1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John’s, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.
1716: Războiul austro-turc (1716–1718): O cincime din armata turcă și Marele Vizir sunt uciși în Bătălia de la Petrovaradin.
1772: Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început Prima Împărțire a Poloniei.
La acea vreme, Regatul Poloniei se afla într-o perioadă de criză politică și economică. Prinții electori ai Confederației Poloneze, ai căror alegeri erau sub influența diferitelor puteri străine, se luptau pentru putere, slăbind astfel statul. În acest context, imperiile vecine, Austria, Prusia și Rusia, au văzut o oportunitate de a-și extinde influența și teritoriile prin împărțirea Poloniei.
În anul 1772, reprezentanții celor trei state s-au întâlnit la Viena pentru a stabili termenii acordului. Tratatul prevedea că teritoriile estice ale Poloniei vor fi anexate de către Rusia, cele sudice de către Austria, iar cele nordice de către Prusia. Prin această împărțire, Polonia a pierdut aproximativ jumătate din teritoriul său, iar acest eveniment a avut un impact semnificativ asupra populației și identității naționale.
Reacțiile în Polonia au fost mixte. Unii lideri politici au fost de acord cu împărțirea, considerând că era singura modalitate de a preveni un colaps complet al statului. Alții s-au opus vehement, văzând această împărțire ca o încălcare a suveranității și independenței țării.
Această împărțirea Poloniei a fost doar începutul, iar alte două împărțiri au urmat în 1793 și 1795. Prin aceste tratate succesive, Polonia a încetat să existe ca stat independent pentru aproape 123 de ani, până la sfârșitul Primului Război Mondial în 1918.
1796: Bătălia de la Castiglione – Napoleon I a înfrânt armata austriacă a generalului D. Wurmser.
1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.
Field s-a născut în Stockbridge, Massachusetts avându-l ca tată pe clerul David Dudley Field și ca frați pe David Dudley Field II, Henry Martyn Field, și Stephen Johnson Field. La vârsta de 15 ani s-a mutat în New York, unde a lucrat în cel mai mare centru comercial din oraș,[2] dar după trei ani s-a întors în Stockbridge, urmând ca în 1840 să se stabilească din nou în New York.
Field a investit în industria hârtiei și prin vânzarea actiunilor și obligațiunilor a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din oraș. Profiturile i-au permis să se pensioneze la 34 de ani, cu o avere de 250.000 de dolari, și să cumpere o casă în Gramercy Park.[2] În anii 1850 a finanțat expediția lui Frederic Edwin Church în Anzi care i-au oferit pictorului destulă inspirație vizuală. Prin dăruirea unor dintre cele mai cunoscute picturi ale Bisericii, Field a sperat să atragă investitori în America de Sud pentru a sprijini societățile sale de acolo.
După și-a întors atenția spre telegrafie. Împreună cu Peter Cooper, Abram Stevens Hewitt, Moses Taylor și Samuel F.B. Morse, în 1854 a instalat o line de telegraf de 400 de mile care făcea legătura între St. John’s, Newfoundland și Labrador cu Nova Scotia. În următorul an a format Compania Americană de Telegrafie și a început să cumpere alte companii, centralizându-le într-un sistem consolidat de la Maine la Coasta Golfului; sistemul era al doilea ca mărime după Western Union.[2]
În 1857, după obținerea de finanțări în Anglia și susținerea guvernelor americane și britanice, Atlantic Telegraph Company a întins primul cablu transantlantic cu ajutorul unui platou submarin de mică adâncime între Irlanda și Newfoundland.[2] A fost inaugurat oficial pe 16 august 185f8 de Regina Victoria, care i-a transmis președintelui James Buchanan un mesaj în Codul Morse. S-a defectat după trei săptămâni, și nu a fost reconectat până în 1866.
În 1866, Field a întins un nou cablu trans-atlantic mai durabil care furniza comunicare aproape instantanee peste Atlantic (Wikipedia).
1888: Fără știința soțului ei Carl, Bertha Benz și cei doi fii ai săi, Richard și Eugen, se urcă la bordul automobilului deja patentat și călătoresc 106 kilometri de la Mannheim la Pforzheim. Această primă călătorie de mare succes are o contribuție semnificativă la eliminarea rezervelor potențialilor clienți și, prin urmare, permite companiei să obțină succesul economic.
Călătoria a fost una plină de provocări, deoarece drumurile erau mai mult trasee de țară decât drumuri moderne, iar automobilul avea nevoie de ajustări frecvente și reparații minore pe parcurs. Bertha a fost nevoită să improvizeze și să găsească soluții pentru a rezolva problemele tehnice ale mașinii, cum ar fi curățarea unor conducte cu o agrafă de păr și reparația sistemului de aprindere cu un bandaj.
Această îndrăzneață aventură a Berthei Benz a devenit o călătorie istorică și a arătat lumii că automobilele pot fi folosite în viața de zi cu zi, depășind limitele transportului cu trăsura.
1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.
1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907[4], la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale[5][6]: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri)[7], greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar.[8] În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei interese[9], când nu era implicată direct, armata – principala dar nu și singura forță de represiune internă a guvernului – sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele încercau spargerea grevelor[10] sau suprimarea libertății presei.
Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Presa internațională a vremii se făcea ecoul remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu.
Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine.
A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.
Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.
Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune (Wikipedia).
1962: Actrița americană Marilyn Monroe este găsită moartă în casa ei. Monroe a murit între 20:30 și 22:30 la 4 august, iar conform raportului de toxicologie cauza morții a fost otrăvirea acută cu barbiturice.
