Lumea sportului românesc are parte de vești triste într-o lună cunoscută drept „luna cadourilor”. După dispariția lui Helmuth Duckadam, joi seară a venit vremea să ne despărțim de un alt mare sportiv al României: Dan Grecu, primul campion mondial al gimnasticii masculine românești, care s-a stins din viață, joi noapte, la vârsta de 74 de ani.
Născut la 26 septembrie 1950, la București, Dan Grecu a început gimnastica la Iași, sub îndrumarea lui Octavian Ungureanu, iar după ce tatăl său s-a pensionat, în 1962, s-a mutat împreună cu familia la București. Aici a continuat la CSȘ Viitorul, iar din 1969 Dan Grecu a fost înregimentat de Dinamo, de unde a început să scrie istoria gimnasticii românești. Atât ca sportiv, cât și ca antrenor.
Grație talentului, a fost rapid cooptat în lotul național, iar la prima sa apariție în arena olimpică, la Munchen, în 1972, a terminat pe un dezamăgitor loc loc 20. A fost un rezultat care l-a ambiționat și, cum a spus în nenumărate ocazii „a fost doar încălzirea”, pentru că, un an mai târziu a început să colecționeze medalii. În 1973, la Grenoble, a luat argint, iar iar în 1974 cucerea primul aur pentru gimnastica românească, la mondialul de la Varna. Au urmat, apoi, titlul european la Berna, în 1975, salba de medalii fiind completată cu bronz și argint, la mondialele din 1978, la Strasbourg, respectiv de la Fort Worth, în 1979.
Într-un interviu pentru revista Newsweek, din primăvara acestui an, regretatul Dan Grecu a povestit cum a luat bronzul la Jocurile Olimpice de la Montreal: „O seringă mare cu xilină, strâns bine la mână. Am mers la inele, am făcut mai slăbuț și am luat locul trei. Bun și ăsta”. Mai buni ca el au fost au fost doi ruși, Nikolai Andrianov și Alexander Dityatin.
Anul 1980 a fost unul trist pentru Dan Grecu. La JO de la Moscova, a suferit o ruptură musculară la bicepși în timpul finalei la inele. La 30 de ani, a fost nevoit să își încheie cariera, deși era pregătit să își agațe la gât aurul olimpic. „Totul părea să meargă bine și speranța mea de a câștiga o medalie din cele mai prețioase la Olimpiada de la Moscova din 1980 a renăscut. Totuși, ca un făcut, în plin concurs, ruptura de biceps reapare, simțind atunci că îmi explodează umărul și fiind nevoit, din păcate, să abandonez”, se destăinuia regretatul Dan Grecu.
La fel ca marii sportivi, nu a putut sta departe de sală după retragere. A fost arbitru și a devednit antrenor, iar în 1995 a venit și prima medalie, la mondiale. Au urmat două medalii de aur la Campionatele Europene din 2002 și 2004, precum și revenirea în arena olimpică. Evident, tot din postura de antrenor, iar România obținea un bronz cu o generație de excepție.
Grație carierei sale de succes, care include trei participări ca sportiv, trei ca antrenor și trei ca arbitru la Jocurile Olimpice, a determinat conducerea COSR să-i decerneze lui Dan Grecu „Colanul de Aur”, cea mai înaltă distincție a mișcării olimpice din România, de care s-au mai bucurat Iolanda Balaș-Sotter, Viorica Viscopoleanu, Doina Melinte, Maricica Puică, Ivan Patzaichin și Leon Rotman. Evenimentul a avut loc într-o gală de excepție a COSR, în luna martie a acestui an.
Drum lin printre stelele sportului românesc!
Foto: COSR
