Ion Ionici, directorul Liceului Teoretic ”Jean Louis Calderon”, a fost filmat făcând o glumă nesărată, în curtea şcolii. Acesta a activat un stingător de incendii într-o zonă în care copiii se adună să fumeze. Ulterior, Ion Ionici a declarat că a fost vorbă de o glumă exagerată.
Între 50 şi 100 de elevi ies la fumat zilnic în pauze, în parcul şcolii, cei mai mulţi fiind cei de clasa a IX-a, a mai precizat directorul.
Pulberea din stângător nu conţine substanţe periculoase pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător.
„În timpul unei activităţi cu cei de la ISU, directorul a venit într-un colţ al curţii, unde era un grup de fumători, pe care, spune dânsul, îi ştie de mult. A avut mai multe discuţii cu aceştia, dar fără rezultat. Pe fondul acestei supărări, a luat un extinctor folosit de cei de la ISU în timpu exerciţiului, l-a îndreptat spre acel grup şi a pulverizat înspre ei. Elevii au avut o reacţie de teamă, au făcut câţiva paşi înapoi, chiar dacă părea totul o glumă. Domnul director a spus că a fost o glumă. Dezaprobăm gestul directorului. Există metode prin care aceştia pot fi sancţionaţi. Un coleg de-al nostru s-a deplasat la liceul, va va face o anchetă şi urmează să propună cercetarea disciplinară a domnului director. Nu are antecedente, este şi unul dintre directorii buni, a făcut treabă la liceu, este un om care a adusn normalitatea, liniştea şi echilibrul la Calderon. Poate puţin prea năbădios în rezolvarea unor situaţii”, a declarat Aura Danielescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş.
sursa Adevărul