Belgrad, 25–26 octombrie 2026
Fluiere, claxoane, chiote, petarde. Un vacarm asurzitor, care, în alte împrejurări, mi s-ar fi părut probabil insuportabil. Și totuși, în noaptea de duminică spre luni, în mijlocul mulțimii imense din centrul Belgradului, nimic nu mi s-a părut strident. Bucuria oamenilor făcea ca tot zgomotul să pară firesc.
Am fotografiat zeci de mii de oameni, în covârșitoare majoritate foarte tineri. Sărbătoarea cuprinsese Piața Republicii, Terazije, strada Kralja Milana și Piața Slavija, unde mulțimea părea să nu se mai termine. Steaguri sârbești, fum roșiatic de la torțe, tineri urcați pe adăposturile stațiilor, un tramvai aproape înghițit de oameni. Peste tot, aceeași bucurie nestăpânită.
Aleksandar Vučić tocmai recunoscuse înfrângerea listei sale în alegerile parlamentare. Potrivit rezultatelor preliminare, câștigase „Studentska lista – Studenti pobeđuju” („Lista studenților – Studenții înving”), susținută de mișcarea de protest începută în noiembrie 2024.
Totul pornise de la moartea a 16 oameni, după prăbușirea copertinei gării din Novi Sad, la 1 noiembrie 2024. În spatele bucuriei din această noapte se aflau aproape doi ani în care studenții au cerut stăruitor aflarea adevărului, stabilirea responsabilităților și pedepsirea celor găsiți vinovați de tragedie. Au organizat proteste uriașe, au blocat universități și au înfruntat intimidările și presiunile unui regim semiautoritar.
Mai ales, nu s-au lăsat descurajați. Cred că aici se află meritul lor cel mai mare. Nu numai în victoria electorală de duminică, oricât de importantă este aceasta, ci în faptul că au continuat atunci când rezultatul părea îndepărtat și nesigur. Au suportat presiunea unui aparat de putere care, timp de aproape paisprezece ani, părea foarte greu de clintit. Și au reușit să convingă o parte importantă a societății sârbe să li se alăture.
Privindu-i pe tinerii din jur, nu puteam să nu-i admir. Nu doar pentru victoria lor, ci pentru curajul și perseverența cu care au continuat să lupte atunci când nimic nu le garanta că vor reuși. Cele 16 vieți pierdute la Novi Sad nu pot fi recuperate, iar fără ele povestea acestor proteste nu poate fi înțeleasă pe deplin. Ar fi nedrept ca tragedia de la care a pornit totul să dispară din memoria publică tocmai în momentul victoriei. Pentru cei care au cerut neîncetat adevărul și răspunderea vinovaților, această memorie rămâne o obligație.
Problemele Serbiei nu se vor rezolva peste noapte. Dar oamenii aceștia aveau toate motivele să se bucure. Iar eu m-am bucurat că eram acolo, printre ei.
Foto (c) F. Lobonț și A. Cioflâncă
Florin Lobonț
