Construirea unui ansamblu rezidențial pe terenul fostului combinat Solventul din Timișoara se confruntă cu blocaje datorate contaminării solului. Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că zona este contaminată, iar de câțiva ani are în lucru o solicitare de eliberare a unui aviz de mediu pentru un investitor.
Până în prezent, prin parcurgerea procedurilor de emitere a actelor de reglementare, nu s-a aprobat vreun plan urbanistic zonal și nu s-a acordat dreptul de edificare a construcțiilor sau de dezvoltare a zonei. De asemenea, nu s-a putut schimba destinația zonei.
Înainte de aprobarea oricărui plan sau program, este necesară finalizarea procesului de decontaminare și monitorizare post-remediere a zonei. Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a intervenit pentru a se asigura că legea este respectată.
„Ne interesează următoarele obiective: în primul rând viața, siguranța și sănătatea locuitorilor, cetățenilor și celor care în perspectivă poate vor locui acolo, nu putem neglija și trebuie să avem respect pentru inițiativa privată și pentru investitorul care are un proiect onorabil și în al treilea rând, ne interesează și prioritizăm proiectele de infrastructură ale Primăriei Timișoara, care la fața locului are în plan construcția unui pod peste Bega și a unui drum, proiect care se va desfășura pe terenul investitorului”, a spus Mihai Ritivoiu la Radio Timișoara.
Pe de altă parte, proiectul pasajului de la Solventul, derulat de Primăria Timișoara, avansează conform planului, iar autoritățile estimează că acesta va fi finalizat până în vară. Pasajul va lega Calea Bogdăneștilor de strada Gării și va avea câte două benzi pe sens, o linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Această investiție este importantă pentru șoferi, în special în contextul în care centura de Sud a orașului nu este încă finalizată.