Cei care cred în Zeul 1 îi împușcă pe cei care cred în Zeul 2. Cu foc sacru și legitimitate divină, evident.
La rândul lor, cei cu Zeul 2 îi împușcă pe ăia cu Zeul 1, tot din convingere adâncă și pe baza unor pasaje interpretate creativ dintr-o carte scrisă acum câteva mii de ani, în cort, la lumina untdelemnului și sub influența halucinațiilor deșertice.
Fiecare tabără are convingerea fermă că are monopol pe adevăr, pe mântuire, pe Rai, pe sensul vieții.
Și dacă nu te conving cu zâmbetul, atunci îți explică totul cu glonțul.
Ca să înțelegi mai bine.
Cu argumentul suprem: „Așa ne-a spus zeul nostru.”
Între timp, pe margine, niște bătrâni cu barbă lungă și conturi în Elveția, care se proclamă mesagerii divinității, aprobă din cap, binecuvântează arma și mai cer și zece procente din salariul celui care trage.
Își justifică acțiunile citând din niște cărți sacre, o adunătură haotică de mitologie, vinovăție, interdicții alimentare și poezie mistică scrisă de oameni care, dacă ar fi trăit azi, ar fi fost internați de urgență sau ar fi avut un podcast de conspirații pe internet.
Și totuși, oamenii mor pentru ele.
Oameni care au aceiași strămoși, același ADN, aceleași speranțe.
Dacă i-ai duce la un laborator și le-ai analiza codul genetic, ai constata că sunt veri. Poate chiar frați.
Dar n-au timp de genetică. Nici de empatie. Au războaie sfinte de dus, copii de înrolat, femei de jelit și morminte de săpat.
Așa că, oameni buni, dacă tot e musai să trageți în cineva, poate nu v-ar strica să vă întrebați în cine.
Poate că nu dușmanul de peste gard e problema, ci vocea care vă urlă în urechi că trebuie să-l urâți.
Și dacă zeii voștri nu vă lasă să trăiți în pace, dacă vă cer sânge, răzbunare, exclusivism și ură, atunci poate e timpul să vă întrebați: ce fel de zei sunt ăștia?
Și da, poate e timpul – metaforic sau nu – să împușcați zeii.
Ca să vă puteți salva oamenii.
*
Imaginați-vă scena: undeva la o frontieră de lume civilizată, pe un deal care n-a văzut niciodată un turist, câțiva soldați asudă în soare, sprijiniți de niște difuzoare cât o garsonieră de București.
Din ele se revarsă, în valuri calde și insuportabil de morale, vocile înalte ale libertății, democrației și civilizației.
S-ar putea crede că e o nouă ediție Eurovision, dar nu – e propagandă. Nu de-aia grosieră, sovietică, cu stele roșii și muncitori zâmbitori, ci una rafinată, ambalată în limbajul drepturilor omului, în jingle-uri catchy și promisiuni despre cum, dacă treci gardul, viața o să ți se transforme într-un Netflix cu pâine caldă și apă plată de la robinet.
Și mare atenție – nu e propaganda „celor răi”, nu e vocea unui dictator care vrea să-și umple lagărele cu visători.
Nu.
Asta vine de la „ceilalți”.
De la cei buni.
De la gardienii valorilor occidentale, apărătorii ordinii mondiale în care toți suntem egali, dar unii mai egali în fața vizei.
Ei, în înțelepciunea lor strategică, pun pe repeat mesaje menite să convingă fraierii de dincolo că lătrăii de aici, cei cu steagul corect, cu uniforma regulamentară și cu licența de export al democrației, sunt de fapt niște sfinți în misiune de salvare planetară.
„Veniți la noi! Aici e civilizație! Acolo e întuneric și autocrație!” urlă difuzoarele, în timp ce pe fundal rulează discret o bază NATO, trei companii de armament și un McDonald’s.
Dar poate cea mai mare ironie e alta: nu propaganda e problema.
Toți au făcut-o, toți o fac, toți o vor face.
Problema e când propaganda bunilor devine mai subtilă, mai profesionistă și mai eficientă decât propaganda răilor.
Când se vinde nu ca manipulare, ci ca serviciu public.
Când ți se spune că nu ai voie să crezi altceva, pentru că e „fake news”, iar libertatea înseamnă fii de acord cu ei.
Așadar, acolo, la marginea graniței, niște difuzoare tună „adevărul” peste sârma ghimpată, în timp ce istoria râde înfundat.
Pentru că, indiferent cine urlă din boxe, lecția e mereu aceeași: când lupii poartă cravată și zâmbesc frumos, oile nici nu mai fug – vin singure.
*
Uneori, universul are un simț al umorului mai fin decât toți editorialiștii la un loc.
Alătură două știri în același colț de ziar – aparent întâmplător – și deodată totul capătă sens.
Așa s-a întâmplat și azi, când, într-un colț prăfuit de pagină, reapare știrea despre Grigori Perelman, matematicianul rus care a refuzat un premiu de un milion de dolari.
A spus, cu o simplitate care doare, că nu merită premiul.
Nu că n-are nevoie.
Nu că e prea ocupat.
Nu că „nu-i momentul”.
