S-a terminat, în sfârșit, și reparația Domului din Piața Unirii.
S-a reparat ce era de reparat, s-a zugrăvit ce era de zugravit, s-a aurit ce era de aurit.
Patru ani de muncă, zeci de milioane de, nici nu mai contează moneda banilor cheltuiți.
Ieri s-a făcut și inaugurarea.
Au participat o mulțime de oameni, credincioși sau pur și simplu curioși, preoți.
Poate că și Duhul Sfânt și-a pogorât harul peste acea clădire dar noi nu am văzut.
Așa cum nimeni nu a văzut ceea ce se vede de la o poștă, din orice colț al pieței în care este amplasată acea biserică:
Ceasurile din cele două turnuri ale bisericii arată aceeași oră pe care o arătau și în urmă cu 4 ani, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare.
Poate sunt stricate. Poate că nu le-a pornit nimeni.
Esențial este că nu funcționează.
Probabil că cineva va spune că asta este altă treabă și necesită alți bani. Pentru că dacă un ceas elvețian de mână ajunge să coste și câteva mii de Euro, uneori chiar zeci de mii, ce sumă imensă ar fi necesară pentru repararea sau înlocuirea unor ceasuri atât de mari.
Poate că pentru repararea acestor ceasuri este nevoie de niște ceasornicari elvețieni, specializați, foarte rari și foarte scumpi.
În realitate nu este de loc așa.
La un moment dat am avut ocazia să urc in turnul unei biserici și să văd cum arată un ceas din acela. L-am și fotografiat, așa că-l puteți vedea și voi în poza de jos. Este un mecanism care controlează ceea ce se vede pe cele 4 cadrane care se vad din exterior pe turnul bisericii.
Este un mecanism destul de mare, dar pentru întreținerea acestuia nu este nevoie neapărat de cineva supraspecializat. E mai curând o treabă de lăcătuș decât una de ceasornicar.
De altfel, ceasul din poză este întreținut și reparat de către o doamnă, care se ocupă și de alte lucruri în acea biserica. Ea îl unge, ea îl reglează, ea îl repară dacă se strică ceva.
Probabil foștii mei colegi alături de care am lucrat în urmă cu peste 40 de ani la Atelierul Central al IJTL, actualul RATT, strungari, frezori și lăcătuși, ar fi în stare să repare un astfel de ceas de turn în maxim o săptămână. Iar o mare parte din această săptămână ar fi fost necesară pentru măsurători și înțelegerea modului în care funcționează un astfel de mecanism.
Poate că nu ar fi rău ca Biserica Catolică să își înființeze un atelier specializat pentru așa ceva. Nu este o investiție foarte mare, o cămăruță, o freză, un cap divizor, un strung universal, un polizor de banc, un set de scule de lăcătușerie, cam atât. Și un om care să știe să folosească toate aceste lucruri.
Probabil există numai aici în județ câteva sute de biserici care au astfel de ceasuri, așa că nu ar fi o investiție inutilă.
Asta a fi o soluție pentru puriști, pentru cei care vor să păstreze neapărat mecanismele originale.
Dar, am ajuns în secolul XXI.
Există nenumărate soluții ultramoderne pentru a înlocui un ceas de turn vechi.
Se găsesc de cumpărat ceasuri încapsulate, protejate la orice acțiune distructivă, pornind de la ploaie până la războaie atomice. Poți chiar să-ți proiectezi singur ceasul.
Poți avea un ceas comandat de impulsuri primite de la sateliți sau de la o stație terestră, poți avea inclusiv ceasuri care să-ți spună căte o rugăciune diferită în latină din oră în oră sau care să-ți cânte la ora 12.00, cu o precizie de zecime de secundă, Tocata și Fuga în Re Minor a lui Bach. Sau, dacă îți place mai mult, chiar Lose Yourself a lui Eminem. Sau o melodie diferită la fiecare sfert sau jumătate de oră. Stereo.
Oricum, indiferent de soluția aleasă, problema aceasta trebuie neapărat rezolvată. Este o rușine ca într-un oraș cum este Timișoara ceasurile din turnurile bisericilor să nu arate ora exactă.
