Într-un comentariu am fost întrebat „Chiar v-ar placea să trăiți într-un sistem pe model împrumutat de la chinezi? Sunteți siguri?”
Păi, hai să ne gândim puțin:
Uitați-vă în jur: tot ce vedeți conține ceva fabricat în China, hainele, covorul de pe jos, mobila, dispozitivele electronice, totul conține ADN chinezesc.
Cel care mi-a pus întrebarea de mai sus, un fruntaș liberal, își câștigă pâinea, din câte știu, din vânzarea de panouri solare și dispozitive asociate.
Exclusiv produse în China, că nemții sau alți din UE nu au din ce să le facă, pur și simplu ne lipsesc resursele.
Sunt produse acolo ca și telefonul meu Nokia, ca și televizorul Philips, ca și calculatoarele Dell pe care le am.
Invătământul și evoluția tehnologică în China sunt incomparabile cu cele din România sau din UE, oamenii ăia trăiesc undeva cu cel puțin 200 de ani înaintea noastră.
Cred că noi, europenii, mulțumită propagandei, avem despre China aceeași impresie pe care o au tinerii fată de România din perioada comunistă.
Ne imaginăm că cei de acolo sunt îmbrăcați în uniforme și stau închiși în spatele unor garduri de sârmă ghimpată.
Cred că, la fel ca și în România, la chinezi comunismul a avut mai multe etape, complet diferite una de cealaltă.
La fel cum tinerii din România – care ascultă manele, nu citesc și când li s-a ordonat să umble cu o mască pe față s-au conformat – nu știu că noi, în anii ’70, umblam în bluejeans și cu părul curgând pe umeri, ascultam Pink Floyd și ne certam pe cărți, cred că nici noi nu prea știm cum este realitatea de acum, de dincolo de propagandă, din China.
Se tot vorbește, de exemplu, de sistemul lor de credite sociale, ceva care ne este prezentat ca fiind răul suprem.
M-am tot gândit la asta, și…
Imaginați-vă de exemplu o Românie, o Timișoară utopică, unde, de exemplu, nu primește dreptul de a-și cumpăra mașină și de a circula cu ea cineva care scrie cu „ânceput”, sau care a omorât un câine, sau a furat, sau își bate nevasta, sau nu produce nimic util pentru cei din jur.
Sau unde un medic care are un scor mai mare în privința pacienților vindecați are ceva mai multe drepturi decât unul care le recomandă suplimente alimentare.
Sau unde cel care produce efectiv pantofi, sau bucșe, sau pâine, are un scor mai mare decât influencerul care doar le pozează.
Sau unde Costi Rogozanu, supranumit „dascălul fără de arginți” este mai apreciat decât un profesor care și-a făcut 6 case din meditații.
Cred că nici nu ar fi rău așa ceva.
Adevarul este că nu știu cum este să trăiești în China.
Mă uit la o mulțime de vloguri ale unor călători care au avut norocul să ajungă acolo.
Dar oamenii ăstia sunt turiști, și când se duc acolo au bani.
Iar dacă ai bani e bine oriunde, chiar și în România.
Nu știu lucrul cel mai esențial, cât de fericiți sunt oamenii în China.
Nici Google Translate, nici CNN, nici propagandiștii de serviciu nu ne pot spune.
Ca să știi cu adevărat, ar trebui să te fi născut acolo. Să fi crescut acolo. Să fi muncit, iubit, greșit, plâns și sperat… tot acolo.
Mie personal nu mi-ar place să trăiesc în China, din motivele de mai sus, nu îmi place nici măcar mâncarea chinezească.
Din aceleași motive cred că nici majorității chinezilor nu le-ar place să trăiască în UE, cu birocrația, depresia generalizată, valorile diluate și învățământul cu PowerPoint.
Dar, una peste alta, Europa ar putea să învețe anumite lucruri din China, nu doar să dea lecții, oricum chinezii au învățat deja ce era de învățat din lumea occidentală. Noi încă bâjbâim printre prejudecăți, convinși că avem dreptate.
Pentru că, în timp ce noi discutăm despre ce e „etic”, ne încurcăm în reglementări care se bat cap în cap și cel mai important produs de export al Europei este un program de contabilitate, chinezii construiesc orașe cu inteligență artificială și se gândesc să facă centrale electrice pe Lună.
Si până când ajungem în China, să vedem cum este acolo, cred că nu ar strica să ne uităm la ce au văzut alții acolo, cu bune și cu rele. Dați click pe linkurile de mai jos și vă asigur că veți învăța o mulțime de lucruri despre această țară:
