48h pe teritoriul României.
- Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment „de interes public și de importanță națională” prin HG 1093/2013.
Planul de acces al publicului în proporție de 25% este avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică și a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la ședința din 3 martie 2021.
„Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de țara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât și uman și logistic. Avem șansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură și de a demonstra că ne putem onora obligațiile la cele mai înalte standarde de organizare și siguranță sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toți, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaștere a capacității noastre în acest sens, deci de mândrie națională”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului.