1462: Atacul nereușit al lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, ajutat de flota otomană, asupra cetății Chilia, apărată de o garnizoană regală maghiară.
Pe la mijlocul secolului XIV, la Chilia este atestată o intensă activitate comercială. De aici se exportau spre capitala Imperiului bizantin mari cantități de grâu, miere, ceară, vin, sare, pește și alte produse. In plus, cetatea Chilia juca si un mare rol strategico-militar la Dunărea de Jos.
La sfârșitul secolului XIV, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Țării Românești până la Marea Neagră, Chilia intrând, astfel, în componența statului muntean.
La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se află domnul Țării Românești Dan al II-lea.
Peste două decenii, în 1448, Petru al II-lea al Moldovei cedează cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, care îl ajutase în lupta împotriva lui Roman al II-lea pentru recâștigarea domniei.
În timp ce domnul Țării Românești s-a implicat total în cruciate antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ștefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia și Imperiul Otoman. Încă din ianuarie 1462 sunt menționate lupte la hotarele dintre cele două țări, ceea ce periclita comerțul în zonă. Conform cronicarului Laonic Chalcocondil, Ștefan cel Mare a colaborat cu flota otomană la asedierea Chiliei, în 22 iunie 1462. După eșecul asediului, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană care-l va chinui până la sfârșitul vieții, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Țara Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș.
1498: Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.
1815: Napoleon I abdică a doua și ultima dată. Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea și exilul împăratului Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.
1940: Al Doilea Război Mondial: Noul guvern francez condus de mareșalul Philippe Pétain semnează cu Germania armistițiul de la Compiégne.
Al doilea armistițiu de la Compiègne a fost semnat de Germania Nazistă și Franța pe data de 22 iunie 1940 la ora 18:50 lângă Compiègne din departamentul Oise. Ca urmare a victoriei Germaniei în Bătălia Franței (10 mai – 21 iunie 1940), a fost înființată zona de ocupație germană din Franța – întregul nordul țării, cu coasta Atlanticului și toate porturile sale și cu coasta Canalului Mânecii. Restul teritoriului „liber” a rămas sub controlul guvernului de la Vichy.
Adolf Hitler a ales în mod deliberat pădurea Compiègne pentru semnarea armistițiului datorită simbolisticii sale: tot aici a fost semnat și armistițiul care a pus capăt primului război mondial pe frontul de vest și a marcat înfrângerea Imperiului German.
Când Adolf Hitler a primit cererea guvernului francez, care cerea să negocieze un armistițiu, Führerul a ales pădurea de lângă Compiègne ca loc de desfășurare a discuțiilor. În același loc fusese semnat și armistițiul din 1918 care a pus capăt primului război mondial într-un mod umilitor pentru Imperiul German.
Vagonul de cale ferată în care a fost semnat armistițiul din 1918 a fost adus din muzeul în care era găzduit și a fost plasat exact în același punct ca în urmă cu 22 de ani. Hitler s-a așezat pe același loc ocupat în 1918 de mareșalul Ferdinand Foch. După ce a ascultat citirea preambulului, Hitler a părăsit vagonul într-un gest disprețuitor și a lăsat negocierile pe seama șefului OKWpului, generalul Wilhelm Keitel.
După cum afirma William Shirer în cartea sa Rise and Fall of the Third Reich, condițiile armistițiului impus Franței în 1940 au fost cu mult mai grele decât cele impuse Imperiului German în 1918. În 1940, Germania pretindea ocuparea a trei cincimi din teritoriul Franței, inclusiv a tuturor porturilor franceze de la Oceanul Atlantic și de la Canalul Mânecii. Toate persoanele care căpătaseră azil politic în Franța trebuiau predate autorităților germane. Era permisă existența unei mici armate franceze. Hitler a făcut o mică concesie, admițând ca marina franceză să fie dezarmată dar să nu capituleze. Dictatorul german s-a temut ca, dacă ar fi forțat lucrurile prea mult, ar fi putut determina guvernul Franței să continue războiul din bazele militare din Africa de nord. Restul teritoriului francez rămas neocupat a fost lăsat sub controlul regimului marionetă de la Vichy. În cele din urmă, și acest teritoriu a fost trecut sub controlul german în 1942.
Delegația franceză condusă de generalul Charles Huntziger a încercat să obțină anumite concesii, dar Keitel a afirmat că termenii armistițiului nu sunt negociabili. Negociatorii francezi se pare că au considerat că în câteva săptămâni și Regatul Unit avea să ceară pacea, numai astfel putându-se explica acceptarea condiției ca prizonierii de război francezi să nu fie eliberați decât după încheierea ostilităților germano-britanice. Astfel, un milion cinci sute de mii de prizonieri francezi au fost obligați să petreacă următorii cinci ani de război în lagărele de prizonieri germane.
