Sursa foto: Brookline Connection
Duminică, ca în fiecare dimineață, mi-am plimbat cățeii, pe traseul măsurat pe harta de mai jos.
Și pentru că s-a întâmplat ca punga pentru mizeria cățeilor să fie foarte mare (orice pungă în care sunt cumpărăturile este reciclată în acest scop), m-am pus și am adunat toate sticlele de plastic, rahații de căței, dozele, hârtiile și pungile găsite pe trotuar și puțin în stânga și în dreapta acestuia.
Spre deosebire de alte dăți, de această dată m-am uitat la ceas, să văd cât îmi ia.
De obicei în pas de plimbare, cu așteptări de mirosit iarba și cu ce mai pierdem timpul, tura asta îmi ia vreo 25 de minute.
Duminică mi-a luat 35 de minute.
Adică 23-25 de minute pentru curățarea unui kilometru de trotuar, fără măturat praful, asta așa, ca să știm cu cât să plătim gunoierii.
Și pentru că în interiorul acelui perimetru este o școală, mi-a mai venit o idee:
În școli se predă o materie care se numește “Educație civică”.
Adică fosta educație cetățenească de pe vremea mea, o oră pe care întotdeauna am considerat-o pierdere de timp.
O materie în care unor copii cărora încă li se spune că bunicul sau cățelușul lor a mers în cer unde se plimbă printre nori și că Moș Crăciun vine pe horn, pe de altă parte li se predau cunoștințe despre concepte abstracte ca Uniunea Europeană, NATO, civism, liberalism etc.
Probabil copiii sunt la fel de atrași de această materie ca de vaccinurile periodice injectabile.
Ce ar fi însă să facem cu adevărat educație civică cu copiii?
În primul rând să le arătăm că munca, indiferent ce muncă, nu este rușinoasă.
Că oamenii care practică meserii al căror statut social este considerat scăzut, măturătorii de stradă, cei care desfundă canalizarea sau ceilalți care aproape nevăzuți fac lumea să funcționeze, nu sunt mai prejos decât părinții lor care sunt dentiști, contabili sau vânzători de apă hidrogenată.
Să le arătăm că nu este frumos să arunci punga de chipsuri, ambalajul de la ciocolată sau conserva de suc altundeva decât în coșurile de gunoi, să vadă pe viu ce înseamnă reciclare și, de ce nu, să simtă puțin cum este să fii umil.
Nu trebuie decât ca o dată sau de două ori pe săptămână, când au ore de educație civică, să le dăm copiilor niște mănuși de cauciuc, din acelea ieftine, niște saci de plastic și însoțiți de profesorul de educație civică toată lumea merge și adună mizeria de pe străzile din jurul școlii, sau din parcul din apropiere…
Iar mai târziu, când copii ajung la vârsta la care înțeleg concepte abstracte, putem trece și la educația civică abordată din punct de vedere teoretic.
Și mai avem niște ore inutile, cele de religie, ore pe care eu personal le consider o rușine pentru învățământul din România.
Poate la aceste ore ar trebui să ducem copiii să dea de mâncare săracilor, să stea puțin cu bătrânii dintr-un azil, să plimbe câinii din adposturi, lucruri din acestea care au legătură cu ajutorarea aproapelui și a celor slabi, adică cu fundamentul religiei.
În acest fel orele acelea inutile și plictisitoare se vor transforma din timp pierdut în timp câștigat și în mod sigur vom obține niște cetățeni mult mai valoroși.
Nu sunt de acord sub nici o forma, să fie puși copiii sa adune după tot felul de nesimțiți, care își aruncă gunoaiele pe unde apucă. Ar trebui sa se renunțe definitiv la asemenea practici. Copiii pot interpreta și așa: pot să arunc orice, oriunde, că și așa vor veni niște fraieri să culeagă in urma mea. Sau să fie frustrați că fac aceasta muncă. Chiar nu pot face alta activitate în aer liber?