Liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a părăsit, luni seara, sediul DNA Timişoara, unde a fost audiat de procurorii anticorupţie, el declarând la ieşire că nu se simte vinovat cu nimic.
„Am dat declaraţii. Nu mă simt vinovat cu nimic, nu ştiu de ce m-au adus aici”, a afirmat Căprar.
Întrebat de presă dacă a făcut numiri politice la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, deputatul a negat.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.
sursa Agerpres