Încetarea focului a devenit efectivă la orele 0:35 a zilei de 25 iunie 1940.
1941: Germania a încălcat Pactul de neagresiune germano-sovietic din 1939 și lansează lansând „Operațiunea Barbarossa”, atacând, alături de aliații săi, inclusiv România, Uniunea Sovietică.
Operațiunea Barbarossa (în germană Unternehmen Barbarossa) a fost numele de cod secret acoperitor folosit de conducerea Germaniei naziste pentru operația militară de invadare a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acțiune începută la 22 iunie 1941. Scopul inițial al operațiunii a fost cucerirea Rusiei Europene și a Ucrainei până la Arhanghelsk în nord și Astrahan în sud. Se presupune că eșecul Operațiunii Barbarossa a dus, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste, fiind un punct de cotitură pentru soarta celui de Al Treilea Reich condus de Adolf Hitler. Frontul de răsărit care a fost deschis prin această operațiune avea să devină cel mai mare teatru de lupte al celui de Al Doilea Război Mondial. Pe acest front s-au purtat unele dintre cele mai mari și violente bătălii, cu uriașe pierderi de vieți omenești, în condiții cumplite atât pentru germani cât și pentru sovietici. Numele de cod al operațiunii vine de la numele împăratului romano-german Frederic Barbarossa (1122 – 1190) al Sfântului Imperiu Roman.
1944: Al Doilea Război Mondial: URSS începe “Operațiunea Bagration”, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.
Operațiunea Bagration (în limba rusă: Операция Багратион, Operația Bagration) a fost numele de cod dat de sovietici Ofensivei Bieloruse în timpul celui de-al doilea război mondial, care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane. Operațiunea s-a desfășurat între 22 iunie – 19 august 1944.
Această ofensivă a dus la distrugerea aproape completă a Grupului de Armate Centru și a trei dintre armatele componente: Armata a 4-a, Armata a 3-a Panzer și Armata a 9-a. Armatele sovietice implicate direct în Operațiune Bagratilon au fost Frontul I Baltic, Frontul I Belarus, Frontul al II-lea Belarus și Frontul al III-lea Belarus. Operațiunea s-a încheiat cu una dintre cele mai grave înfrângeri ale armatei germane (Wehrmacht Heer) din tot războiul.
Numele de cod al acestei operațiuni a fost dat în cinstea prințului georgian Piotr Bagration, general al armatei țariste mort în Bătălia de la Borodino.
Prin comparație cu alte bătălii, aceasta a fost cea mai mare victorie sovietică. Armata Roșie a provocat un număr uriaș de pierderi germanilor și a eliberat un teritoriu vast în doar două luni. Pentru a arăta lumii întregi magnitudinea victoriei, în jur de 50.000 de prizonieri germani, capturați în încercuirea de la Minsk, au fost obligați să mărșăluiască pe străzile Moscovei. Deși prizonierii, așezați în rânduri de câte 20, s-au deplasat rapid, ei au avut nevoie de trei ore pentru întregul marș. Într-un gest simbolic, străzile capitalei sovietice au fost spălate după trecerea prizonierilor germani.
Germanii nu și-au mai revenit niciodată după pierderile materiale și umane din timpul Operațiunii Bagration. Ei au pierdut aproape o treime din efectivele de pe frontul de est, comparativ cu pierderile din timpul bătăliei de la Stalingrad, adică aproape 20 de divizii. Printre militarii pierduți în luptă sau căzuți prizonieri se aflau unii dintre cei mai experimentați soldați, subofițeri, ofițeri și generali.
Grupul de Armate Centru a fost distrus aproape în întregime. Au fost pierdute 2.000 de tancuri și 57.000 de alte vehicule. În jur de 90.000 de militari germani au pierit în luptă, 250.000 au fost răniți și cam 120.000 au fost luați prizonieri. Sovieticii au pierdut 85.000 de soldați morți, 110.000 de răniți și 8.000 de dispăruți și 2.957 tancuri, 2.447 piese de artilerie și 822 avioane.
Legătura dintre Grupul de Armate Nord și Grupul de Armate Ucraina de Nord s-a pierdut, fiecare Grup de Armate fiind obligat să se retragă spre vest pentru a face față următoarelor ofensive sovietice din sectoarele lor.
1978: A fost descoperită Charon , cea mai mare lună a lui Pluto.
1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei.
1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.
