Liderul USR Dan Barna și-a depus vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru Cotroceni, după ce a reușit să strângă aproape 400.000 de semnături, dintre care peste 21.000 au fost adunate de la oamenii din Timiș.
Barna s-a declarat convins că va ajunge în turul al doilea al prezidențialelor și a acuzat că președintele Iohannis „a fost un pompier pentru momentele în care casa lua foc și se prăbușea. Dacă era un gospodar mai atent și mai diligent, poate nu se ajungea să luăm foc de atâtea ori în ultimii ani”.
Dan Barna a venit la Biroul Electoral Central însoțit de Dacian Cioloș și de mai mulți membri ai alianței USR-PLUS, printre care Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea și Cristina Prună.
Candidații la alegerile prezidențiale își pot depune candidaturile la Biroul Electoral Central până duminică, 22 septembrie, ora 24.00.
Vă reamintim că primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10 noiembrie, iar al doilea tur în 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale pe parcursul a trei zile, între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur – între 22 şi 24 noiembrie.