Ci că nu-l merită.
Ce fel de om face asta?
Unul care știe exact cine este.
Care și-a calculat viața în formule de logică și demnitate.
Unul care nu are nevoie de recunoaștere publică pentru a ști că e valoros.
Unul care nu are nevoie de o mașină și poze făcute pe o plajă din Grecia pentru a demonstra că s-a realizat.
Ba mai mult, unul care înțelege că, în fața adevărului, nici premiile, nici banii, nici aplauzele nu înseamnă nimic.
Și, cum ziceam, ce minune de potrivire cosmică: fix lângă această știre, una despre niște oameni de la noi, plini de importanță și cu burta rotundă de privilegii.
Oameni care cred că merită totul.
Pensiile speciale.
Funcțiile. Vilele.
Loialitatea oarbă a statului.
Pentru ce?
Pentru niște ani de „slujire” în care au slujit doar interesul propriu.
Pentru decizii greșite luate cu un aer de superioritate.
Pentru răul făcut cu mâna sigură a omului convins că nimeni nu-l trage la răspundere.
Ei sunt opusul lui Perelman.
Sunt produsul unei culturi în care nu contează ce-ai făcut, ci cât de bine te-ai așezat la masă.
În care „a fi acolo” e suficient, iar meritul se măsoară în ruble, euro, lei – dar niciodată în conștiință.
Una în care a fi lacom și imoral este un merit.
Poate că, dacă lumea ar avea mai mulți Perelman și mai puțini „ni se cuvine”, am trăi într-o lume mai decentă.
O lume în care premiile s-ar refuza, iar rușinea s-ar simți.
O lume în care bunul simț n-ar fi excepția, ci regula.
Până atunci, ne mulțumim cu coincidențele universului.
Și cu speranța că măcar un copil care citește despre Grigori Perelman va înțelege că adevărata demnitate nu are preț.
***
Tot mai multe voci în Germania cer reluarea comerțului cu Rusia și repornirea gazoductului Nord Stream
Când conducta Nord Stream a fost aruncată în aer în urmă cu trei ani, părea imposibil de imaginat că va fi repornită vreodată. Totuși, astăzi, ideea este din nou adusă în discuție – nu doar de către extrema dreaptă germană AfD, ci și din alte părți ale spectrului politic, relatează Onet.pl, parte a trustului Ringier.
Capsula „Crew Dragon” a SpaceX s-a conectat cu Stația Spațială Internațională
Compania SpaceX, a lui Elon Musk anunță pe X conectarea capsulei Crew Dragon cu Stația Spațială Internațională, în cadrul unei misiuni care va dura aprox. șase luni, potrivit AFP.
Coreea de Sud începe să îndepărteze vorbitorii de propagandă la frontieră, într-un gest conciliant față de Coreea de Nord
Un post de pază militară nord-coreean, în stânga, și un difuzor sunt văzute din Paju, Coreea de Sud, lângă granița cu Coreea de Nord, 12 iunie 2025. (AP Photo/Ahn Young-joon, File)
SEOUL, Coreea de Sud (AP) — Armata sud-coreeană a anunțat luni că a început să îndepărteze difuzoarele de la granița cu Coreea de Nord, într-o mișcare menită să reducă tensiunile.
Difuzoarele fuseseră folosite anterior pentru a difuza propagandă anti-nord-coreeană peste graniță, dar noul guvern liberal al Sudului a oprit emisiunile în iunie, într-un gest conciliant, în încercarea de a reconstrui încrederea și de a relua dialogul cu Phenianul, care a întrerupt în mare măsură cooperarea cu Sudul în ultimii ani.
Ministerul Apărării din Coreea de Sud a declarat că îndepărtarea fizică a difuzoarelor de la graniță este o altă „măsură practică” menită să reducă tensiunile dintre Coreile divizate de război și că aceasta nu afectează pregătirea militară a Sudului.
Șase persoane au murit de foame în Gaza, în timp ce camioanele cu combustibil au ajuns la graniță
Potrivit ministerului, citat de Reuters, noile decese ridică numărul total al persoanelor care au murit din cauza foametei de la începutul războiului la 175, dintre care 93 sunt copii.
Hamas declară că va permite acordarea de ajutoare ostaticilor dacă Israelul oprește atacurile aeriene și deschide coridoare umanitare permanente
Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că deficitul de combustibil a afectat grav serviciile spitalicești, obligând medicii să se concentreze doar pe tratarea pacienților aflați în stare critică sau răniți.
Grigori Perelman, geniul matematicii, refuză premiul de un milion de dolari! Motivul este uluitor!
Grigori Perelman, matematicianul rus recunoscut pentru rezolvarea conjecturii Poincaré, una dintre cele mai complexe probleme matematice ale secolului trecut, a refuzat premiul de un milion de dolari oferit de Institutul Clay. Decizia sa subliniază o atitudine rară în lumea științei contemporane, în care nu caută nici faima, nici recompense materiale.
„Pensie mică” de 11.
Ce facem astăzi, 4 august 2025, în Timișoara?
Luni, 4 august, puteți învăța cum să faceți pizza, să participați la ateliere cu temă psihologică sau să ieșiți la alergat.
